Ministrul Educației, Daniel David, propus prim-ministru interimar – SURSE





Liderii coaliției de guvernare – Marcel Ciolacu (PSD), Cătălin Predoiu (PNL) și Kelemen Hunor (UDMR) s-au întâlnit, luni, într-o ședință, după înfrângerea suferită de candidatul susținut de alianța „România Înainte”, Crin Antonescu, în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Ședința coaliției s-a încheiat după aproximativ două ore și jumătate. Va urma o nouă sedință, de la ora 17.00, dar pentru liderii PSD, care vor decide și asupra conducerii partidului. Marcel Ciolacu a anunțat în cadrul sedinței coaliției că își depune mandatul din funcția de premier.
Surse au spus pentru gândul.ro că în timpul ședinței coaliției a venit și propunerea pentru un înlocuitor al lui Ciolacu, la șefia Guvernului, iar PNL l-a propus pe ministrul Educației, Daniel David, acesta fiind, de asemenea, și propunerea PSD. Decizia o va lua, însă, președintele interimar.
UDMR a anunțat că vrea să rămână în actuala coaliție.
sursa: Gândul
Comentariile portalului
Crinul scos de la naftalina nu a avut nici o sansa cu ghiuleaua legata de picior !
De ce atat de tarziu ??
Eventual, eventual zic, demisii de la conducerea partidului. Cel mult, dar nu cred nici asta!