Învățământul profesional ca sancțiune: Minim 5 la examenul de maturitate

    de - | 16 septembrie 2019, 9:19 AM | Contributors

    0

    (foto: Daniela Ioana (Life on the cover))

    Învățământul profesional ca sancțiune – Despre inițiativa ministrului educației de a introduce nota de 5 minim la evaluarea națională pentru admiterea la liceu a elevilor și de repartizare a celor care obțin o nota mai mică în învățământul profesional.

    Aparent măsura este benefică în logica în care elevii care nu obțin la evaluare nota 5 nu se poate prezuma ca vor obține o notă de promovare la bacalaureat. De asemenea, piața muncii, respectiv  angajatorii sunt într-o căutare disperată de forță de muncă calificată.

    Concret mecanismul existent nu este funcțional fiindcă implică cu necesitate realizarea practicii, care compune majoritatea timpului de școlarizare:

    Calificările pentru care unitățile de învățământ au dotările necesare, infrastructura și capacitatea organizatorică (cadre didactice specializate și coordonatori de practică) nu mai au, multe dintre ele, nicio căutare pe piața muncii. Calificările propuse de unitățile de învățământ sunt adesea anacronice și nu țin cont de realitatea obiectivă. Calificări solicitate de economia în continuă tranformare nu prea există în oferta educațională la nivel de școli profesionale.

    Mediul economic nu va găsi în impunerea participării în școlile profesionale o rezolvare concretă a problemei deficitului forței de muncă.

    Elevii vor fi puși să se califice în domenii sterile, fără căutare pe piața muncii, fără perspective de realizare a unui parcurs profesional, social, familial, economic și financiar de interes.

    Înscrierea la școilile profesionale nu se va realiza în funcție de aptitudinile elevilor, aspect care va genera lehamite din partea acestora și invers, elevi cu aptitudini pentru o anumită calificare nu vor putea să se înscrie pentru dobândirea de competențe în acord cu calificarea lor. Din nou se generează ratare,  frustrare, sărăcie etc.

    O parte din școlile profesionale vor apela, din lipsa capacității proprii, la agenți economici pentru parcurgerea practicii elevilor înscriși. Acest aspect ridică însă foarte mari semne de întrebare din perspectiva funcționării efective a procesului educațional.

    Agentul economic nu va putea să se bazeze pe practicanți pe o normă de lucru parțială (elevii din școlile profesionale vor avea o normă de muncă de 6 ore pe zi și vor participa și la orele de teorie, cca. 1-2 zile pe săptămână).

    Elevii, pentru muncă desfășurată la agenții economici vor fi plătiți mult sub tarifele orare ale celorlalți angajați fapt care va genera frustrare. Aceștia, pe bună dreptate, nu vor fi de acord să fie plătiți mai prost pentru aceeași activitate.

    În condițiile existenței posibilității de calificare la locul de muncă cu o durată mai mică decât durata calificării prin învățământul profesional, vor alege să renunțe la școală și să se califice la locul de muncă. Adică elevii vor fi puși în situația de a se califica prin școala profesională, într-o perioadă de 3 ani, timp în care vor fi prost plătiți sau vor putea să se angajeze pe un salariu mult mai mare și să-și obțină și calificarea într-o perioadă de 2 ani.

    Pentru că vor fi plătiți prost, elevii vor face practica în scârbă sau vor chiuli masiv. În aceste condiții agenții economici vor avea un beneficiu minor raportat la responsabilitățile pe care le au (securitatea angajaților la locul de muncă și coordonarea activităților de practică).

    Pentru că sistemul de învățământ este exclusiv formal elevii, chiar și cei neserioși și cei cu absențe grave (piloși care nici nu vor ști unde au fost 3 ani practică) vor apare scriptic, din pix, formal, nerealist și iresponsabili ca fiind acceptabili și vor obține o diplomă care nu reflectă în nici un fel cunoștiințele și abilitățile care se presupune că un absolvent ar trebui să le aibă.

    Și așa statul român datorită sensibilității politicienilor ajunși la butoane la solicitările mai mult sau mai puțin interesate, în acord sau dezacortd cu interesul public, într-o manioeră mai mult sau mai puțin păopulistă, va cheltui enorm într-un mecanism ineficient și generator de sărăcie, mizerie, pauperizare, injustiție și subdezvoltare economică.

    Din perspectiva justeței măsurii vor apare o altă serie de neajunsuri majore.

    Dacă comparăm 2 elevi, unul mai bun și unul mai slab (din perspectiva cunoștințelor, a atitudinii, a aptitudinilor) vom vedea că aceștia nu beneficiază de un tratament egal și nediscriminatoriu. Dacă cel mai bun, la evaluarea națională cade pe un subiecxt pe care nu-l stăpânește și celălalt mai rău ncade pe unul pe care îl stăpânește, vom avea un rezultat care nu reflectă starea de fapt, interesele economice, justețea minimală și bunul-simț.

    Examenul de maturitate nu este un examen care să poată fi reluat și astfel apare ca fiind capital. Elevul care are ghinion este desființat pe viață. Pentru a accede la liceu el va trebui (cu pile, adică se creează o oportunitate generatoare de corupție) să rezolve să repete clasa a VIII-a pentru o nouă șansă să meargă la liceu.

    Examenul de maturitate nu este o evaluare relevantă în condițiile în care conține 4 – 5 subiecte din sute de subiecte posibile. O examinare pe bază de chestionar cu un număr mare de întrebări ar diminua semnificativ riscul ca un elev mai bun să obțină o notă mai proastă decât unul mai slab.

    Examinarea nu este relevantă și din perspectiva subiectivismului unui evaluator sau altul și astfel examinarea pe bază de chestionar este de preferat. Aceste chestionare mai au și avantajul că pot să ofere rezultatele într-un termen foarte scurt (în aceeași zi) și nici nu presupune evaluator specializați pe materie (oricine poate aplica o cheie pe un chestionar).

    O altă problemă de injustiție o reprezintă trecerea în totalitate a responsabilității eșecului elevilor la un examen unic și marcat de subiectivism către elevi, respectiv către părinții acestora. Din ecuație, într-un mod absolut ipocrit au fost scoase cadrele didactice, care, la fel ca alte categorii profesionale privilegiate (care nu intră într-o competiței deschisă și nu sunt supuse unei responsabilități minimale către beneficiarii educației – elevi și părinți) care continuă să-și primească salariile de ”merit” chiar și în cazurile în care este absolut evident că nu și-au făcut treaba.

    Sistemul educațional este o structură de castă. Inspectoratele școlare compuse din indivizi cu susținere poitică fac angajările și acordă privilegii. Sindicatele din educație sunt populate la nivel de reprezentare tot de indivizi cu ambiții de accedere la funcții de conducere, la poziții de maximă iresponsabilitate și bine plătite din inspectoratele școlare sau de catedre la școli de fițe. În condițiile în care nici conducerea unităților de învățământ, nici cadrele didactice și nici proptelele din inspectoratele școlare nu au nici o răspundere privind calitatea proceselor educaționale și nici cu privire la absolvirea cu mai mult de 5 la evaluarea națională, nu se poate înțelege, altfel decât într-o cheie a corupției generalizate și sistemice, cum de rămân să fie factori de decizie. În timpul în care decizia aparține cadrelor didactice, conducerii școlilor și inspectoratelor, părinții și elevii, care sunt singurii care suferă consecințele procesului educațional nu au nici un mecanism de influențare în bine sau în rău a acestuia. Este absolut injust, iresponsabil și lipsit de decență ca cei care nu au nici o răspundere să aibă un drept suveran, subiectiv, discreționar de decizie, în timp ce cei care poartă toată responsabilitatea să nu aibă nici un drept să participe măcar la procesele decizionale și organizatorice.

    Un alt efect nespus, nevăzut, real și pervers îl reprezintă manifestările sibiective, abuzive ale unor cadre didactice fără nicio chemare, care primesc un instrument suplimentar de abuz împotriva elevilor, care vor trebui să tacă, și ei și părinții lor și să înghită toate cretinitățile unor torțioonari, care pot, deși nu ar trebui, să determine impiedicarea prin corigențe a participării elevilor la evaluiarea națională.

    În condițiile în care cei implicați în sistemul educațional nu sunt condiționați de rezultatele elevilor doar și numai pentru că nu există nici un mecanism de monitorizare a evoluției elevilor de care să fie ținuți, propunerea ministrului educației apare ca fiind o măsură care va genera mai multe neajunsuri decât avantaje și reprezintă până la urmă o expresie a neînțelegerii rolului statului în ceea ce privește educația, dezvoltarea economică, bunăstarea cetățenilor și interesul general.

    Problemele ce țin de conținutul curricular stufos, de predarea formală, de menținerea în sistem a cadrelor didactice fără chemare, de eliminare a confuziei între titualizare și angajarea pe post, de transformarea cadrelor didactice în magistrați inamovibili, de angajarea, promovarea și premierea casdelor didactice în funcție de mușchii inspectoratelor și nu de rezultate, precum și multe alte disfuncții marcante, grave, dezastruoase, incorecte, incerte, discreționare , nici nu le mai abordăm fiindcă țin de zicala: „țara arde și baba se piaptănă„ și de organizarea unor zone de competență după criterii de simpatii politice, de susținere politică, de recompensare a unor servicii dincolo de orice criteriu de merit, competență, de condiții minimale de competiție liberă, de mecanisme minimale de răspundere.

    Sistemul este putred total și produce efecte devastatoare în economie și societate și cu toate astea nimeni (dintre cei care au putere decizională), nici un politician, nici un candidat, nici un partid nu pare să-și dorească o schimbare. Și educația apare ca nefiind altceva decât o expresie a statului captiv unor grupuri de interese care vizează exclusiv interese personale și de grup în dauna interesului public care nu mai are nicio valoare reală dar care este clamat cu ipocrizie și cinism de politicieni în campanii de aburit fraieri. Lipsa informării, a culturii civice, inexistența sistemului de justiție (marcat la rândul său de toate tarele organizării de castă de tip mafiot), a reperelor morale completerază tabloul dezolării și fac certă lipsa speranțelor în acest domeniu.

    Gala F. Martin

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.