Lovitură „mortală” dată de vameși: au confiscat canabis în valoare de 9 milioane de euro!
Aproape o tonă de canabis, care valorează aproximativ nouă milioane de euro pe piața neagră, a fost descoperită, duminică, de polițiștii de frontieră de la Giurgiu în interiorul unui microbuz condus de un cetățean sârb în vârstă de 32 de ani, care voia să intre în România, anunță DIICOT.
Duminică, în jurul orei 00.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat ca să intre în România un cetățean sârb, în vârstă de 32 de ani, la volanul unui microbuz, înmatriculat în Serbia.
Polițiștii de frontieră i-au controlat microbuzul și au descoperit, în interior, mai mulți saci de rafie, de culoare albă, iar în interiorul fiecărui sac erau mai multe pachete ambalate în folie de staniol, ce cântăreau, în total, aproximativ 750 kilograme de canabis.
Cercetările sunt făcute în acest dosar de procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Giurgiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc, respectiv introducerea în țară de droguri de risc, fără drept.
Dacă ar fi fost comercializate pe piața neagră, drogurile ar valora aproximativ 9.000.000 euro.
Foto: Arhivă


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)