vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Lupta amazoanelor din PNL! Claudia și Geanina se „încaieră” pentru a-și supune directorii de la Centrul Cultural Județean și Bibliotecă

    de Andrei Fuliaș | 17 iulie 2017, 8:37 AM | Administraţie | Topic special

    1

    În urmă cu aproximativ două săptămâni, Consiliul Județean Arad a scos, într-un mod cu totul și cu totul subtil, la concurs, postul de director al Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol” Arad. Spunem că au procedat subtil pentru că, deși Consiliul Județean transmite zilnic două-trei comunicate de presă (n.red. – unele dintre ele chiar banale sau inutile), mai marii județului nu s-au obosit să și anunțe public faptul că se caută manager la una dintre cele mai importante instituții de cultură ale județului. Anunțul a fost făcut doar pe portalul Consiliului Județean. Dar, să fim serioși, câtă lume urmărește respectivul portal?

    Așadar ne-am întrebat de ce nu vor șefii din CJ Arad să știe toată lumea despre acest concurs și pe cine vor ei în respectiva funcție, căci, haideți să nu ne ascundem după deget, știm cu toții că aceste posturi nu sunt „pentru cine dorește”, ci mai degrabă „pentru cine este dorit”. Să nu uităm cum a fost schimbat, tot din această funcție, Florin Didilescu, după mai bine de 15 ani petrecuți la conducerea Bibliotecii Județene. Acesta a fost de fapt primul pas pentru ceea ce urmează în săptămânile următoare.

    Curioși din fire, am început să „săpăm” cât mai adânc, să aflăm cine este „doritul”. Și nu mare ne-a fost mirarea să aflăm că manevra ar putea fi mult mai complexă decât pare la prima vedere. Ei bine, pe Didilescu nu-l mai luăm în calcul, că n-are rost. Cel puțin teoretic, o primă șansă ar fi avut-o actualul director interimar al bibliotecii, Cristina Duma, dar căreia i-a fost răpită această șansă încă din start, prin punctul „e)” al anunțului, anume că „are experiență dobândită în conducerea unei instituții publice de cultură (minim 3 ani)”. Ori Cristina Duma, deși lucrează în Biblioteca Județeană de peste 12 ani – din ce știm noi, nu îndeplinește respectivul punct „e)”. Un alt doritor ar putea fi tot un angajat al bibliotecii, anume Gabriel Ioan Vladu, care este totodată și preot ortodox, care este destul de implicat în viața socială și culturală prin ONG-ul său și care, în trecut, a fost și realizator al unor emisiuni TV.

    Dar, cum spuneam, nu e pentru cine dorește, ci pentru cine este dorit. Și auzim că pentru acest post ar fi vizat, de către șefii Consiliului Județean, nimeni altul decât Doru Sinaci, omul plantat de Adrian Țolea în fruntea Centrului Cultural Județean Arad. Iar pe bună dreptate, probabil că vă întrebați de ce ar lăsa Sinaci Centrul Cultural Județean, o instituție cu un buget uriaș, pentru Biblioteca Județeană, unde banii sunt atât de puțini încât nu se văd de cărți. În primul rând, pentru că lucrurile nu funcționează așa și pentru că, probabil, lui Sinaci i s-a transmis deja că urmează să fie schimbat. Dar cum Sinaci, din postura de director al CCJA, știe prea bine cum au fost direcționate sume importante de bani către evenimente cu tentă politică, nu poate fi aruncat așa, chiar ca o măsea stricată, oferindu-i-se o alternativă.

    Pe de altă parte, din informațiile noastre, în locul lui Doru Sinaci, la conducerea Centrului Cultural Județean Arad ar urma să fie instalată liberala Ramona Crețu. În trecut, Ramona Crețu a fost angajată, pe rând, la Consiliul Județean Arad, la Primăria Municipiului Arad, la Centrul Municipal de Cultură – pe postul de director adjunct, iar în 2016 a ajuns secretar general adjunct al Ministerului Culturii. Totodată, aceasta a cochetat o perioadă și cu mass-media, trecând pe la publicațiile Agenda Zilei și Observatorul Arădean.

    Este, totuși, posibil ca în peisaj să mai apară și alte nume pentru a se bate pentru postul de director al Bibliotecii Județene – și de ce nu și al Centrului Cultural Județean, fiecare dintre mai marii PNL Arad dorind să-și impună propriul om în aceste poziții.

    Nu în ultimul rând, și chiar nu în ultimul rând, sursele noastre susțin că pe scena culturii se dă o luptă de amazoane. Este vorba despre Claudia Boghicevici și Geanina Pistru, cele două încercând să își impună oamenii în funcțiile amintite mai sus. Vicepreședinta CJ, Boghicevici, ar vrea ca Sinaci să rămână director la Centrul Cultural Județean Arad (unde au împărțit o „pâine” bună începând de anul trecut) și să își impună un apropiat la Biblioteca Județeană. Asta în timp ce, cu girul primarului Gheorghe Falcă, Geanina Pistru „face și desface” totul pentru a o duce la Centrul Cultural Județean Arad pe Ramona Crețu, în același timp oferindu-i lui Doru Sinaci un loc de șef la Bibliotecă.

    Astfel, lupta nu a ajuns încă în arenă, dar sunt toate șansele să apară ceva… de genul „last minute”.

    În continuare, supunem atenție dumneavoastră și anunțul cu privire la concursul pentru postul de director al Biblitecii Județene „A.D. Xenopol” Arad:

    anunt biblioteca (1) anunt biblioteca (2) anunt biblioteca (3) anunt biblioteca (4)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.