vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Mihai Fifor: „«Aradul liber, sigur și frumos» a rămas doar în imaginația și în sloganul sforăitor de campanie al actualilor administratori ai municipiului și ai județului”

    de - | 30 mai 2021, 2:47 PM | Comunicate contra cost

    0

    „Am așteptat să treacă emoția teribilă a zilei de ieri, zi în care am refuzat orice intervenție în media, din respect pentru durerea familiei Crișan, pentru a aborda tragedia care a șocat o țară întreagă. O crimă violenta, o mașină aruncata în aer în plină zi, pe unul din bulevardele cele mai circulate ale Aradului, nu foarte departe de centrul orașului, nu pot decât să ridice uriașe semne de întrebare legate de siguranța cetățeanului, de modul în care înțeleg să își facă datoria instituțiile statului român.

    Cunosc Ministerul Afacerilor Interne… chiar bine aș zice. Știu ce se petrece în Inspectoratele Județene de Politie, cu structurile lor cu tot. După nenorocitul caz Caracal, ca interimar la Interne, am vorbit de necesitatea luptei „pe bune” cu crima organizată. Despre nevoia imediată de reformare a MAI, la nivelul tuturor structurilor sale, până în ultimul cătun unde ajunge Poliția Română. Despre reprofesionalizarea acestei instituții și despre investiții urgente și serioase în resursa umana și în infrastructură. Despre încadrarea corecta, transparentă și stabilă a tuturor funcțiilor, începând cu cele de conducere. Știți, de pildă, că de mai bine de un an și jumătate, comanda IPJ Arad este exercitată fie prin împuternicire, fie prin delegare? Ce autoritate are un «delegat» la comanda Poliției Județene? Ce decizii își poate asuma? De reformă a instituției, în niciun caz.

    Aradul e un oraș complicat din punctul de vedere al infracționalității transfrontaliere. Mereu a fost. Și mereu va fi. Traficul de țigări, de droguri, de carne vie, de alcool, migrația ilegală, toate reprezintă provocări teribile pentru instituțiile de forță ale statului. Care, după ziua de ieri, par a fi fost înfrânte. Un atentat cu bombă reprezintă un lucru de o gravitate extremă. Care ar trebui să le ridice semne uriașe de întrebare celor din Poliția Română de la Arad, că ne gândim la structura de Crimă Organizată sau la cea de Ordine Publică. Egal. Aici discutăm despre toate instituțiile de forță ale statului, inclusiv de structura de Poliție Locală, aflata în coordonarea directă a primarului Aradului. Arădenii trebuie să se știe în siguranță. Și e responsabilitatea tuturor celor care conduc administrația locală și instituțiile menite să asigure un climat de siguranță în oraș și în județ.  

    «Aradul liber, sigur și frumos» a rămas doar în imaginația și în sloganul sforăitor de campanie al actualilor administratori ai municipiului și ai județului. Atentatul cu bombă de ieri vorbește despre o altfel de realitate. Iar arădenii au nevoie să fie în siguranță în realitatea lor, nu în realitatea palatelor celor care ar trebuie să vegheze la liniștea fiecăruia dintre arădeni”, afirmă deputatul PSD Arad Mihai Fifor.

     


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate. 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.