vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Iosif a murit imediat după spectacol. Avea doar 21 de ani… „Suntem devastați cu toții”

    de - | 28 septembrie 2018, 8:55 AM | Internaţional | Regional

    0

    Iosif Constantin Totoi a murit la vârsta de 21 de ani după un spectacol de circ. Tânărul era angajat al unui circ în Marea Britanie. Prietenii săi au strâns zece mii de lire din donaţii pentru a-i repatria trupul neînsufleţit.

    Originar din orașul Călan, acesta a murit la finalul unui spectacol în oraşul englez Grimsby. Iosif s-ar fi sinucis, potrivit unor publicaţii locale din Marea Britanie. A murit din cauze naturale, au anunţat apropiaţii săi, care nu îşi pot explica gestul său. Iosif a fost găsit mort în 20 septembrie, de colegii săi, în apropierea cortului unde aveau loc spectacolele Russells International Circus.

    Publicaţia grimsbytelegraph.co.uk a relatat că tânărul a murit, la scurt timp după o reprezentaţie care a avut loc până noaptea târziu, în Humberston Road, din Cleethorpes – Grimsby.

    „Suntem cu toţii devastaţi de pierderea lui Iosif, probabil că a fost cel mai popular artist pe care îl aveam aici la circ. Acesta a fost prieten cu toată lumea şi a avut un strălucit simţ al umorului. Circul nu va mai fi acelaşi fără el aici”, au declarat reprezentanţii circului Russells International, care au anulat spectacole din ziua morţii tânărului, citați de adevarul.ro.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.