A fost modernizat parcul din fața Bisericii romano-catolice din Vinga





Proiectul de modernizare a parcului central din Piața „Sf. Treime”, situat în fața Bisericii romano-catolice din Vinga, a ajuns la final.
Primăria Vinga a plătit 963.057 lei pentru realizarea investiției, bani asigurați din bugetul local al comunei și o parte din sprijinul Consiliului Județean Arad. Proiectantul general a fost HMS-Proiectare SRL din Arad, iar constructorul a fost Consvest House SRL, tot din Arad.
Despre cum a fost realizat proiectul, firma HMS-Proiectare SRL a transmis pentru Special Arad următoarele:
„A fost un proiect pe care l-am gândit în funcție de axele care există în piața respectivă: axul principal care este în fața Primăriei și care se termină în drum, și cel de-al doilea ax care este generat de către Biserica Catolică, monumentul din fața bisericii și monumentul Sf. Treime, care este aflat în mijlocul parcului. În fața bisericii, chiar am gândit un spațiu special, ne-am jucat puțin cu topometria terenului. Acolo avem o zonă în care am încercat să creăm un spațiu public mai mare, prin care să deschidem biserica către parc, pentru că ea era închisă de zona verde și, din câte am înțeles din istoricul comunei, a fost că în perioada comunistă au încercat să oprime astfel importanța bisericii. Acum, am încercat să cream un spațiu deschis, ca oamenii să poată să se adune acolo de sărbători.
Am încercat să folosim elemente arhitecturale care să fie cât se poate de vernaculare, să reprezinte situl. Și corpurile de iluminat, și băncile sunt conforme cu arhitectura zonei, iar iluminatul parcului l-am gândit în așa fel încât să pună în evidență obiectivele principale, pentru că parcul are multe clădiri importante în jur și am încercat să nu știrbim la niciuna gradul de importanță.
În ceea ce privește vegetația, nu ne-am atins de nimic, nu am tăiat nimic. Întregul plan al parcului a fost făcut pe ideea în care să se păstreze toți copacii. Ei doar s-au toaletat. Acesta a fost unul dintre punctele principale, să nu ne atingem de copacii existenți”.
Lucrările propriu-zise au durat aproximativ 5 luni, ele fiind finalizate în această lună.
Biserica romano-catolică din Vinga, cea mai mare din regiune
Biserica romano-catolică din Vinga a fost ridicată între 1890 și 1892. Pentru construire au fost folosite 3.000.000 de cărămizi şi granit din cariera de la Radna, prelucrate de pietrarul arădean Szeleczky Józséf. Dulgheria şi vitraliile au fost executate la Budapesta, iar plăcile acoperişului original au fost aduse din Slovacia.
Aflăm de pe site-ul prinbanat.ro că „un număr de 200 de localnici voluntari (de etnie bulgară, n.red.) au lucrat zilnic la construirea bisericii, care astăzi este considerată cea mai mare de pe raza Arad – Timiș – Caraș-Severin. Clădirea are o înălțime de 36 metri, o lungime de 32 metri și turnurile se întind pe o înălțime de 65 metri. Interiorul conține 9 altare, 43 statui sculptate din lemn, o orgă pneumatică, 52 bănci din lemn de nuc și două candelabre din lemn de esență tare.
În dreapta altarului mare se află statuia Sfântului Florian, ocrotitorul pompierilor. Preotul de acolo a povestit că pompierii vin la Biserica romano-catolică în fiecare zi de 4 mai și-l sărbătoresc pe Sfântul Florian, printr-o ceremonie specială. Obiceiul se păstrează negreșit la Vinga de sute de ani și pompierii participă la ceremonie indiferent de religia pe care o au”.
Biserica a fost declarată monument istoric în 1992.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)