„Logan” este, în sfârșit, primul film X-Men X-traordinar de bun. Probabil, chiar ultimul…

    de [email protected] | 12 martie 2017, 11:31 AM | Film

    0

    Hugh Jackman își poate pupa astăzi mușchii stând țanțoș în fața paparazzilor pe covoarele roșii datorită primului film X-Men din anul 2000, care i-a propulsat numele din senin pe cerul nu atât de senin al Hollywoodului, iar pentru că a fost un băiat sârguincios, personajul Wolverine este, de atunci, asociat cu el și numai el, chiar dacă pe la începuturi s-au ridicat câteva degete mijlocii din partea adevăraților fani ai seriei de benzi desenate marca Marvel. Dar orice are un început, are și un sfârșit, cum zicea plin de înțelepciune agentul Smith în Matrix. Pentru Hugh Jackman alias Wolverine e, din fericire, chiar un sfârșit fericit, grație fimului „Logan”.

    Problema de care s-au lovit de-a lungul timpului atât Jackman, cât și publicul, era că Wolverine ăsta de pe marele ecran e mult mai înalt și mult mai puțin păros decât omulețul sălbatic din revistele de benzi desenate, dar mai mult de atât: mult mai chipeș decât era cazul. Desigur, un aport uriaș în ascensiunea carierei lui Jackman a însemnat reacția, de altfel, scontată de către producători, a publicului feminin din toată lumea, în 2008 fiind numit de către site-ul Open Salon și de revista People „cel mai sexy bărbat în viață”. Spre norocul lui, încet-încet a cam înțeles și el cum trebuie să „funcționeze” acest mutant agresiv și de o vreme încoace nu prea îl mai înjură nimeni pentru prestația sa de-a dreptul de maraton. Astfel, iată, dacă tragem astăzi linie, avem așa: l-a interpretat pe Wolverine în ȘASE filme X-Men și în alte TREI filme separate dedicate exclusiv lui, cel mai recent fiind cel intitulat – simplu – „Logan”… dar gata! Game Over, ladies! Jackman a spus clar și răspicat: este ultima oară când a mai intrat în pielea din ce în ce mai păroasă a acestui mutant cvasi-nemuritor care taie cu ghearele de adamantium tot ce-i stă în cale.

    Să nu ne-nțelegem greșit.

    „Logan” nu e neapărat o capodoperă cinematografică, e vorba, la urma urmei, despre un film de acțiune cu niște oameni cu puteri supranaturale. Nu e un film „de Oscar”, deși… dacă un rahat pe băț ca „Moonlight” poate fi numit filmul anului, iar „Deadpool” poate fi nominalizat la un Glob de Aur, atunci, poate, ar trebui să reconsiderăm anumite lucruri. Putem spune însă fără nicio scânceală în splină că acest „Wolverine 3” este cea mai reușită ecranizare după nenumăratele benzi desenate cu mutanții X…

    …din simplul motiv că toate celelalte erau varză.

    Cea mai mare catastrofă, după părerea multora, a fost primul spin-off Wolverine (din 2009, regizat de Gavin Hood) în care nu a convins pe nimeni nici „frățiorul” animalic numit Sabretooth (mult prea uman și un pitic pe lângă Hugh Jackman, în antiteză totală cu personajul original), dar nici acel prototip de Deadpool cu gura cusută. Ca să nu mai spunem nimic despre povestea în sine.

    Foto: Pinterest

    Foto: Pinterest

    O imensă dezamăgire a fost și „X-Men 3: The Last Stand” (din 2006, regizat de Bret Rattner), în care toată „echipa veselă”, în afară de Wolverine (desigur), a dat ortul popii, căci – nu-i așa? – a fost atât de-al naibii de dramatic finalul. A fost o tâmpenie mizerabilă și, probabil, o încercare de a pune punct filmelor X-Men, dar noroc cu regizorul Matthew Vaughn, care a săpat adânc în trecutul mutanților și a făcut o treabă mult mai bună decât cei dinaintea lui cu „X-Men: First Class” (2011), după care a revenit Bryan Singer (cel care a regizat primele două, „X-Men” și „X2: X-Men United”) cu o încercare admirabilă de a spăla toate păcatele celorlalți, adăugând în serie o supradoză de SF și beneficiind în sfârșit de tehnici CGI mult mai puternice. Rezolvarea lui a fost de a-l trimite pe Wolverine înapoi în timp ca să rescrie, astfel, toată povestea dată dracului la care s-a ajuns. Călătoria în timp nu era un termen nou pentru fanii benzilor desenate X-Men, limitele au fost împinse la maxim și pe vremurile în care Stan Lee, creatorul mutanților X, încă nu avea apariții cameo în diferite filme șmechere, ci stătea frumos în biroul lui și-și storcea creierul să facă bani de pe urma cópiilor vândute și de pe urma copiilor nerăbdători după povești de acțiune și science-fiction, căci pe marele ecran nu prindeai așa ceva pe atunci, în anii ’60-’70. Sau dacă da, erau vai și-amar. Cu „X-Men: Days of Future Past” (2014) și „X-Men: Apocalypse” (2016), Bryan Singer a creat, practic, un viitor paralel și i-a asigurat francizei continuitatea nelimitată… doar că a creat, la rândul lui, alte greșeli.

    Foto: Empire

    Foto: Empire

    Erorile în cronologie sunt, de altfel, aproape o marcă înregistrată pentru X-Men, deoarece personajele mai tot timpul vin, pleacă, se-ntorc (în sensul că mor, apoi reînvie), în mod miraculos nu îmbătrânesc, sau când chiar o fac, se-ntâmplă prea brusc, iar în cazul în care ne-ntoarcem în timp, povestea nu prea mai coincide cu ceea ce se știa dinainte. E deci această aglomerație informațională superfluă care nu numai că dă bătăi de cap publicului, dar – din câte se pare – încurcă și mintea regizorilor. Neînțelegând nimic din micile detalii puse și spuse cu un anumit scop, ei doar vin și ne spun povestea lor, apoi… Dumnezeu cu Milla Jovovich… trebuie să vină un alt regizor sau vreun vlogger teoretician care să facă ordine în portalul haosului, găsind explicații trase de părul inexistent al profesorului Xavier.

    Dar de ce e „Logan” atât de beton?

    Pentru că, în sfârșit, Wolverine e un mutant alcoolic puturos cu instincte animalice imprevizibile atunci când miroase lanțuri și în același timp e un om cu un suflet mare, iar dacă spui Hey, dar așa a fost și până acum… Nu. Nu a fost deloc. Nu atât de expresiv. Nu atât de convingător. În sinea lui, Wolverine se detestă, rănile îi rămân foarte adânc în minte, chiar dacă pe corp se vindecă în secunda a doua, dar când situația o cere (și de regulă, o cere), așa fucked up cum e, ia problema în mâini și „dă-i și luptă” până la moarte, indiferent moartea cui se ivește.

    Wolverine e un personaj tragic. Le-a trebuit mult timp, multora, să înțeleagă asta. E un lup singuratic, urât și morocănos, care a văzut some shit la viața lui… și, apropo, are cca. 184 de ani.

    Nici nu se putea alege o piesă mai potrivită pentru videoul cu care s-a anunțat, încă din anul trecut, filmul „Logan”: Johnny Cash – „Hurt”. 

    Pentru regizorul James Mangold acesta e al doilea film realizat despre Wolverine (după „The Wolverine” din 2013, cu acea escapadă bizară în Japonia), însă e primul în care i s-a încredințat și scenariul, care se bazează vag de tot pe mini-seria de benzi desenate „Old Man Logan”, creată de Mark Millar și Steve McNiven.

    Ar fi păcat să povestesc toată acțiunea, e de știut doar că în acest film suntem în anul 2029 și nimic nu mai e ceea ce a fost. Din toată superechipa X-Men au mai rămas doar Wolverine cel bătrân – de 184 de ani – și Charles Xavier a.k.a. Profesorul X cel și mai bătrân… de vreo 90 și ceva de ani. E „și mai bătrân” pentru că îmbătrânește ca un om normal. Mai apare și mutantul Caliban (Stephen Merchant), cu care ne-am mai întâlnit în „Apocalypse”… în rest, Cyclops, Jean Grey, Storm, Mystique sau Collosus au murit – din nou! – cu toții, cândva, cumva (se dă o explicație și pentru asta). Situația e și mai nașpa pentru ultimii mutanți, pentru că de vreo 20 de ani nu s-a mai născut niciunul din „rasa” lor, așa că s-a terminat cu „Școala de Talente Speciale”, s-a terminat cu alergarea pentru a salva zi de zi omenirea; cei trei au rămas niște neica nimeni la marginea lumii, undeva în Texas.

    Foto: The Film Stage

    Foto: The Film Stage

    O contradicție în cronologie e și aici, pentru că în primele minute din „X-Men: Days of Future Past” (înainte de călătoria în timp) atât Wolverine, cât și Xavier arătau mult mai tineri, deși erau, cică, în anul 2023… deci cu 6 ani înainte de acțiunea din „Logan”. Care a fost explicația „halucinantă” a lui Hugh Jackman și a lui James Mangold pentru această scăpare? E o realitate alternativă! Încă una, deci. Cea de-a treia, mai exact.

    În schimb, dacă nu băgăm în seamă detaliile astea derutante, „Logan” e un film dureros de atent la detaliile propriei lumi și rămâne o infimă dilemă dacă e meritul actorilor acest lucru sau e mâna regizorului la mijloc. Mangold a reușit, în orice caz, să amestece atât de armonios cât s-a putut un blockbuster sângeros cu o dramă „roadtrip”, în care tăieturile chiar te dor, moartea unui om nu e un sentiment doar așa, ca o plesneală peste o muscă, iar suferințele interioare ale personajelor primează în fața rănilor de pe corp. Mai mult de atât, destinația e mereu aproape și totuși extrem de departe, ceea ce te face să ții pumnii mai strânși ca niciodată pentru acești mutanți bătuți de soartă.

    Cel mai mare atu al filmului e însă Hugh Jackman în persoană, care – acum, că e apariția sa de adio de la acest personaj – a dat totul din el, iar acest lucru chiar se observă.

    E prea frumos scris ca să nu-l citez pe Michael Roffman din cronica de pe Consequence of Sound: „Într-o manieră similară cu reapariția nominalizată la Oscar a lui Sylvester Stallone ca Rocky Balboa, în filmul «Creed» (2015), Jackman varsă o lumină nouă pe o față veche cu această performanță încărcată emoțional, care radiază severitate. E clar că a fost tot timpul un MVP (cel mai valoros jucător) al francizei, dar acesta e o cu totul și cu totul alt nivel de excelență din partea actorului cizelat”. Filmul „Logan” l-a dat pe spate pe criticul de film american atât de tare încât e de părere că producătorul 20th Century FOX ar trebui să-i facă peliculei (dar mai ales lui Jackman) o campanie puternică ca să prindă o nominalizare la premiile cinematografice de anul viitor.

    professor X then and now

    Foto: captură YouTube / Mr Sunday Movies

    Chiar dacă a rămas tot în scaunul cu rotile, face o figură ieșită din comun și Patrick Stewart, în rolul lui Charles Xavier, un bătrânel mai vulnerabil ca niciodată, cu Alzheimer și scleroză laterală amiotrofică, care de data aceasta depinde 100% de Wolverine. Merită o mică atenție și actorul Boyd Holbrook (în rolul antieroului Donald Pierce), pe care-l știm din serialul „Narcos”, iar micuța Dafne Keen (Laura, în film) e o altă senzație surprinzătoare… și chiar dacă e improbabil s-o mai vedem în acest rol, personajul ei poate fi exploatat într-un viitor film X-Men. Deoarece… cu sau fără Wolverine, e clar că acest „Logan” nu e un capăt de lume pentru seria X-Men pe marele ecran. Sau chiar e?

    Ar fi mare păcat, deoarece cu această acțiune-dramă-SF sfâșietoare… regizorul James Mangold, cu contribuția formidabilă a lui Hugh Jackman, a ridicat ștafeta acolo unde „Watchmen” a clacat, a reușit – pe ultima sută de metri – să schimbe complet jocurile, să ofere o viziune radical diferită și mult mai artistică pentru viitoarele filme de acțiune cu supereroi.
    Chiar ar fi cazul să nu fie doar un alt film de box office bifat cu „X” în agenda Hollywoodului!

     

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.