Mașina unui polițist, incendiată după ce „și-a permis” să-i facă dosar penal unui șofer pentru conducere sub influența alcoolului





Mașina unui polițist a fost incendiată în urmă cu câteva zile după ce acesta „și-a permis” să amendeze un bărbat care a condus un autoturism în timp ce se afla în stare de ebrietate. Polițistul s-a trezit următoarea zi cu mașina incendiată, iar pompierii au stabilit cauza ca fiind o mână criminală. Cu toate acestea, cercetările s-au oprit cam în acest punct iar cei de la Europol s-au sesizat astăzi în acest caz pentru că nu sunt de acord ca autorul să scape doar cu pedeapsa pentru infracțiunea de distrugere.
„Acestea sunt consecințele pe care le suportă polițiștii care își fac treaba. Este realitatea dureroasă din județul Botosani, unde în data de 3 decembrie, colegul nostru din cadrul Poliției Orașului Darabani a fost amenințat cu moartea pentru că a „îndrăznit” să-i întocmească un dosar penal unui bărbat pe care l-a prins conducând un autoturism sub influența alcoolului. În următoarea seară, în timp ce se afla în locuință alături de familie, colegul nostru a fost alarmat de strigătele vecinilor, iar când a ieșit și-a văzut autoturismul în flăcări. Deși pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de o mână criminală, iar o astfel de faptă nu poate fi încadrată altfel decât ca ultraj, conducerea IPJ Botoșani nu a dispus măsuri de protecție pentru polițist și familia acestuia, cercetările efectuându-se doar pentru banala infracțiune de distrugere față de autori necunoscuți. Vom interveni punctual pentru a ne asigura că polițistul va fi despăgubit pentru aceste daune și pentru schimbarea încadrării juridice a faptei, din distrugere în ultraj, în condițiile în care avem suficiente elemente de cauzalitate care să asocieze incendierea cu calitatea de polițist”, au declarat cei de la Europol pe pagina lor de Facebook.
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!