Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România





Lumina Sfântă a ajuns în România, pe Aeroportul din Otopeni. Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi este distribuită pe aeroport delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.
Sâmbătă, cu puțin înainte de ora 14, Lumina Sfântă s-a aprins la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Patriarhul Ierusalimului a împărțit-o cu credincioșii. Potrivit credinței ortodoxe, aprinderea luminii sfinte este un miracol divin, care se întâmplă în fiecare an în sâmbăta Paștilor.
De la Ierusalim, flacăra a plecat cu avionul către țările cu comunități creștin-ortodoxe. Fiecare patriarhie națională se ocupă apoi cu distribuirea mai departe către biserici, pentru ca la miezul nopții să fie împărțită credincioșilor, notează digi24
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?