Nu?! Păi de ce?…
Ia să ne gândim împreună la unul… La unul serios… atâta cât pot fi parcurile și proiectele utopice de „serioase”…

Ar trebui să fie situat undeva la marginea dintre centrul orașului și cartiere… bine delimitat, printr-un cordon de copaci traversat de o pistă de biciclete, role sau dat cu drona, de-a lungul centurii astfel conturate fiind trasate alei pentru alergare și plimbare. Accesul la el s-ar face direct din stradă, de pe toate părțile, fiind facilitat de trepte discrete dar evidențiate prin originalitate, cât mai asemănătoare cu o evoluție naturală a îngrădirii, dar și de scări din ciment (cum sunt cele de pe Faleză), rulante cu trepte și rampe – ca toată lumea să poată urca și să îi vină și cheful s-o facă numai uitându-se la ele.
Suprafața Parcului toleranței ar însuma cât de mult posibil… dar nu sub două hectare –  ar fi o jignire la adresa proiectului.

Parcul ar trebui să conțină indicii grafice – citate din filosofi celebri și vedete la modă – referitoare la TOLERANȚĂ, bannere foto explicite, conversații penetrabile intelecual cum ar fi:
Haterul: „Toleranta e chestia aia cu care te lupti din rasputeri cand iti vine sa-i *uti una cuiva sa-l lasi lat dar constiinta iti tot spune ca trebuie sa inghiti in sec si sa n-o faci…”
Tolerantul: „Poate la voi, la hateri – că la noi îi un high natural…”
Statui realiste sau simbolice, concrete sau abstracte ar ieși dintre copaci de specii cât mai diverse și deosebite, întregind raportul dintre natură și cultură, dintre arta lui Dumnezeu și artefactele oamenilor…Aparate de fitness speciale pentru outdoor, plasate subtil prin separeuri verzi ar da și dragostei de trup ceea ce-i trebuie… În rest, păsări și veverițe. Investitorii privați ar fi invitați să-și seteze afacerile pe spiritul toleranței – adică să-i dea un hamburger celui înfometat, dar și țigări celui singur sau prea mulți, și băutură celui plictisit de propria persoană, și un sac de box preaîncărcatului-de-sine, și o bâtâ pașnică iubitorului de alteritate.
Fără să le combine!… la modul ideal.

Un parc în care jandarmul de Vârfurile să se întâlnească cu extraterestrul de redacție urbană; șeful poliției cu șeful interlopilor… sau măcar cu nepoată-sa; junkerul cu procurorul; curva de centură cu șahistul din „Moise”; boschertarul cel mai cheaun cu primul din topul milionarilor; primarul cu cel mai crâncen opozant din Micălaca; io cu Sultanul – și să nu se întâmple nimic spectaculos… demn de un breaking news.
Nimic în afară de „ceau, frățioare!” și variațiuni pe temă…
Un parc din care nimic să nu fie exclus și care să nu excludă pe nimeni.
Un parc în care „ce se întâmplă în parc – rămâne în parc.”

Un Parc al toleranței.