Mașinile care abandonează ilegal deșeuri vor fi confiscate, în urma unui protocol dintre Primăria Arad și Garda de Mediu

Primăria Arad urmează să semneze un protocol cu Garda de Mediu în vederea realizării unor activități comune cu scopul de împiedicare a încălcării legii de protecție a mediului și de a îmbunătății calitatea aerului și managementul deșeurilor de pe raza municipiului.
Odată aprobat de consilierii locali în cadrul ședinței de miercuri, 31 martie, protocolul va fi valabil pe o perioadă de patru ani și se va concretiza prin realizarea unor acțiuni comune și schimb de date între cele două instituții.
Ca plan de acțiune, se are în vedere inclusiv confiscarea mașinilor care abandonează ilegal deșeuri, în acest sens, potrivit documentului, Primăria va pune la dispoziție Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, gratuit, imobilul situat în municipiul Arad, strada Dosoftei, FN, pentru depozitarea mijlocului de transport confiscat până la predarea efectivă organelor de valorificare.
Dintre obiectivele principale ale realizării acestui protocol de colaborare, se menționează:
Îmbunătățirea calității aerului, prin:
– identificarea surselor de imisii/ emisii care creează disconfort zonelor rezidențiale;
– identificarea surselor de miros, zgomot și vibrații în zonele rezidențiale;
– conservarea/ dezvoltarea spațiilor verzi.
Managementul deșeurilor, prin:
– gestionarea deșeurilor și transportul acestora;
– identificarea și soluționarea abandonărilor de deșeuri pe teritoriul municipiului Arad;
– verificarea sistemelor de colectare, sortare, tratare, valorificare și eliminare a deșeurilor municipale.
Comentariile portalului
Câteodată e, deja, chiar PREA MULT...! 😥 . Sincere condoleanțe familiei, iar Dumnezeu să-l odhnească în pace! 🕯
trebuie taiati copaci pentru a pune panouri solare ; asa sa facut in micalaca
E bine ca am fost laudati ca facem parte ca oras din circuitul oraselor verzi, ii invit pe cei responsabili cu proiectul in Arad sa se plimbe prin oras la (...)