Lucrările din Grădiște pentru canalizarea din Livada ar urma să fie finalizate în 7 zile
Lucrările de alipire a viitoarei canalizări din Livada cu cea existentă din cartierul Grădiște se apropie de final, cel puțin pe raza municipiului Arad.
La ora actuală, noile conducte au fost amplasate subteran, muncitorii ocupându-se acum de turnarea asfaltului pe ultimele străzi. S-au efectuat lucrările de frezare pe străzile Ioan Slavici și Voievod Moga, iar astăzi se frezează strada Orient și apoi Grădina Poștei, Primăria estimând că lucrările vor ajunge la final în 7 zile.
Amintim că primarul comunei Livada, Iosif Bimbo, intenționa inițial să acopere doar cei 80 cm lățime a săpăturilor, motivând la o întâlnire efectuată alături de viceprimarul Lazăr Faur și cu cetățenii din Grădiște că suma pe care Primăria Livada o are disponibilă nu este suficientă pentru a reface complet acea bandă de circulație. Cu toate acestea, Primăria Livada este obligată prin contractul cu Primăria Arad să reasfalteze întreaga bandă.
Deși partea de proiect ce vizează raza municipiului Arad a fost executată, canalizarea va funcționa în primă fază doar până în localitatea Sânleani, întrucât atât acoperă din costurile totale finanțarea obținută de Primăria Livada prin programul Anghel Saligny (3 milioane euro).
Pentru a putea continua investiția mai departe, până în comună, cel mai probabil va fi nevoie să se apeleze la un împrumut bancar.
Traseul ce vizează municipiul Arad vine dinspre Livada pe Grădina Poștei, pe Orient, apoi pe Voievod Moga și pe str. Ioan Slavici, iar la colțul cu Vișinului este punctul de unire cu conducta existentă, de unde traseul continuă până pe strada Ardealului, la o stație de pompare.
Lucrările sunt executate de firma Univro SRL a omului de afaceri Florin Pașca, care a mai efectuat în trecut lucrări de extindere a canalizării în municipiul Arad.
Citește și:
• Circ și pită… sau începerea lucrărilor pentru canalizare la Livada · Special Arad


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)