joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Lipsă de umanitate! O societate privată care administrează un cimitir din Alba Iulia a vopsit crucile restanțierilor

    de - | 6 noiembrie 2022, 6:56 PM | Naţional

    0

    (foto: ziarulunirea)

    Morminte însemnate cu vopsea portocalie la Alba Iulia. Primăria se delimitează de gestul firmei care administrează cimitirul
    Poliția Alba Iulia a demarat o anchetă penală pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte pentru că mai multe cruci din cimitirul municipiului au fost însemnate cu o culoare portocalie.

    Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că reprezentății societății care administrează cimitirul ar fi aplicat vopsea de culoare portocalie pe mai multe morminte din incinta cimitirului. Acțiunea acestora a avut loc ca urmare a neplății de către concesionarii locurilor de veci a obligațiilor legale.

    Deținătorii de morminte care nu au taxele plătite la zi sunt așteptați să își plătească datoriile, altfel se pot aștepta ca decedații să fie deshumați în toiul iernii. Termenul final de plată al taxelor este 30 noiembrie. Primăria Alba Iulia a anunțat că se delimitează de gestul firmei care administrează cimitirul municipal. Potrivit reprezentanților administrației locale, somarea la plată a proprietarilor acestor locuri de veci trebuie făcută într-un mod decent, civilizat și care să nu încalce nici legea, nici demnitatea.

    Primăria nu a fost informată, în prealabil, despre inițierea acestei acțiuni, au mai precizat reprezentanții administrației locale din Alba Iulia.

    ”Primăria Alba Iulia se delimitează total de gestul societății care administrează Cimitirul Municipal, cel de a vopsi monumentele funerare ale mormintelor pentru care se înregistrează restanțe la plată!

    Reprezentanții SOCIETĂȚII PRIVATE care administrează, încă din anul 2005, Cimitirul Municipal Aba Iulia, printr-un gest lipsit de umanitate au marcat, cu vopsea portocalie, monumentele funerare ale mormintelor pentru care se înregistrează restanțe la plată!

    Primăria nu a fost informată, în prealabil, despre inițierea acestei acțiuni, așadar și eu, în calitate de primar, dar și instituția pe care o conduc, ne delimităm total de acest demers al reprezentanților societății, care vor răspunde în fața legii, în cauză fiind deschis deja deschis un dosar penal. Somarea la plată a proprietarilor acestor locuri de veci trebuie făcută într-un mod decent, civilizat, și care să nu încalce nici legea, nici demnitatea!” a declarat primarul Gabriel Pleșa, într-o postare pe pagina oficiala de Facebook.

    „La data de 3 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte. Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că reprezentaţii societăţii care administrează cimitirul ar fi aplicat vopsea de culoare portocalie pe mai multe morminte din incinta cimitirului. Acţiunea acestora a avut loc ca urmare a neplăţii de către concesionarii locurilor de veci a obligaţiilor legale”, a anunţat vineri IPJ Alba.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.