joi, 9 mai, 2024

Special Arad Logo

    Meszar: „Nu există vreo clauză prin care Rapid să poată să-l cheme înapoi pe Micovschi în această iarnă”

    de Special Arad | 6 decembrie 2023, 5:12 PM | Sport

    0

    Alexandru Meszar, conducătorul de facto al clubului UTA deși nu apare în organigramă, a vorbit cu jurnaliștii de la IAMsport,ro despre situația lui Claudiu Micovschi, fotbalistul împrumutat de la Rapid în această toamnă care este actualmente golgeterul grupării arădene în Superliga.

    Întrebat dacă a fost contactat de cei de la Rapid pentru a discuta situația jucătorului, Meszar a răspuns: „Nu, n-au trimis nicio solicitare. El este jucătorul nostru, sub formă de împrumut, până la vară. Nu există vreo clauză prin care Rapid să poată să-l cheme înapoi în această iarnă. Problema aceasta nu se discută acum și mai sunt și câteva etape de jucat.

    În perioada de mercato, ca el să se întoarcă la Rapid, chiar dacă e clubul-mamă, trebuie să fie de acord cel puțin două dintre cele trei părți. Practic, dacă Rapid îl vrea înapoi din iarnă și ne trimit o solicitare în acest sens, trebuie să fie de acord și jucătorul, dar și clubul, adică UTA.

    Contractul lui cu noi este până la finalul sezonului. Unilateral nu se poate. Ca să vă dau un exemplu: chiar dacă Rapid l-ar vrea înapoi acum, în iarnă, dacă jucătorul nu vrea, rămâne la noi până la finalul sezonului”.

    În vârstă de 24 de ani, Micovschi a început fotbalul la Luceafărul Oradea și, în ianuarie 2015, s-a transferat la juniorii lui Chievo. Din 2015 a jucat numai în Italia. La seniori, el a îmbrăcat tricourile lui Genoa, Avellino, Reggina și Fidelis Andria.

    Înainte să semneze cu Rapid, Claudiu Micovschi a jucat la Avellino.

    Citește și:

    A venit ca un necunoscut, va pleca ca un idol… Micovschi a devenit golgeterul la zi al Bătrânei Doamne

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.