Să fii om în vremurile pe care le trăim acum e lucru mare, mai ales dacă n-ai nicio legătură cu cei aflați în suferință. Uneori uităm că suntem norocoși și ne lăsăm „înghițiți” de lumea care ne înconjoară, de rutină, de drumul pe care fiecare și l-a ales. Uităm să privim în stânga și în dreapta și de multe ori parcă ne pierdem empatia pentru oameni, devenim reci unii cu alții. Toate acestea se întâmplă mult prea des, în prea multe cazuri, însă uneori se găsește cineva care să ne demonstreze că a fi om nu este tocmai o misiune grea de îndeplinit.

Asta s-a întâmplat când am citit ce a făcut jandarmul arădean Groza Ioan. M-am dezghețat și parcă m-am simțit prost știind că poate mă aflu printre cei care uită să privească și în altă parte și să se pună în pielea celor care o duc mai greu. E greu de descris ce simte un om care nu are un acoperiș stabil, care nu știe dacă mâine o să mănânce sau care a fost uitat de copii și nepoți. Nea Feri și tanti Maria, despre ei este vorba… 

Povestea începe cu o dramă, dar jandarmul Ionuț Groza și fratele său au convertit drama lui nea Feri și a soției sale Maria într-o mare bucurie.

„Pereți coșcoviți, tavan deformat și găurit de vitregiile vremii, uși căzute din balamale și ferestre cu geamuri crăpate și peticite cu celofan și cartoane. Astfel arăta locul pe care, până nu de mult, cei cunoscuți într-un sat de lângă Arad drept nea Feri și tanti Maria, îl numeau casă. Rămași la vârste înaintate fără alte surse de venit în afară de ajutorul social și bruma de bani pe care, în unele zile, reușesc să o câștige din felurite munci, cei doi credeau că nu vor avea vreodată parte de un cămin prielnic. Situația lor s-a schimbat atunci când unul dintre colegii noștri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, Groza Ioan (Ionuț), a aflat povestea lor de la o femeie pe care a ajutat-o împreună cu fratele său, Groza Dan, oferindu-i o canapea.

Urmând traseul indicat, cei doi au ajuns la casa dărăpănată în care nea Feri și tanti Maria îndurau frigul. Frații au căzut de comun acord că nu se mai poate face nimic pentru construcția aflată într-o stare avansată de degradare, astfel că au decis să ridice o casă în adevăratul sens al cuvântului, solidă și dotată treptat cu utilitățile necesare unui trai decent. După programul de lucru pe care îl desfășoară, ca noi toți, sub deviza „servesc patria”, colegul nostru Ionuț s-a mobilizat alături de Dan pentru construirea casei.

Mai întâi cu materiale achiziționate din surse proprii, după care cu ajutor din partea anumitor săteni, au muncit ceasuri întregi, zi după zi, iar eforturile lor deja sunt vizibile, dat fiind faptul că în mai puțin de două luni casa, deși nefinisată, poate fi locuită, având ferestre care se închid etanș și sobă.

Nea Feri și tanti Mari s-au mutat în noua lor casă, iar amândoi au declarat cu emoție și recunoștință: <Nu am mai dormit de mult în asemenea condiții>”

Câți nea Feri și tanti Mari mai există? Probabil nimeni nu le știe numărul și poate că și mai puțini le știu povestea. Cei doi din povestea noastră au primit o casă stabilă cu pereți puternici și un acoperiș care nu o să cadă de la vânt, însă alții așteaptă măcar un braț de lemne ca să scape de o zi în care în mod normal îndură frigul sau o pâine care să le țină de foame câteva zile.

Suntem oameni, dar uităm ce înseamnă să fii om…