Mick Schumacher, primul mesaj după teribilul acident de sâmbătă seara: „Sunt OK”





Pilotul german al echipei Haas, Mick Schumacher, a fost externat după accidentul suferit în calificările Marelui Premiu al Arabiei Saudite, a doua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, informează news.ro.
În repriza a doua a calificărilor de sâmbătă, care au avut loc pe circuitul de la Jeddah, în momentul în care rula cu peste 270 de kilometri pe oră, Schumacher jr. a pierdut controlul monopostului său la ieşirea din virajul 12, maşina s-a răsucit şi a lovit violent, cu partea laterală, parapetul de protecţie. Fiul legendarului Michael Schumacher a fost scos cu ceva greutate din epava monopostului, a fost transportat la centrul medical al circuitului, apoi, pentru investigaţii amănunţite, la spital.
Pilotului de 23 de ani nu i s-au descoperit niciun fel de răni, astfel că el a revenit la hotel, după ieşirea din spital.
„Vreau doar să vă spun că sunt OK. Vă mulţumesc pentru mesajele amabile. Maşina s-a simţit grozav, ne vom întoarce mai puternici”, a scris Schumacher pe reţelele de socializare.
Cu toate acestea, Mick nu va putea evolua în cursa programată duminică, de la ora 20.00.
Directorul echipei Haas, Guenther Steiner, a spus că „există prea multe necunoscute despre cum se va simţi dimineaţa” pilotul pentru a risca să-l trimită în cursă.
Sursa foto: Almshaheer
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte