„Ce ar scrie Cehov dacă ar trăi acum în Rusia? Aceasta a fost întrebarea adresată sâmbătă de un arădean lui Horațiu Mălăele. „Ar scrie comedii”, a răspuns marele actor. Şi despre comedii a fost vorba în ultimele trei zile la Arad. S-a râs cu gura până la urechi de joi încoace la toate evenimentele din cadrul „Conferințelor Dilema Veche”, un proiect inițiat de Grupul pentru Management și Mediere Culturală (GMMC), organizat împreună cu revista Dilema veche, finanţat de Centrul Municipal de Cultură Arad şi sponsorizat de Grup West – dealer local Opel, Peugeot și Citroën. A fost o demonstrație de forță că fără comedie și fără râs am fi de mult pierduţi ca societate, iar îngrădirea acestui drept ar fi primul pas spre moartea civilizaţiei.

Şi, ca să fim convinşi că e aşa, organizatorii şi invitaţii lor ne-au purtat prin „Comedia lumii”, punând, cu fiecare intervenţie a lor, încă o cărămidă la baza zâmbetelor noastre justificate.

(Teodor Baconschi, la „Conferinţele Dilema veche” – foto Ciprian Hord)

Râsul, de la nebunii întru Hristos și până azi

Timp de trei zile, cei care iubesc încă cultura și râsul au fost invitați la o incursiune în lumea comediei pornind de la credinţă, de la surprizele Bizanțului şi ai săi sfinți mimi și nebuni întru Hristos, mergând prin comedia din preajma Revoluției Franceze, cu Figaro şi al său creator în centrul atenţiei, poposind inevitabil la Cehov, cu orele, pentru un joc nebunesc cu un cântec al lebedei, doar pentru a fi scufundaţi, la final, în comedia care încă îi mai ține în viață pe români, pe arădeni, deși e amenințată din toate părțile cu dispariția: comedia politică românească.

Toate, însoțite cu mici accente vizuale de clar-obscur renascentist imprimate peste „Conferințe” de deja clasicul Ciprian Hord, de imensa energie, imensul bun-simţ şi uluitoarea diplomaţie zâmbitoare a lui Michael Bulzan, sub privirea, desigur, vigilentă a lui Cătălin Lazurca, mereu cu atitudinea sa lejer-superioară, care nu are cum să nu te facă să zâmbești.

(Sever Voinescu, la „Conferinţele Dilema veche” – foto Ciprian Hord)

Au argumentat magistral în favoarea zâmbetelor, a râsului din tot sufletul, a subtilei ironii Teodor Baconschi şi Sever Voinescu, în prima seară a Conferinţelor Dilema veche, în faţa unui public care nu a mai a avut loc în Sala Ferdinand a Primăriei Arad, Horațiu Mălăele şi Nicolae Urs într-un teatru devenit neîncăpător, vineri, și Toni Grecu și Ioan T Morar în ultima seară de râs, într-o sală de cinema (Arta) umplută cu oameni și zâmbete.

(Horaţiu Mălăele şi Nicolae Urs, la „Conferinţele Dilema veche” – foto Ciprian Hord)

Cum îţi antrenezi umorul

„Nu toți avem simțul umorului, dar toți merităm să ni-l antrenăm”, a punctat, într-una din seri, redactorul șef al revistei Dilema veche, Sever Voinescu, o revistă care supravieţuieşte, ca prin minute, de 30 de ani, într-o societate mai degrabă dornică să-şi îngroape cultura.

Iar joi, vineri și sâmbătă, sutele de arădeni prezenți la Conferințele Dilema veche s-au antrenat cât pentru un an, cât să poată supraviețui încă un pic unei societăți care încet, încet, uită să râdă sănătos de orice: de credinţă, de revoluţie, de mai marii zilei, chiar şi de ea însăși.

(Ioan T Morar şi Toni Grecu, înainte de spectacolul de la Arta)

Să fii caraghios!

„Starea naturală a omului e să fie caraghios” și lipsa acestei acceptări superior-lejere ne va duce spre pierzanie, e lecția cu care am plecat după trei seri de râsete.

Într-o societate care trăieşte pe reţele sociale, a căror motor e ura, într-o Românie condusă parcă de un partid unic, format din multe litere şi atât, dar care îşi pierde treptat fabulosul umor politic care ne-a salvat în anii comunismului şi cei post-decembrişti, să poţi râde până te doare stomacul cu unii din greii culturii acestei ţări (Teodor Baconschi, Sever Voinescu, Horaţiu Mălăele, Nicolae Urs, Toni Grecu şi Ioan T. Morar), e un privilegiu pe care nu poţi să-l ratezi. Dacă l-ai ratat, caută să râzi în altă parte, de orice şi oricând, ca să te poţi salva.

(Cătălin Lazurca, urmărind evoluţia „creaţiei sale” în stilul său „lejer-superior” – foto Ciprian Hord)

Umorul are, desigur, doza sa de cruzime, dar e poate, uneori, sau mai degrabă întotdeauna, garanţia evadării din pielea ta de locuitor al acestui paradis banal.

Până la următorul surâs

Până la următorul râs în hohote, locuitorii de weekend ai „Conferințelor Dilema veche” au plecat cu siguranță pe la casele lor la braţ cu câte un nebun sau un sfânt mim îmbrăcat grațios în haina poveștilor lui Baconschi, cu o bucățică mică în buzunar din fabulosul Lorenzo da Ponte, aşa cum l-a prezentat, cu dragoste pentru personaj, Sever Voinescu, aproape sătui de râs după cina imaginară servită superb de Horațiu Mălăele și Niculae Urs în „Măscăriciul” și la discuția de după şi cu dragoste de trecut, cu un pic de frică de viitor, dar tot râzând de Ceauşescu, Dăncilă, Iohannis şi alţi politicieni, aduşi pe scenă de Toni Grecu şi Ioan T Morar.

Şi cu speranţa că vor mai avea de cine să râdă şi pe viitor. Pentru că „surâsul e cel mai bun ambasador al paradisului”

(Şi o mostră din clar-obscurul renascentist a fotografului conferinţelor, Ciprian Hord, foto: Ciprian Hord).

• Citește și: Commedia dell’religione în Bizanț și umorul revoluționar al adevăratului Figaro – Conferințele Dilema Veche la Arad