Titularizare Arad 2024. Care sunt centrele de examen pentru proba scrisă





Miercuri, 17 iulie 2024, proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2024, se va desfășura cu luarea unor măsuri pentru reducerea disconfortului termic în sensul organizării acesteia în săli de concurs care dispun de aparatură de tip aer condiționat.
În contextul temperaturilor extreme anunțate pentru această perioadă, în conformitate cu prevederile OME 6877/22.12.2023 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2024-2025, au fost stabilite următoarele centre de examen:
- Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad
- Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad
- Liceul Național de Informatică Arad
- Liceul Teoretic „Adam Műller Guttenbrunn” Arad
La nivelul județului Arad, pentru susținerea acestei probe, vor participa 859 de candidați. Pe această cale, le atragem atenția candidaților cu privire la modificarea locațiilor celor 4 (patru) centre de examen, astfel încât să se poată prezenta în timp util la sediul acestora, mai exact accesul în sălile de examen se face între orele 7.15-8.00, iar repartizarea pe centre și săli de examen se poate consulta la adresa : http://www.isjarad.ro/forum/viewtopic.php?f=273&t=49666
De asemenea, amintim că validarea fișelor de examen pentru absolvenții 2024 se poate face mâine 16.07.2024, la sediul I.ȘJ. Arad și la centrele de examen, în dimineața probei scrise.
Comentariile portalului
A fost proiectat de firma proarhitectura această firmă de casă a Aradului care face numai nefăcute și nimeni nu se atinge de ea?
Nimic nou sub soare, inca o investitie facuta de neamul lui "las ca merge si asa", ce zici Bibi iti place ?
Opinia mea despre mineriadă și mineriade - că au fost mai multe - o puteați citi atunci, în 1990, de exemplu, în presa locală. Mai precis în Jelen, dar nu (...)