Miss Universe 2021 este din Mexic. Ce spune reprezentanta României, arădeanca Bianca Tirsin





Andrea Meza, reprezentanta Mexicului, a câştigat concursul Miss Universe 2021, desfăşurat duminică seară în SUA. Ediţia din 2020 a acestui concurs de frumuseţe a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus, scrie Click.
Andrea Meza, în vârstă de 26 de ani, este fotomodel și make-up artist, și este licenţiată în inginerie software. Ea le-a devansat la concursul Miss Universe 2021 pe finalistele din Brazilia şi Peru. Concursul a fost prezentat de actorul Mario Lopez şi de Olivia Culpo, fostă Miss Univers 2012.
România a fost reprezentată de arădeanca Bianca Tirsin (21 ani), deținătoarea titlului Miss Arad 2015. La concursul Miss Universe 2021, ea a purtat o rochie creată tot de o arădeancă, creatoarea de modă Arina Varga, cea care a avut ajutorul arădencei Patricia Gabor (accesoriul de pe cap) și al bucureștencei Mădălina Andronic (imprimeu).
Bianca Tirsin la Miss Universe 2021
Câştigătoarea din acest an a întrecut 73 de concurente, obţinând cel de-al 69-lea titlu Miss Univers. Ea îi succede lui Zozibini Tunzi, din Africa de Sud, încoronată Miss Universe 2019. Miss Universe 2021 a fost desemnată de un juriul format din opt femei, relatează Agerpres.
Cele zece finaliste în cadrul concursului au fost Miss Jamaica – Miqueal-Symone Williams, Miss Republica Dominicană – Kimberly Jimene, Miss India – Adline Castelino, Miss Peru – Janick Maceta, Miss Austalia – Maria Thattil, Miss Puerto – Rizo Estefania Soto, Miss Thailanda – Amanda Obdam, Miss Costa Rica – Ivonne Cerdas, Miss Brazil – Julia Gama și marea câștigătoare, Miss Mexic – Andrea Meza.
Ce spune arădeanca Bianca Tirsin?
Nu a fost să fie pentru Bianca Tirsin, dar experiența dobândită la concursul internațional arhicunoscut nu a demoralizat-o, ci din contră, a făcut-o și mai încrezătoare în farmecul ei.
Într-o postare pe pagina ei de Facebook, modelul felicită noua deținătoare a titlului Miss Universe și mulțumește tuturor celor care au susținut-o, transmițând un mesaj întregii țări, pe care a reprezentat-o la concursul de frumusețe.
„Cea mai uimitoare călătorie s-a încheiat! Îmi voi aminti ultimele două săptămâni cât timp respir. Nu mi-am imaginat niciodată că aș putea crește atât de mult într-o perioadă scurtă de timp – și totuși, am învățat multe despre lumea în care trăim și despre mine. Aș dori s-o felicit pe Andrea Meza (@andreamezamx), noua noastră Regină a Universului – ai fost remarcabilă și acest câștig este binemeritat. Ți-ai făcut țara mândră! Și sper că am făcut-o și pe a mea mândră.
Dedic această realizare remarcabilă familiei și României mele. Vă iubesc pe toți mai mult decât vă puteți imagina.
La revedere, Florida, ai fost o gazdă remarcabilă! Acum plecăm să cucerim noi culmi.
Vă mulțumesc tuturor pentru timp și sprijin. Nu o voi uita niciodată!”, a scris Bianca Tirsin.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)