duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Mircea Rednic, emoții cu Cristian Mihai, Freitas și Ali Abeid: „Eu știu ce înseamnă echipa națională”

    de Lucian Dănilă | 24 noiembrie 2023, 8:20 AM | Sport

    0

    Mircea Rednic are emoții în ceea ce privește starea în care se vor prezenta la meciul cu CFR Cluj doi dintre jucătorii reveniți de la echipele naționale, Cristian Mihai și Ali Abeid, dar și asupra stării de sănătate a lui Marcelo Freitas, jucător care a suferit o contractură la partida amicală cu Dumbvrăvița.

    Cristian Mihai a fost convocat în premieră la lotul național U21, dar nu a fost folosit de Daniel Pancu nici la partida cu Albania, câștigată cu 5-0, și nici la remiza, 2-2, din Elveția. Mircea Rednic l-a lăudat după partida pe care UTA a pierdut-o la Sibiu în fața Oțelului, dar acum are unele semne de întrebare asupra formei sale sportive.

    „Eu știu ce înseamnă echipa națională, convocările astea. Te antrenezi foarte puțin, iar dacă nici nu joci sunt 10, 12 zile pierdute. De abia aștept să vină Mihai și să am o discuție cu el, căci nu a jucat un minut. Eu mă mai bazez pe Vlad Nicoară, care e și preparatorul fizic al României U 21, că e acolo și a mai făcut ceva în plus, ca să mi-l aducă în formă pe Mihai.

    Să vedem și situația lui Marcelo Freitas, dacă poate să joace, e un antrenament test pentru el. Avem probleme, dar avem și soluții, doar că încă sunt 5-6 jucători pe care eu încă nu am apucat să îi antrenez după ce au fost la națională”, spune Mircea Rednic.

    Un alt jucător care-i dă bătăi de cap lui Rednic este mauritanul Ali Abeid. El a lipsit la meciurile cu Dinamo și cu Oțelul, iar absența sa a fost resimțită din plin, Dumitrașcu având două jocuri slabe sau foarte slabe. La plecarea în Mauritania, Abeid acuza o accidentare la coastă. El a jucat în partida cu Sudanul de Sud, scor 0-0, dar a părăsit terenul la pauză după ce a fost lovit la cap. Nu doar accidentarea la coastă era problema lui Abeid, el având probleme și cu viza de ședere în România. Acum, Rednic spune că problema cu viza s-a rezolvat, iar din punct de vedere medical jucătorul este apt pentru partida cu CFR Cluj.

    „În afara lui Eric Omondi, care a revenit de miercuri de la lot și a făcut și un antrenament, pe ceilalți internaționali nu prea i-am văzut. Nu știu care e situația lui Ali, sper să se rezolve cu viza și vineri să ajungă în România. În meciul de marți cu Sudanul de Sud, Ali s-a lovit la cap la un duel și ca să nu riște a ieșit la pauză. S-a vorbit cu el, deci e ok, numai că v-am zis îngrijorarea mea, deși am înțeles că dimineața a luat viza și vineri o să ajungă direct la Cluj, acolo unde îl așteaptă cineva și o să facă un mic antrenament. E importantă prezența sa, am suferit în banda laterală, e un jucător de echipă națională care a avut evoluții bune, constante. El tot timpul a jucat bine si eu zic că i-am simțit lipsa și cu Dinamo și cu Oțelul”, a continuat Mircea Rednic.

    Partida CFR Cluj – UTA Arad se joacă sâmbătă de la ora 20.30 pe arena din Gruia.

    Citește și:

    UTA a văzut vișiniu înainte de meciul cu CFR și a trecut de Dumbrăvița într-un amical la Sânnicolau Mic

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.