Mai mulți angajați ai Pro TV, infectați cu noul coronavirus. Postul intensifică măsurile anti-Covid-19
Angajaţi ai Pro TV au fost diagnosticaţi, în cursul săptămânii, cu Covid-19, anunţă televiziunea într-un comunicat.
Aceştia urmează „cu stricteţe recomandările autorităţilor şi ale specialiştilor. Întreaga echipă care a intrat în contact direct sau indirect a fost şi este în continuare testată”. De asemenea, „au fost luate măsuri suplimentare celor deja existente în Pro TV. Întregul sediu, studiourile şi maşinile companiei au fost dezinfectate imediat după aceste confirmări, adiţional faţă de dezinfecţiile profesionale care aveau deja loc zilnic în incinta companiei din luna martie”, precizează reprezentanţii televiziunii.
Conform anunţului, „încă dinaintea declarării stării de urgenţă, în sediul şi platourile Pro TV au fost impuse măsuri stricte de siguranţă, suplimentare celor prevăzute de autorităţile statului. Astfel, peste 50% dintre angajaţi lucrează de acasă, iar echipele care continuă să vină la sediu sau platouri lucrează în schimburi. Fiecare departament este dotat cu soluţii de dezinfectare, echipament de protecţie, lămpi UV, precum şi folii nanoseptice pe mânerele uşilor”.
Comentariile portalului
Ii bun. Operatiune in iulie, facuta publica dupa 6 luni. Bravo, CFR.
Nu ne lasă în necunoaștere și minciună, Rasputin! Spune tot Adevărul! Cum sa nu te credem?
Atunci când cretinii sunt prea multi și ajung chiar sa își puna viața în pericol , atunci când ești inundat de eructatii, flatulente, umori și urdori, orice (...)