„Make love, not war. Make theatre, not politics” – CELĂLALT.teatru și-a deschis porțile în Arad | Video
Între cele două teatre ale Aradului (Teatrul Clasic „Ioan Slavici” și Teatrul de Marionete) a apărut un nou teatru, unul micuț, drăguț, alternativ: CELĂLALT.teatru. Noul spațiu cultural se situează, mai exact, pe strada Lucian Blaga nr. 2, între un studio de fotografie și Centrul Militar Județean…
Această coincidență privind locația, dar și localizarea în „fauna” culturală urbană a inspirat-o pe una dintre invitatele de joi seara, Fekete Réka (secretarul artistic al Aradi Kamaraszínház), să vină cu o remarcă ce descrie foarte bine o anumită direcție artistică pentru CELĂLALT.teatru: „Make love, not war. Make theatre, not politics”.
Cofondatorii, Oana Tămaș (actriță / regizoare) și Călin Chebeleu (actor), nu și-au propus ca CELĂLALT.teatru să devină o concurență pentru cele două instituții mari de cultură. Nu și-au propus nici măcar să înființeze o mini-instituție. Este, mai degrabă, un spațiu cultural complementar, unde vor fi „spectacole de teatru, ateliere și tot felul de alte evenimente culturale”, a declarat Oana Tămas pentru Special Arad, „prin care vrem să purtăm un dialog cât mai deschis cu publicul arădean”.
Vor fi spectacole atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, însă cel mai important lucru este că CELĂLALT.teatru poate fi o rampă de lansare pentru tinerii artiști, care nu și-au găsit încă locul într-o instituție de cultură, așa cum sunt chiar cofondatorii, actori păpușari la bază. Primul spectacol jucat pe scena CELĂLALT.teatru, ieri seara, a fost un stand-up comedy cu păpuși de și cu Oana Tămaș și Călin Chebeleu, după textul Alinei Nelega, „Ever After”, iar al doilea astăzi, 7 decembrie, „Micul Prinț” – o producție „Magic Puppet” cu arădeanca Georgiana Bighescu (regia: Silviu Ruști și Georgiana Bighescu).
Ideea de a deschide CELĂLALT.teatru a existat demult, de vreo 20 de ani, ne-a spus Călin Chebeleu, observând că „majoritatea orașelor mari au cel puțin un spațiu independent și am simțit că și Aradul are nevoie de așa ceva. Am simțit că publicul dorește așa ceva și am venit în întâmpinarea dorințelor publicului tânăr, să se poată exprima, să-i susținem, să îi încurajăm să se exprime”.
CELĂLALT.teatru este un spațiu restrâns, mai cochet și mai intim decât o scenă obișnuită de teatru, doar în jur de 40 de spectatori încap în sală și, scena fiind mică, nu orice spectacol poate fi jucat aici, însă tocmai acest aspect reprezintă farmecul și ineditul locației, respectiv provocarea creativă – atât pentru cei doi cofondatori, cât și pentru artiștii care vor dori să colaboreze cu ei.
„Faptul că propuneți o alternativă… să avem curajul să spunem: o instituție – e un lucru extraordinar. Pe lângă toate farmaciile și casele de jocuri din Arad, în sfârșit, ni se propune în peisajul arădean și o instituție de cultură!”, a spus Florin Didilescu (profesor, fondator AMIFRAN).
„O ieșire din pluton”,
— a remarcat (citându-l pe criticul de teatru Eugenia Anca Rotescu) actorul Ioan Peter, invitat și el la primul eveniment organizat, joi, 5 decembrie, la CELĂLALT.teatru, o dezbatere pe tema „Teatru independent în Arad – de când și până unde?” (moderată de actrița și profesoara Alina Fabri).
În cadrul dezbaterii, invitații au vorbit despre munca și experiențele lor din segmentul teatrului independent, Florin Didilescu despre trupa de teatru francofon și festivalul AMIFRAN (eveniment organizat deja de 32 ani), Ioan Peter despre proiectele sale din trecut, „Art Studio” și „Teatrul Pit”, și Fekete Réka despre compania de teatru în limba maghiară din Arad, Aradi Kamaraszínház, fiecare a remarcat, în schimb, că CELĂLALT.teatru este, totuși, un proiect diferit, o abordare nouă și extrem de binevenită în peisajul cultural arădean.
„Ceea ce ni se întâmplă nouă, aici, este un moment istoric, nu știu câți suntem conștienți de acest lucru”, a mai punctat Ioan „Pit” Peter.
Comentariile portalului
La modul cum merg lucrurile in Romania o sa dea afara dintre amaratii care mai si lucrau ceva si care au salariile cele mai mici ca de pilosii bine platiti (...)
=HOPA -- PUTORILE BUGETARE DIN MAHALA PROTESTEAZA CAND SUNT TRIMISE LA MUNCA IN PRIVAT == ZIARUL FINANCIAR ESTIMA CA IN MAHALA SUNT CCA 320 MII PUTORI CARE LUCREAZA LA BUGETARI . HALUCINANT == DEC 2024 = (...)
Așa cum CJA nu-i Senat, nici Iustin Cionca nu-i Ilie Bolojan. În timp ce preșefintele Senatului apelează la principii de eficiență economică, președintele CJA, apelează la mesaje (...)