joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Marius Copil a făcut show în demonstrativul challengerului de la Iași. Marți joacă pe puncte cu un tenismen bulgar

    de Dan Lazăr | 12 iulie 2021, 10:49 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Concord Iași Open este cele mai mare turneu de tenis masculin din România, fiind un ATP Challenger 100. În cadrul acestuia, Andrei Pavel, Victor Hănescu, Marius Copil și Adrian Ungur au oferit un meci demonstrativ de 5 stele.

    În fața unor tribune aproape pline cu oameni care iubesc tenisul și care au venit la Concord Iași Open 2021 ca să asiste la un spectacol de mare clasă, patru jucători români de tenis au oferit un meci demonstrativ, o premieră pentru orașul Iași. Cu Andrei Pavel și Victor Hănescu, de o parte, Marius Copil și Adi Ungur, de cealaltă parte, meciul nu avea cum să fie altfel decât spectaculos. S-a jucat tenis de cel mai înalt nivel, s-a glumit, și toată lumea s-a simțit bine, la final, după o oră de joc, Copil și partenerul său impunândus-se cu scorul de 7-6.

    Arădeanul Marius Copil (30 de ani) va juca pe tabloul principal la „Concord Iași Open” 2021, fiind clasat pe locul 224 în clasamentul ATP, cea mai bună clasare din carieră fiind locul 56, înregistrat acum doi ani și jumătate. A intrat în Top 100 în mai 2017, pe care l-a părăsit în octombrie 2019, iar acum o lună a jucat în semifinale, pe iarbă, la Eastbourne, challenger de 132.280 de euro.

    La Iași (premii de 88.240 de euro), „Tunarul din Carpați” se va duela în primul tur cu bulgarul A. Lazarov (534 ATP), jucător venit din calificări. Duelul este considerat meci vedetă fiind programat ultimul (marți, în jurul orei 15.00), pe principalul teren de la cocheta bază Ciric.

    Dan Lazăr (Iași)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.