joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Iustin Cionca: „Punem presiune pe firmele de construcții, să facă lucrări de calitate în județ!”

    de Special Arad | 12 iulie 2017, 4:01 PM | Administraţie

    0

    Consiliul Județean va prezenta, periodic, proiectele de reabilitare a drumurilor județene și stadiul lucrărilor.„Verificăm calitatea lucrărilor noi și vrem să ne asigurăm că vor fi durabile. Săptămânal avem consultări cu constructorii, la sediul Consiliului Județean, și le cerem calitate. Corpul de Control analizează contractele și felul în care au fost duse la îndeplinire. Da, vrem să punem presiune pe firmele de construcții, să facă lucrări de calitate în județ! Ar fi bine să le facă și fără presiune” – a declarat Iustin Cionca.

    Președintele Consiliului Județean a fost prezent la inaugurarea drumului Mănăștur-Gelu. Acesta va realiza o nouă conexiune ușoară între județele Arad şi Timiș, legând punctele de trecere a frontierei Turnu şi Nădlac şi Vinga, prin podul de la Sânpetru German, şi mai departe de Orțișoara şi municipiul Timişoara. Odată realizată această legătură, integrată în rețeaua de drumuri transfrontaliere pentru care am câştigat un proiect Interreg de 13 milioane de euro, se creează un semicerc ocolitor, mai larg, al municipiului Arad, pe una dintre cele mai tranzitate trasee din vestul țării!

    Avem proiecte importante de infrastructură. Nu permit nimănui să le trateze superficial! Uneori ne costă mai mult pagubele decât tratarea problemelor. Am constituit la nivelul Consiliului Județean o echipă de lucru care se ocupă de aceste investiții, de la estetica rutieră la calitatea asfaltului. Insist pe calitate, le-am transmis asta și diriginților de șantier. Nu mai vreau scuze și pretexte!”, a declarat Iustin Cionca.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.