Knock, knock… e Bob Dylan

    de Lajos Notaros | 14 octombrie 2016, 9:15 AM | Cultură | Recomandările editorilor

    3

    Știrea a explodat ieri printre literați precum un joint nesperat la sfârșitul chefului.

    La noi Dorin Tudoran și încă câțiva au fost încântați, restul încruntați. Cei care n-au apucat să tragă nici măcar un fum la spartul târgului au îngăimat câteva cuvinte bosumflate.

    E dreptul fiecăruia să aprecieze sau să bagatelizeze Nobelul literar de anul acesta, noi observăm doar curajul nordic al Academiei Suedeze.

    Și mai observăm ceva: într-o societate unde regula este indisciplina, când e vorba de alții și de altcineva sau altceva toată lumea deplânge nerespectarea regulilor, fără să le treacă prin minte că excepționalul este întotdeauna excepția de la regulă.

    În mod sigur, Bob Dylan nu este cel mai mare dintre poeți, și nici cel mai mare dintre cântăreții de după microfoanele duble, numai că Bob a reușit ceva foarte rar, unic în cazul său: să creeze o lume din cuvinte și sunete, o lume pe care o recunosc din prima până și cei care n-au umblat niciodată pe acolo.

    dba6609e25de4a734895404f082e72e1

     

    Desigur, lumea aceasta vorbește engleza, traducerea ei în alte limbi nu are rost, sunetele chitării dezacordate a lui Dylan, vocea sa absolut nemuzicală făcând treaba în locul traducătorilor autorizați.

    Și pe urmă e recomandabil să ne amintim: poezia fără muzică există doar de două-trei secole, e o perversiune modernă, o realitate contra firii, așa cum sunt toate cele moderne.

    Cei vechi, menestrelii, trubadurii și ceilalți, pe care doar noi îi numim cu astfel de cuvinte de șagă invidioasă, nu însăilau texte de recitat cu patos păgân, ei erau convinși de forța abisală a textului cântat, de posibilitatea vindecării prin murmurarea a câtorva cuvinte necăutate, venind direct din durerea inexplicabilă și inexprimabilă a fiecăruia dintre noi.

    Pentru mine recunoașterea de către Academia Suedeză a contribuției lui Bob Dylan la poezia lumii înseamnă recunoașterea că tinerețea mea nu a fost cu totul zadarnică.

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. “Și mai observăm ceva: într-o societate unde regula este indisciplina, când e vorba de alții și de altcineva sau altceva toată lumea deplânge nerespectarea regulilor, fără să le treacă prin minte că excepționalul este întotdeauna excepția de la regulă.”

      … și eu ași adăuga INVIDIA că Simplul este și va rămâne modalitatea sigură de a sensibiliza o consistentă majoritate, a deranjat pe cei ce complicând se cred speciali.

      Dylan nu a fost nici o dată printre favoriții mei. Dar am recepționat mereu mesajul, dincolo de tristețea bolnăvicioasă a interpretării.
      În schimb interpretările altora a pieselor Dylan au rămas fixate in memoria muzicală proprie.

      0 voturi
      +1
      -1
        • Nici pe mine nu mă deranjează. Din potrivă! Apreciez de la o oră la alta, din ce în ce mai mult, …Provocarea lansată în “stradă” de Academia suedeză.

          Într-o țară în care audio cartea este la modă încă din era casetelor, … un trubadur ca Dylan este printre “cei mai citiți scriitor”.
          Am rămas mirat doar 30 de secunde.

          0 voturi
          +1
          -1

    Scrie un comentariu

    8 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.