Mihai Fifor: „Peste 170.000 de angajați au beneficiat de creșterea veniturilor în urma măsurii PSD privind majorarea voluntară a salariului minim”
PSD anunță că, până în prezent, 173.743 de angajați au beneficiat de o creștere a veniturilor nete cu 200 de lei, după data de 1 iunie 2022, când a intrat în vigoare măsura prin care această sumă suplimentară să fie scutită de taxe, în cazul unei majorări voluntare a salariului minim.
„Măsura face parte din Programul PSD Sprijin pentru România și are în vedere sprijinirea angajatorilor din mediul privat pentru majorarea salariilor mici, astfel încât să își poată menține angajații și să prevină exodul forței de muncă din România în actualul context economic foarte dificil.
Din aceeași categorie de măsuri a făcut parte și propunerea PSD de a se aplica în agricultură și în industria alimentară același model fiscal al salarizării reglementat în domeniul construcțiilor. Drept urmare, peste 230.000 de angajați au beneficiat de creșterea salariului minim la 3.000 de lei și de celelalte scutiri și reduceri de taxe și contribuții aferente salariilor.
PSD consideră că astfel de măsuri sunt vitale pentru salariații cu venituri mici pentru a face față dificultăților generate de inflația globală și de criza energetică europeană. De aceea, în viziunea PSD Guvernul României ar trebui să aplice, chiar de la 1 ianuarie 2023, recomandările din Directiva Europeană privind salariul minim european, astfel încât venitul minim salarial din România să ajungă la circa 3.000 de lei/lună”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
La mulți ani ,sa fi cuminte sa nu te dea afara !!!
E "bine" ... Toată lumea își dorește copii genii ale ... teoriei. Cu posturi călduțe, muncă de birou sau științifică, funcții, management, etc. ; nimeni nu-și doreș (...)
In tren DE CE nu se verifica?-Am fost in 1763 duminica noaptea din Cluj.in vagonul3-doi mucaliti(am inteles romi de prin Iasi ce mergeau la Timisoara)se tot (...)