Migranți sirieni, descoperiți aproape asfixiați într-un camion
Trei migranți de origine siriană au fost descoperiți marți într-un camion frigorific la Hernani, în Țara Bascilor spaniolă, prezentând probleme respiratorii, scrie EVZ.ro
Un purtător de cuvânt al Poliției a declarat că este vorba despre trei bărbați originari din Siria.
Când au fost descoperiţi cei trei indivizi, în jurul orei 18.40 (16.40 GMT), camionul frigorific se afla într-o benzinărie din Hernani şi plecase cu o zi înainte din Belgia, relatează Agerpres.
Șoferul altui camion, după ce a auzit strigăte din camion, a chemat serviciile de urgență. Acestea au descoperit „trei bărbați cu probleme respiratorii”, conform purtătorului de cuvânt al Poliției.
Cei trei au fost internați în spital și se află sub observație.
Încă nu se ştie dacă ei s-au urcat în camion în Belgia sau în altă parte şi nici dacă șoferul era la curent cu faptul că cei trei bărbați se ascundeau în camionul său.
La sfârșitul lunii august, 71 de migranți au fost găsiți fără viață într-un camion frigorific pe marginea unei autostrăzi din Austria, cel mai probabil asfixiați.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)