MAI anunță că a început reorganizarea IPJ Constanţa, după scandalul șoferului drogat care a ucis doi tineri
Grupul de lucru pentru elaborarea noii structuri a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a avut prima şedinţă, luni, când au fost stabilite obiectivele principale, modul de lucru şi calendarul de implementare a reformelor solicitate de conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Potrivit unui comunicat al MAI, organigrama Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa va fi constituită astfel încât să reflecte pe deplin cerinţele şi necesităţile comunităţii locale din judeţ, luând în considerare contextul infracţional şi specificul activităţilor de aplicare a legii din zona de competenţă.
„Scopul grupului este de a regândi întreaga structură a IPJ Constanţa pentru a-l transforma într-o structură poliţienească capabilă să combată eficient infracţionalitatea locală. Judeţul Constanţa este unul de graniţă, inclusiv a UE, avem în Constanţa obiective care au o pronunţată importanţă strategică civilă, industrială şi militară, CNE Cernavodă, porturile şi şantierele navale de la Constanţa şi Mangalia, podurile de la Cernavodă şi Giurgeni-Vadul Oii, Baza militară de la Kogălniceanu”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, citat în comunicat.
El a precizat că inspectoratul va trebui echipat şi dotat corespunzător şi structurile MAI se vor concentra şi pe această direcţie.
„În sfârşit, dar nu în ultimul rând, organizarea şi echiparea logistică nu pot suplini pregătirea profesională, deontologia şi integritatea, munca intensă pentru aplicarea legii şi apărarea drepturilor cetăţenilor. De aceea, am cerut tuturor structurilor MAI o nouă atitudine faţă de muncă a tuturor cadrelor, bazată pe responsabilitate, profesionalism, integritate, disciplină şi dedicare faţă de lege şi cetăţean”, susţine Predoiu.
Întâlnirile pe această temă vor continua în cadrul Grupului de lucru constituit, problematica fiind abordată în comisii şi subcomisii de specialitate pentru a eficientiza procesul de reformă. Din grupul de lucru constituit prin ordin al ministrului Afacerilor Interne fac parte specialişti ai MAI şi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române. De asemenea, prin acelaşi ordin de ministru s-a stabilit faptul că vor fi consultaţi în acest proces şi experţi din structurile poliţieneşti ale unor state cu care România are parteneriate strategice.
Sursa: Știri pe surse
Comentariile portalului
Deci Bolojan zice ca vrea in Europa, si printii astia doi, cheliutza si botox vor in opozitie, opozitie la ce? Vor cu AUR?!
Cum de USR trimite senator în Parlament iar PSD nu? PSD au primit aproape de două ori mai multe voturi.
O mare ironie a destinului....Groparul Aradului,personaj de trista amintire,sa apara pe aceeasi pagina care anunta disparitia titanuuil sportului romanesc,cu Duckadam,un mare caracter...