sâmbãtã, 4 mai, 2024

Special Arad Logo

    Medicii sunt vinovați. Verdictul instanței, după 7 ani de proces, în cazul jurnalistei Elena Manea, căreia i s-a făcut o transfuzie greșită de sânge!

    de Adriana Barbu | 6 iulie 2023, 12:57 PM | Naţional | Recomandările editorilor | Sănătate

    0

    Medicii nu sunt Dumnezei. Greșesc și ei, iar de data aceasta instanța a confirmat greşeala și i-a condamnat. Nu vor răspunde însă penal, pentru că, așa cum ne-am obișnuit deja în România, faptele s-au prescris. Riscă însă să plătească daune civile pacientului căreia i-au făcut, după o operație de cancer incipient de col uterin, o transfuzie greșită de sânge și l-au băgat în comă. Au ascuns apoi faptele, au pus şi mai grav în pericol, dacă este cu putinţă, viaţa pacientului, până când familia şi presa s-au sesizat, iar pacientul a fost transportat la un spital universitar.
    Pe 5 iulie 2023, potrivit europaliberă.org, Judecătoria Sectorului 1 București a dat sentinţa în procesul intentat de jurnalista Digi24, Elena Manea, în urmă cu 7 de ani, medicilor Spitalului Clinic CF2 Bucureşti care i-au făcut o transfuzie greşită de sânge şi au băgat-o în comă.
    Este o primă sentinţă favorabilă jurnalistei în procesul de malpraxis și vătămare corporală pe care aceasta l-a intentat unui număr de doi medici şi două asistente de la spitalul CF2, ca urmare a administrării, după o operaţie, a unei transfuzii de sânge cu o grupă incompatibilă.
    Dacă sentinţa va rămâne definitivă (este vorba de o sentinţă în primă instanță, care poate şi cu siguranţă va fi atacată cu apel), cadrele medicale găsite vinovate nu vor răspunde penal, pentru că faptele penale s-au prescris, din pricina duratei cercetării penale şi a procesului, dar vor plăti daune civile stabilite de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la 300.000 de euro.

    O decizie fără precedent

    „Deși mai urmează apelul, decizia e un fapt fără precedent. Sunt sigură că pot să le dau curaj și altor părinți, copii care și-au pierdut părinții care, din păcate, nu mai au ce să facă, sunt descurajați și nu se gândesc să continue. Eu zic că totul e posibil, Dumnezeu există și iată că se întâmplă și lucruri bune pentru oameni obișnuiți”, a declarat jurnalista Elena Manea pentru Europa Liberă.

    Victoria sa în justiţie vine să confirme chinul la care a fost supusă jurnalista în anul 2016, chin pe care aceasta l-a descris (şi) într-un material publicat pe Republica. Elena Manea a fost supusă unei operații chirurgicale la Spitalul Clinic CF2 din București pentru a elimina o formă incipientă de cancer; ulterior i s-a administrat o transfuzie cu o grupă de sânge incompatibilă cu grupa sa, fapt care a provocat coma. Potrivit propriilor declaraţii, jurnalista a suferit de sindromul intravascular diseminat (sângele a început să iasă prin toate organele, prin piele, prin ochi etc. şi ulterior a intrat în comă). A fost transferată doar după trei zile de comă, şi doar după intervenţiile familiei şi a celor din mass-media, de la Spitalul CF2 la Spitalul Universitar, iar după alte 3 săptămâni a părăsit acest spital, dar a trebuie să înveţe să trăiască: să meargă, să mănânce, să vorbească şi, desigur, să facă faţă traumelor psihice declanşate de experienţa prin care a trecut.

    S-a salvat singură strigând

    Potrivit propriei povești, cercetarea penală în cazul Elenei Manea a durat 5 ani, cu multe amânări, proceduri și întârzieri birocratice, în timp ce procesul propriu-zis a început în 2021 („La 5 ani după ce am murit la CF2 și am înviat la Universitar, malpraxisul ajunge, în sfârșit, în instanță”, spunea – în materialul publicat pe Republica, în noiembrie 2021 – Elena Manea).
    Tot aici, jurnalista se întreba: „ Cum pot să uit că în vara lui 2016, povestea mea în această lume, a unei mame de 39 de ani, era pe cale să se încheie?”, şi preciza faptul că „În CF2 am primit sânge din grupa AB4, în loc de grupa zero. Cum pot să uit că m-am salvat singură, strigând eu însămi, atunci, <>, aşa cum am mai povestit aici. Iar medicii de la CF2 au ascuns cu bună știință greșeala, ceea ce era să mă coste viața”.
    Tot potrivit jurnalistei, drama prin care a trecut i-a resetat viața, descoperind că „avem resurse infinite în adâncul nostru”. La Spitalul Universitar din București, Manea a fost diagnosticată, după „ajutorul” dat de medicii din primul spital, cu disfuncţie multiplă de organe.

    Cu confirmări de la minister, dar tot degeaba

    Episodul de malpraxis a fost confirmat până și de raportul ministerului Sănătății referitor la Colectiv și la 2 cazuri de transfuzie greșită de sânge (al ei și al unei alte paciente care, din păcate a decedat), dar și de mărturiile televizate ale șefei ATI din CF2. Cu toate acestea, sentința de malpraxis în primă instanță a venit după 7 ani, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Sectorului 1 doar pe 19 noiembrie 2021.

    Cum arată sentinţa  Judecătoriei Sectorului 1

    Ieri, pe 5 iulie, potrivit portal.just.ro, Judecătoria sectorului 1 a dat următarea soluţie pe scurt: „În temeiul art.396 alin.1 şi 6 Cod Procedură Penală (…) dispune încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (faptele din data de 26.07.2016) cu privire la inculpatele: TRIFANA (fostă Târşoagă) RODICA, necunoscută cu antecedente penale, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi 3 din Codul penal, ȘERBAN (fostă Moşmonea) LAURA GABRIELA, necunoscută cu antecedente penale, căsătorită, studii superioare, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi 3 din Codul penal, TĂNĂSESCU ALINA, căsătorită, studii medii, necunoscută cu antecedente penale, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi 3 din Codul penal. Admite în parte acţiunea civilă formulată de către persoana vătămată constituită partea civilă MANEA ELENA. (…) obligă partea responsabilă civilmente CARPATICA ASIGURĂRI SA, (…) prin lichidator judiciar CITR FILIALA CLUJ SPRL în solidar cu partea responsabilă civilmente SPITALUL CLINIC CF2 BUCUREŞTI la plata următoarelor sume către partea civilă MANEA ELENA, proporţional cu procentul de culpă stabilit în sarcina fiecăreia dintre inculpate: – 60.000 euro (…) reprezentând daune morale aferente prejudiciului cauzat de inculpata ȘERBAN (fostă Moşmonea) LAURA GABRIELA – 90.000 euro (…) reprezentând daune morale aferente prejudiciului cauzat de inculpata TĂNĂSESCU ALINA – 150.000 euro (…) reprezentând daune morale aferente prejudiciului cauzat de inculpata TRIFANA (fostă Târșoagă) RODICA. Respinge în rest pretenţiile părţii civile ca neîntemeiate. (…) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. (…)”.
    Motivarea sentinței Judecătoriei Sectorului 1 București nu a fost încă publicată.

    Elena Manea a dat în judecată statul român pentru tergiversarea cercetării penale, iar Tribunalul București i-a dat câștig de cauză în două instanțe.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.