joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Măștile care nu te protejează de Covid-19 au fost retrase de pe piață de ANPC: „Comisarii ANPC au constatat că mai bine de jumătate din măștile comercializate în România prezintă neconformități”

    de Special Arad | 26 noiembrie 2020, 9:52 PM | Naţional

    0

    ANPC a descoperit că jumătate din măștile aflate la vânzare în România nu protejează împotriva Covid-19 și a dispus retragerea acestora de pe piață. Ministrul Economiei anunță că a trimis la Parchetul General raportul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului privind măștile neconforme.

    Măştile neconforme au fost retrase de pe piaţă de către comisarii ANPC, iar neregulile constatate vor ajunge la Parchet, a scris joi, pe pagina sa de Facebook, ministrul Economiei, Virgil Popescu.

    „Așa cum am mai spus, protejarea populației este prioritară. De aceea, românii au dreptul să știe că ne preocupăm de acest aspect și, cu ajutorul celor de la ANPC, supraveghem piața pentru siguranța fiecăruia dintre noi. Mesajul meu pentru cetățeni: măștile neconforme au fost retrase de pe piață de către cei de la ANPC și, mai mult chiar, au fost aplicate și amenzi, celor care nu au respectat legea. Nu ascundem sub preș nimic, așa cum sunt obișnuiți social democrații să facă! Românii trebuie să știe că sunt protejați. Și, repet, îi îndemn pe români să caute măști produse în România, pentru că sunt de calitate, sunt autorizate, sunt acreditate şi sunt cele mai bune de pe piaţă! Raportul neregulilor constatate și sancționate de comisarii ANPC pleacă spre Parchetul General”.

    „Miercuri, 25 noiembrie 2020, Valentina Veronica Mitran Piticu, Vicepresedinte ANPC, a participat, alături de Virgil Popescu, Ministrul Economiei, la o conferință de presă organizată de Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, având ca temă, printre alte subiecte, rezultatele estimative la acest moment a controalelor realizate de ANPC pe tema măștilor necesare în perioada pandemiei, comercializate pe piață. În urma verificărilor de până la acestă data, comisarii ANPC au constatat că mai bine de jumătate din măștile comercializate în România prezintă neconformități. De altfel, 5 notificări din partea instituției noastre, cu subiectul măști, au devenit alerte ale României pe Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX. ANPC va continua aceste verificări pe piața de măști până la sfârșitul stării de alertă”, au comunicat reprezentanții ANPC..

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.