Marius Copil scrie istorie la Australian Open! Victorie cu Andujar și va juca cu Wawrinka





Arădeanul Marius Copil, locul 194 ATP, s-a calificat în turul doi al turneului de la Australian Open, primul Grand Slam al anului. Venit din calificări, Marius Copil a dispus în trei seturi, scor 6-2, 6-2, 7-5, de spaniolul Pablo Andujar, locul 43 ATP.
Marius a trăit cu emoții finalul jocului. A condus cu 5-3 în ultimul set, dar Andujar a reușit să egaleze la 5. Copil și-a revenit însă și și-a adjudecat jocul după două ore și șase minute.
Este pentru prima oară în carieră când Marius ajunge în turul doi al unui turneu de Grand Slam, el fiind la prima sa participare la un astfel de turneu. În turul doi, reprezentantul nostru se va afla în fața unei misiuni aproape imposibile. Va juca împotriva favoritului numărul 4 al turneului, elvețianul Stanislas Wawrinka, locul 4 ATP.
Pentru calificarea în turul doi, Marius Copil are asigurat un cec în valoare de 60.000 de dolari (42.700 de euro) și 45 de puncte în clasamentul ATP
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?