Legea alegerilor locale a fost adoptată de senatori. Cum vor fi aleşi primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene





Legea alegerilor locale a fost adoptată de Senat cu 114 voturi „pentru” şi trei voturi ”împotrivă”. Potrivit noilor prevederi, primarii ar urma să fie aleşi într-un singur tur, în timp ce preşedinţii de Consilii Judeţene ar urma să fie aleşi din rândul consilierilor judeţeni.
Noua lege a alegerilor locale a trecut de prima Cameră sesizată, fiind adoptată de Senat cu majoritate largă de voturi.
Proiectul de lege a fost iniţiat de comisia specială de Cod Electoral şi prevede, printre altele, faptul că primarii vor fi aleşi la fel ca înainte, într-un singur tur de scrutin, în timp ce preşedinţii de Consilii Judeţene vor fi aleşi prin vot indirect, din rândul consilierilor judeţeni.
În plus, o altă modificare importantă adusă de noua lege a alegerilor locale este şi faptul că şeful de CJ va putea fi revocat cu votul a două treimi din numărul consilierilor judeţeni.
La dezbaterile din plenul Senatului, liberalii au propus, din nou, alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi alegerea preşedintelui de CJ prin vot direct, tot în două tururi de scrutin, însă amendamentele au picat la vot.
De altfel, şi reprezentanţii UDMR au propus ca pragul electoral să scadă de la 5% la 3%, însă şi acest amendament a fost respins.
Pentru a se aplica la următoarele alegeri locale, din iunie 2016, noua lege a administraţiei publice locale ar trebui adoptată de Parlament şi promulgată de preşedinte până în mai-iunie 2015. Conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 682/2012, orice lege care vizează alegerile trebuie modificată cu maximum un an înainte.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)