Merită să petreci concediul în România? Spune și tu părerea ta





În ultimii 4 ani (cu excepția anului trecut, fiind pandemie) concediile le-am făcut în Grecia, în diferite stațiuni. Și-n acest an am ales să fac concediul tot în Grecia. De ce am ales altă destinație și nu România? E simplu și vă detaliez în următoarele rânduri, câteva dintre motive.
CONCEDIU GRECIA
Oriunde am fost în Grecia am avut șezlonguri gratuite, cu condiția să consumi ceva pe plaja respectivă. Cazarea a fost de fiecare dată, impecabilă și la un preț pentru buzunarul fiecăruia. Te poți caza 2 adulți și 2 copii la un preț începând de la 1.200 lei pentru 6 nopți. Mâncarea la orice terasă este extrem de bună și la un preț începând de la 20 lei porția. Acum, vorba aceea: „fiecare cu gusturile lui”.
Mai mult de atât, grecii te așteaptă pe masă, (la oricare restaurant alegi să mergi n.mea) cu apă rece, gratis, din partea casei, iar la plecare primești tot gratis, din partea casei, desert extrem de bun, înghețată sau fructe. De asemenea, grecii sunt extrem de amabili, liniștiți, curați, educați și civilizați.
Foto Insula Thassos-Grecia
CONCEDIU ROMÂNIA-MAMAIA
În România, la Mamaia, tot în acest an, în ciuda faptului că sunt destui indivizi care vor să promoveze turismul/litoralul românesc, eu vin cu părerea mea, una critică totodată și spun ferm : NU MERITĂ.
La întoarcere din Grecia am ales să stăm câteva zile și pe litoralul românesc, la Mamaia. Aici, „povestea” este alta. Cazarea este foarte scumpă în toată stațiunea. Sub 450 de lei pe noapte nu ai șanse să găsești cazare. Dacă ți-e foame, află că foamea-ți trece imediat când vezi prețurile. În acest an, pe litoralul românesc prețurile au „explodat”: o ciorbă te costă 20 lei, iar pentru o porție de cartofi prăjiți și un grătar, trebuie să scoți din buzunar 45 lei. Dacă vrei și o bere la halbă, trebuie să te limitezi la 2 pe zi, una costă 8 lei. Șocante prețuri și la supermarket-urile din Mamaia : o pâine te costă 12 lei, iar o apă la 2 litri 6,5 lei.
Plaja lărgită în acest an din Mamaia stârnește nemulțumiri. Adio șezlonguri aproape de apă, adio nisip fin, iar apa este destul de adâncă.
În apă găsești mizerii, iar dacă ai nevoie să mergi la WC pe plajă, plătești 5 lei și te rogi să nu ți se facă rău de la mizeria ce o găsești.
Eu cred că pe litoralul românesc voi mai păși când voi fi la pensie, pentru a-mi trăi emoțiile amintirilor din vremea tinereții.
Dar, până atunci mai este și revin la crunta și trista realitate din prezent : noi românii fugim de țara noastră, din cauza serviciilor și a prețurilor exagerate și suntem nevoiți să mergem în Grecia, Bulgaria sau în Turcia, dacă vor să vadă marea. Totul la prețuri mult mai mici și servicii de bun simț.
Foto: Plaja din Mamaia-România
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.