marþi, 16 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Mai puțin despre grevă și salarii, dar tot despre profesori. Un pic altfel

    de Valer Mărginean | 12 iunie 2023, 8:47 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    4

    Prof. univ. dr. Marcel Tolcea(foto: www.impactpress.ro/)

    Credeam că s-a spus totul despre grevă, salarii și meditații, profesori și condiția lor în societatea noastră. Prin urmare, dacă „armele” fiecărei tabere au vorbit până și-au cam terminat „muniția”, n-ar mai fi nimic de spus. Decât, poate, de făcut pentru a pune capăt acestui conflict – iar guvernul dr. Ciucă dă semne că este, totuși, dispus să facă. Și totuși, ar mai fi multe de spus. Și de făcut, desigur.

    Probabil, până la urmă guvernul (actual sau rotit) va ceda și doleanțele salariale ale profesorilor vor fi satisfăcute, apoi anul școlar se va încheia cu bine iar din toamnă totul va reintra în normalul cu care ne-am obișnuit în ultimele două, poate trei decenii. Sistemul nu va fi afectat, învățământul va fi în continuare subfinanțat și condus de politruci. Păsărelele, speriate puțin de scuturătura protestelor, se vor așeza iarăși pe crengi, desigur, într-o altă ordine.

    Într-o recentă postare pe facebook, scriitorul și profesorul Marcel Tolcea atrage atenția – cu eleganță și umor bine calibrat – asupra unei probleme cel puțin la fel de gravă ca și subfinanțarea. Postarea nu este, cum ar putea părea, antigrevistă și nici nu îl situează pe autor de partea celor care au „executat foc încrucișat” asupra profesorilor greviști (temele sunt cunoascute, deci nu le reiau).

    De aceea, precizez că prezentarea postării profesorului Tolcea, nu înseamnă că am schimbat tabăra. Nu voi retracta nimic din ce-a scris în urmă cu două săptămâni, convins fiind în continuare că profesorii merită, nu mai mult respect, ci respect pur și simplu, inclusiv sub forma unei salarizări decente, în raport cu importanța muncii fiecăruia.

    Citiți aici: De la doctorița Uzum și greva profesorilor, direct la autismul autorităților 

    Voi fi în continuare convins că și cel mai slab pregătit dintre profesori, este mai instruit decât miile de copii care au abandonat școala sau decât absolvenții de liceu, incapabili să scrie corect o propoziție simplă. Vor fi fiind și excepții, nu zic nu, dar regula rămâne valabilă.

    În schimb, nu mai sunt la fel de convins că s-a spus tot sau că, indiferent de soarta grevei și a greviștilor, de modificările din guvern ori de alegerea unui alt președinte, discuțiile despre sistemul nostru de învățământ și despre condiția profesorilor ar trebui oprite. Dimpotrivă.

    Iată postarea profesorului Marcel Tolcea: Mi-e foarte teamă că, mult înainte de greva profesorilor, ar fi trebuit să intrăm în grevă noi, cei care am dat drumul către Catedră unor semianalfabeți. Fiindcă așa ne obliga sistemul universitar. Nu am făcut asta. Fiindcă am fost lași. De fapt, fiindcă nu am fi putut face asta câtă vreme salariul nostru depindea de turmele absolvenților ăștia.

    Și eu am contribuit la o asemenea hemoragie de absolvenți. Nu din educație, ci din Comunicare. De unii îmi este rușine, cu alții mă mândresc muuult. Vreau să spun asta aici fiindcă asta e situația exactă în universitățile românești. Greu de pus în două pahare”.

    Nu fac parte din sistem, dar am avut ocazia să intru în contact cu mulți profesori, pe unii chiar să-i văd în exercițiul funcțiunii. E drept, nu m-au făcut să retrăiesc senzația că m-aș afla în fața unui monument de cultură și înțelepciune. Mai degrabă am avut impresia că mă aflu în fața unui fel de funcționar școlar.

    Desigur, am avut bucuria să întâlnesc și profesori remarcabili, dar n-aș putea spune care categorie este mai numeroasă. Probabil cea a profesorilor-funcționari, a tinerilor mai puțin pregătiți și, de ce n-am spune lucrurilor pe nume?, a celor fără chemare pentru această profesie.

    Cu „produsele” lor, ne întâlnim zilnic, fie la primării, fie la cabinete medicale sau chiar la școală, la ședințele cu părinții. Pe alții îi vedem la televizor și după o vreme, despre unii aflăm, cu stupoare, că sunt actori cu acte în regulă. Despre politicieni nu vreau să vorbesc acum.

    „Autodenunțul” profesorului Tolcea este mai degrabă un semnal de alarmă sau o chemare la repornirea motorului învățământului românesc și așezarea lui pe drumul cel corect. Abia după aceea se va putea vorbi despre reformă, de proiecte de țară și alte căruțe puse înaintea boilor în România educată.

    Ar fi fost minunat dacă acest semnal de alarmă ar fi fost tras chiar de greviști sau, de ce nu?, de liderii de sindicat. Probabil s-au temut de reacția părinților sau a societății în general, care ar fi tratat subiectul în regim de breaking news, deși toată lumea cunoaște fenomenul cel puțin din auzite sau chiar a profitat de el. N-a fost să fie.

    Bine ar fi și dacă eliberarea învățămâmtului de presiunea obligativității promovării tuturor elevilor ar fi luată în discuție de profesori după ce se va fi terminat greva. Ar fi un semn că profesorii chiar sunt interesați de calitatea învățământului. Este clar că o asemenea decizie nu poate veni decât din interiorul sistemului, nicidecum dinspre clasa politică.

    Doar profesorii vor putea pune capăt acestui sistem de promovare obligatorie. O asemenea acțiune ar putea fi înțeleasă și ca o declarație de război împotriva sistemului, dar și ca un moment zero, de asumare a unor greșeli, omenești la urma urmei, moment de la care s-ar putea porni pe un alt drum, fără hârtoapele trecutului.

    De altfel, întreaga noastră societate ar avea nevoie de un astfel de moment zero. Pentru că este total neproductiv și chiar lipsit de sens, ca după mai bine de 30 de ani de la căderea regimului Ceaușescu și a Securității lui încă să urmărim dosare de colaborator și să descoperim câte-un „trădător” care a dat cine știe ce declarație în vremea studenției sau a liceului.

    Cu siguranță au fost colaboratori odioși, din cauza cărora au suferit oameni. Ăștia, da, trebuie pedepsiți. Dar, dacă până acum nu au fost descoperiți, să mă ierte Dumnezeu dar ar trebui să ne oprim. Pe de altă parte însă, după trei decenii să vii cu mărunțișuri, pare o acțiune pusă la cale doar pentru a destabiliza societatea, un fel de băgat bățul în gard.

    Dar toate astea depășesc cadrul unei portări pe facebook, chiar una încărcată de semnmificații, cum este cea a profesorului Marcel Tolcea.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Tristețe
      … ăsta ar fi cuvântul cel mai potrivit dacă ne gândim la copii.
      Copii triști, cu destine triste.
      Trist fiindcă pentru ei nu se va schimba nimic în bine – tot binele este pentru profesori și pentru politruci.
      Tristă este silirea lor să învețe de la niște indivizi blazați (nu toți) prin metoda tristă a prelegerii, cu tristețea de a nu avea acces la instrumentel moderne care loc le plac și pentru care au deschidere și abilități.
      Triste sunt școlile pline de buzi infecte, de săli de clasă obosite.
      Triste sunt și eforturile inspectoratelor (vezi trimișii guvernului în teritoriu) de a-și aranja propriile poziții de influență și de privilegii.
      Triști sunt și liderii sindicali care luptă doar pentru banii profilor fără nicio responsabilitate, fără să caute ceva și pentru elevi.
      Tristă este și mascarada titulaizării. De două ori tristă: odată fiindcă se chinuie niște amărâți să promoveze un examen de doi bani și a doaua oară fiindcă titulaizarea nu ar trebui să aibă nicio legătură cu angajarea, angajare care ar trebui lăsată în răspunderea consiliilor de administrație din care să facă parte și părinții – părinți adevărați, cu viziune, cu principii, cu valori nu șmecherași propuși de aceeași triști profesorași șmecheri.
      Tristă și penibilă este și imposibilitatea majorității părinților de a-și face auzite pretențiile justificte, întemeiate și legitime. Triste sunt asociațiile de părinți conduse de cei mai politruci dintre părinți. Tristă este absența totală a democrației interne, măcar a mimării unui proces electoral intern.
      Triste sunt veniturile dascălilor fiindcă sunt aceleași și pentru aceia dintre ei care se zbat, au pasiune, vor, au rezultate și jegurile care inundă viețile triste a unor copii care trebuie învinși, trebuie să înțeleagă cine-s stăpânii, care trebuie să vadă că totul este un joc al puterii, influenței și că nimic nu se mai supune bunului simț, toleranței, meritelor, muncii, talentului. Tristă este alocarea măririlor otova, atât dascălilor adevărați cât și dascălilor impostori.
      Tristă este piața muncii. Triste perspectivele de creștere în viitor. Tristă este nemărginirea în timp mizeriei pe care statul o asigură țării.
      Totu- trist. Și este și mai trist că nimeni nu are decența, compasiunea să se uite și la copii.
      Trist președinte. Trist guvern. Triste partide. Triști politruci …..
      Trist.

      +5 voturi
      +1
      -1
    2. As mai adauga la cele spuse de „Dinu Paturica” si calitatea tot mai slaba a educatiei timpurii a copiilor si anume cei 7 ani de-acasa. Multi dintre copiii care trec pragul scolilor in aceste vremuri sunt foarte dificili si greu de educat, pentru ca nu au bazele corecte. Si intrand intr-un sistem de invatamant asa de „trist” (cum bine spuneati), sansele de a-i pune pe un fagas corect in viata sunt destul de reduse.
      Asa cum spunea si domnul ziarist, adevarata schimbare probabil ca ar trebui sa vina dinspre nucleul dur al adevaratilor dascali , care cred ca reprezinta ceva diferit fata de cei care au fost port-drapelul grevei proaspat suspendate.

      +3 voturi
      +1
      -1
    3. 👏 Foarte corect @Florin!

      .
      Am mai spus-o de nenumărate ori:
      „CEL MAI TRIST este că, din că, DE FIECARE DATĂ, pe noi înșine NE EXCLUDEM din această vină colectivă.
      .
      – nu vedem că copiii noștri nu au „cei 7 ani de-acasă” , adică, cel puțin o minimă educație și respect pt tot ceea ce îi înconjoară (atât persoane și mediu) 😡. De ce nu-i au (cei 7 ani…)…? … Pt că, din păcate, nu-i au nici părinții!!!
      .
      – nu vedem că non-valorile au fost promovate CU COMPLICITATEA NOASTRĂ (directă- când trecem cu vederea abaterile cunoscuțolor sau a celor apropiati sau indirectă – prin non-combatul nostru, prin LIPSA DE REACȚIE, la „derapajele” șmecherilor, nesimțitilor sau proștilor, din societate) ! 😣
      .
      – și, mai ales, prin faptul că NE E MAI RESPUNGĂTOR UN ADEVĂR brutal și incomod (ca „minusul” primit de @Florin mai sus, sau mie, la alte Comentarii similare), DECÂT O MINCIUNĂ sau O BĂTAIE DE JOC venită de la cei promovați cu concursul nostru, direct sau indirect…
      .
      REPET: – pănă nu vom conștientiza că DOAR DE NOI-ÎNȘINE depinde viața pe care o avem, cu tot ceea ce criticăm LA ALȚII și ne lamentăm continuu;
      – până vom continua să facem „politica-struțului” și „să băgam capul în pământ” ori-de-câte-ori nu ne convine ce vedem,
      VOM RĂMÂNE CU ACEEAȘI VIAȚĂ mizeră și plină de frustrări, indiferent de câte articole, analize sau comentarii am face, sau câte „minusuri” am da celor care ne pun „oglinda” în față!

      +1 voturi
      +1
      -1
    4. Îți înțeleg frustrarea privind lipsa de implicare sau măcar de reacție minimală a oamenilor. Problema e că în domeniul învățământului părinții sunt legați de mâini și de picioare. Ei nu pot să se revolte, nu pot emite pretenții, nu pot reacționa, nu pot cere nici măcar un comportament minimal fiindcă EXISTĂ și chiar există riscul ca profesorii să supună copiii unor tratemente abuzive (bulliyngul nu este între copii ci mai degrabă este metodă pedagogică pe care-l practică mulți tovarăși profesori). Lipsa curajului de a reacționa al părinților este greșit înțeleasă. Tebuie să fii prost nu curajos să faci ceva ce nu te afectează pe tine ci pe copilul tău.
      Deci:
      – în discuția dată nu se pune problema vinei colective;
      – oricât de mulți copii ar fi fără cei 7 ani de acasă rămân ceilalți care nu este normal să devină victime ale exrcițiilor civice ale părinților;non
      – legătura dintre non valori în general și non valorile din școli este una indirectă
      II.
      Greșești! Nu depinde de noi. Noi nu avem nici măcar dreptul să votăm (în sensul de a alege liber delegații noștrii în funcțiile publice. Nu, noi suntem constrânși, limitați, obligați, siliți să-i alegem pe ei și doar dintre ei – este efectul sistemului electoral de vot pe liste blocate).
      Când e vorba de copilul tău faci ce crezi că e mai bine și alegi din doar câteva variante (cam toate infecte) fiindcă nu poți să te dai mare pe spinarea copilului tău.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.