joi, 9 mai, 2024

Special Arad Logo

    Circ și pită… sau începerea lucrărilor pentru canalizare la Livada

    de Raluca Medeleanu | 4 septembrie 2023, 9:06 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    7

    Primarul Bimbo l-a servit pe președintele Consiliului Județean cu pită

    De regulă, în România suntem obișnuiți ca fiecare proiect dus la bun sfârșit, oricât de mic, de modest, să fie cu tăieri de panglici și mult tărăboi, în prezența politicului. Luna septembrie a debutat în județul Arad și mai bombastic însă: s-a tăiat panglica chiar pentru începerea unor lucrări! Este vorba de un proiect care în sine a fost învăluit de mult tărăboi încă dinainte de trecerea de la teorie la practică: introducerea de canalizare în Livada.

    Deși inițial comuna Livada era înscrisă într-un masterplan al Consiliului Județean prin care urmează să se introducă canalizarea, cu fonduri europene, în mai multe localități din jurul municipiului Arad, primarul Iosif Bimbo a luat decizia să renunțe la participarea în acest proiect și implicit la fondurile europene, pentru a grăbi lucrurile, întrucât se estimează ca proiectul Consiliului Județean să fie implementat peste circa 4-5 ani.

    Canalizare de aproximativ 6,6 milioane de euro

    Pentru a face canalizarea pe cont propriu, Primăria Livada a împărțit proiectul în cinci tronsoane. Tăierea panglicii a marcat începerea execuției a trei dintre acestea: canalizarea de pe raza Sânleanului, alipirea cu partea de canalizare din cartierul arădean Grădiște (dinspre strada Vișinului) și doar o parte din Livada. Costurile pentru un tronson vor fi asigurate din fonduri guvernamentale obținute de Primăria Livada prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny (3 milioane euro) și cofinanțat de Consiliul Județean Arad, iar cheltuielile pentru celelalte două tronsoane ar urma să fie suportate din bugetul comunei Livada.

    Întregul proiect ar urma să se ridice la aproximativ 6,6 milioane de euro, din care 800.000 euro era calculată în 2022 strict investiția pentru punctul de alipire la canalizarea existentă în Grădiște (care în 2023 ar fi ajuns la 1,5 mil. euro).

    inaugurare lucrari canalizare livada iosif bimbo si iustin cionca

    Alipirea de canalizarea din Grădiște

    Decizia Primăriei Livada de a face pe cont propriu canalizarea a însemnat și schimbarea traseului canalizării, care în loc să fie direcționată printr-un inel care să ocolească municipiul Arad și să ajungă direct în centrul de epurare a apei, urmează să se lipească într-un punct de canalizarea existentă în cartierul Grădiște și să străbată conductele orașului până la centrul de epurare.

    Aici au apărut și principalele îngrijorări, consilierii locali municipali temându-se să nu se suprasolicite astfel canalizarea Aradului, dar în cele din urmă au votat proiectul, după ce au fost asigurați de angajații Companiei de Apă că acest lucru nu se va întâmpla la debite normale, ci ar exista riscul doar la cantități mari de apă (în Grădiște, canalizarea și colectarea apei de ploaie nu sunt separate).  Calculele directorului tehnic de la Compania de Apă arătau atunci că între 30 și 50 de litri/mp ar funcționa optim, însă după 50 litri putând apărea probleme.

    Pe raza municipiului Arad sunt vizați 1400 m lungime de săpături. Punctul de legare urmează să fie la căminul de la intersecția străzii Vișinului cu strada Ioan Slavici, unde va fi stația de pompare în care va ajunge conducta de refulare. Traseul va continua pe str. Ioan Slavici, Voievod Moga, Orient, în sus până la Grădina Poștei, unde va merge spre limita cu UAT Livada, până la canalul ANIF, iar de acolo va continua pe drumul de exploatare din UAT Livada.

     

    •  Citește și: Nicio mână nu a fost ridicată la întrebarea vicelui Faur: „sunteți de acord să alipim conducta de canalizare din Livada de cea din Grădiște?” · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Penibilul la el acasa.
      La noi normalitatea e ceva de cartea recordurilor .
      Ceva ce numai la noi in tara asta bananiera se poate in anul 2023.
      Vezi pasaj facut in 15 ani
      Stadion in 7
      Un alt pasaj in 10
      Despre ce vorbim aici doar de oameni incapabili ajuns sa conducă .

      +10 voturi
      +1
      -1
    2. Dacă un prost vrea să meargă din punctul A în punctul B, o ia tot înainte pe arătură și vede el după-aia… au plecat să numa´ere infinitul!
      Prostia locală ,slugile primăriei. Că sunt slugi nu e baiu ,da că put de prostie acolo este problema… N-o sa scăpam niciodată de obiceiurile astea comuniste.

      Locul ciudat din Pecica care atrage turiștii străini. Construcția (ruina) din spatele Tavernei – sălii de sport. școală neterminat la Pecica școli abandonat în plină construcție. Diverse proiecte internaționale pe teme ca un „cerc olimpic de astronomie”

      +2 voturi
      +1
      -1
    3. Domnule Cionca!
      Vreți să încetați cu lauda de sine? Încetați cu cultul personalității!
      Sunteți prezent peste tot unde încep șantiere.
      Vă lăudați cu Sala Marii Uniri Uniri din B-dul Revoluției Nr. 81…!? Oare nu vreți să mai terminați odată cu fanfaronada asta populistă de prost gust?
      Chiar nu vedeți că se degradează tot mai mult imobilul de pe b-dul Revoluției nr. 81?
      Cad pe trotuare elemente ornamentale, strașina este găurită pe str. 1 Decembrie 1918 și apa de ploaie a găurit trotuarul.
      În curte se adună apă de un lat de palmă atunci când plouă, canalizarea este înfundată ori nu face față, de câțiva ani pare că vreți să distrugeți clădirea cu totul. Curtea este distrusă, niște tâmpiți și-au bătut joc de ea. Sub poartă se depozitează, noaptea, uneori marfa cuiva în semiremorci auto (că doar n-o fi marfa CJ Arad…!).
      De câțiva ani este șantier aici, care nu este supravegheat de nimeni din partea CJ, Lucru făcut de mântuială și hoție de materiale! Cine plătește aceste lucrări?
      E eventuală explicație că „executantul a contractat lucrarea pe SEAP și încă nu a fost recepționată” constituie doar o justificare jalnică pentru neputință (sau pentru complicitate la distrugerea intenționată a imobilului, pentru angajarea altor lucrări…?).

      +9 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.