Ovidiu Balint: Interviuri în inclusivitate cu Codruţ Marta şi Condrea în Papua Noua Guinee

    de Ovidiu Balint | 24 mai 2016, 7:50 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    0

    Motto: MÁFIE, (2mafii, s. f. 1. (În forma Mafia) Organizație secretă siciliană, răspândită ulterior în SUA și în alte țări, care practică șantajul și asasinatul. 2. Grup de indivizi cu îndeletniciri suspecte. ♦ Grup de persoane legate între ele prin preocupări comune și care își apără cu orice preț interesele (meschine). [Acc. și: mafíe. – Var. máfia s. f.] – Din it. mafia.

    Abia ce îmi schimbasem cartela în telefon. Na, sunt bătrân, umblu cu două telefoane: într-unul am două cartele nefuncţionale, iar pe celălalt îl foloseam ca agendă cu numere de telefon. Îmi place să mângâi femeile, nu telefoanele, de-aia nu mi-am luat telefoane smart. Şi sună. Telefonul. De obicei nu răspund la numere ascunse, dar mi-am zis că poate am pierdut numărul. De telefon.

    -Salut!, îmi trânteşte vocea lui în urechile mele, ca un dosar dogit pe un birou surd.

    -Cine-i?, îngaim uşor deranjat.

    -Codruţ.

    -Care Codruţ?

    -Marta, prostule!

    -Codruţ eşti cu mă-ta! Şi închid. Am zis că face unul băşcălie.

    Scot cartela, scot bateria, mă uit în stânga şi în dreapta să verific dacă nu mă vede nimeni, şi stau să văd cum se uită telefonul la mine.

    Pun cartela, pun bateria şi deschid telefonul. Sună. Răspund ca un mecanic curios la un mecanism ciudat.

    -Bă, tu eşti la fel de prost cum te ştiam! Nu închide că trimit elicopterul după tine.

    Stau. Cu telefonul pe masă.

    -Băi, sunt Codruţ Marta, prietenul lui…

    -Taci, că ne aude cineva!, prind eu curaj.

    -Hai până la mine!

    -Unde eşti?

    -Ce dracu’ mă puneţi să-l sun pe idiotul ăsta?, se aude aceeaşi voce, dar foarte slab, ca şi cum ar fi pus telefonul într-un ocean.

    -Domnule Balint, intervine o altă voce la telefon, sunt Condrea.

    -Care Condrea?

    -Ce dracu’? Nici de HEXIPHARMA n-aţi auzit?… Băi, ăsta ce naiba de ziarist este?, se aude iarăşi o voce ca într-un telefon scufundat în ocean.

    Se întrerupe. Îmi privesc telefonul ca şi cum aş privi un ocean fără valuri.

    Nu m-a durut, fiindcă am visat imediat. Când m-am trezit eram pe o plajă superbă. Nisipul mă îmbăta cu un auriu mătăsos, ca un wiskey scump. Pe paharul construit în jurul unei băuturi cu umbreluţă îmi îngheţau degetele de la mâna stângă. Mâna dreaptă îmi era deja strânsă în alte mâini.

    -Greu dă omul de tine!, îmi zice Codruţ, pe care nu-l mai văzusem de la o beţie de dimineaţă din Piaţa Avram Iancu. Avea nişte pene în cap, era vopsit pe faţă, dar avea acelaşi zâmbet jovial.

    Pe celălalt l-am recunoscut greu după imaginile de la televizor. Şi el avea nişte pene în cap, vopsite în albastru, galben, roşu. Se apăra, cu un fel de paletă tot tricoloră, de muştele care vroiau să adaste pe partea din faţă, cu care crede că se poate făli orice bărbat. Ce-i drept, trăgeau multe muşte.

    -N-aţi murit?, întreb eu ca un arădean de baştină, în timp ce îmi strânge mâna.

    -Păi, despre asta vroiam să vorbim. Ăştia au muşcat momeala şi m-au dat mort într-un accident de maşină.

    -Bănuiesc că dumneavoastră sunteţi domnul Condrea.

    -Da, fraiere, îmi zice Codruţ în timp ce sugea dintr-un pai care ajungea până în paharul de lângă şezlongul lui de sub soarele pitic, aurit şi mozaic, vorba lui Nichita Stănescu, că nu m-am răbdat.

    -Cum să mor eu aşa, într-o rablă cu numere de România, când eu aveam altele câte maşini scumpe, cu numere de Bulgaria?, se porneşte bănuitul Condrea într-o logică pe care începeam să o urmăresc. Pe urmă o cheamă pe fosta-mi nevastă să mă identifice, iar aia zice că mă recunoaşte după îmbrăcăminte. Băi! Fraierilor! Eu mergeam la fosta nevastă, nu veneam de la ea! De unde să ştie ea cum eram eu îmbrăcat? Asta, ca asta, dar cică mă urmăreau şi ăia din serviciile secrete. Înseamnă că pot veni şi ca martori la accidentul meu mortal, nu?!

    Codruţ Marta se ridicase, între timp, în şezut, pe şezlong, cu o mână îşi pieptăna penele din cap, iar cu cealaltă desena ceva în nisip, cu preocuparea unui copil ajuns pentru prima oară la mare.

    -Vezi, tu, măi, Ovidiu…, zice el cu privirea ascunsă în nisipul care se lăsa manipulat ca un nisip. La mine au lucrat profesionist. Eu am făcut actele, eu le-am lăsat. Eu m-am făcut dispărut, eu m-am ucis. Nimeni n-a găsit nimic, nici pe mine, nici ucigaşul. De-aia nu mă caută nimeni şi nici eu nu îi caut pe ei, că nu eu i-am făcut. Dar pe ăsta ei l-au făcut, mă! Şi acuma îl caută? Total neprofesionist!

    Mi s-a pus un nod în gât cam cât o găletuşă de nisip, pregătită pentru un castel ce urma să fie năruit de un val rebel.

    -Spui că aţi fost victimele atacurilor mafiote?, încep eu să respir cât silabele unui haiku japonez(număraţi-le, dacă nu credeţi!), simţind deja cum îmi flutură eşarfa de kamikaze peste gură.

    -Mafia s-a inventat în Italia, dacă n-ai ştiut!, îmi dă cu istoria peste fleancă şi Codruţ şi Condrea. Proştii au şi patru ramuri, cu Camora, Cosa Nostra, Ndragheta şi ăştia mai noi cu Corona Sacra Unita. La noi e una singură! Îi zice „Căluşul”!

    -Cum, chiar Căluşul?

    -Bă, tu eşti chiar prost! Au avut dreptate ăia de la Arad! Noi îţi vindem marfă şi tu întrebi…

    Nu m-a durut nici a doua oară. M-am trezit la Arad, în faţa calculatorului deschis pe internet la cuvântul căluş. Şi citesc: CĂLÚȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 3. Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează; șevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau în cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi; melodie după care se execută acest dans; călușar (1), călușel (4). – Cal + suf. -uș. Sursa: DEX ’09 (2009) 

    Care explicaţie o fi corectă pentru mafia românească? Întreb şi eu, ca orice mafiot român şi patriot! Şi cu întrebarea asta am adormit.

     

     

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.