Mihai Fifor: Oare ministrul Bode știe câtă nevoie este de stabilitate și profesionalism în funcția de comandă la nivelul tuturor structurilor IPJ Arad?

    de - | 2 iunie 2021, 10:50 AM | Comunicate contra cost

    1

    „Au trecut câteva zile bune de la tragicul eveniment de la Arad. Din păcate, în afară de detalii tot mai picante aruncate în spațiul public despre politica de tip mafiot făcută de Falca și de gașca lui, vreme de mai bine de 20 de ani, despre care tot vorbim, dar în pustie, nu avem nicio reacție serioasa, pragmatică și cu potențiale rezultate în plan imediat din partea instituțiilor statului. Ar fi interesant de știut ce măsuri a dispus ministrul Lucian Bode pentru eficientizarea activității IPJ Arad… A dispus oare o analiză serioasă a activității IPJ Arad în zona activităților de prevenție și de combatere a criminalității transfrontaliere, cu măsuri reale și nu doar pe hârtie? Oare ministrul Bode știe câtă nevoie este de stabilitate și profesionalism în funcția de comandă la nivelul tuturor structurilor IPJ Arad, începând cu funcția de inspector șef? Cu ofițeri delegați la comandă, oricât de buni ar fi, nu se fac reformele atât de necesare. Oare așezarea regională a unor structuri esențiale ale MAI și reducerea acestora în județe la nivel de serviciu o fi chiar benefică? A adus ea rezultate? A dispus domnul ministru Bode o analiza urgentă a nivelului de încadrare a resursei umane la IPJ Arad? Oare a întrebat ministrul când au fost ultima dată lucrătorii IPJ Arad la un curs de perfecționare? A dispus ministrul Bode o analiză a dotărilor și a investițiilor în echipamente și în infrastructură? L-o fi informat cineva pe domnul ministru Bode cam cât de profundă e implicarea politicului local în bunul mers al activității IPJ Arad? Mă gândesc că nu. Pentru că, altfel, ministrul Bode ar fi fost deja la Arad pentru a afla de la fața locului cum a fost posibil să se ajungă la tragedia de sâmbăta trecuta. Și, poate, bine informat, ar fi dispus deja măsurile radicale care se impun pentru ca niciodată să nu se mai petreacă astfel de evenimente”, afirmă deputatul PSD Arad Mihai Fifor.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate. 

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.