vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Indieni și afgani în loc de mobilă și piese metalice la granița cu Ungaria

    de Special Arad | 9 noiembrie 2022, 12:34 PM | Știri Arad

    0

    Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat nouă cetăţeni din India și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare încărcate cu mobilă și piese metalice.

    * În data de 08.11.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean ucrainean, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese metalice, pe ruta Turcia-Cehia.
    În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, șase cetăţeni străini.
    Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din India, cu vârste cuprinse între 34 și 41 de ani.

    * De asemenea, tot în cadrul aceluiași punct de trecere, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar condus de un cetăţean turc. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, în compartimentul destinat mărfurilor, trei cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit faptul că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani.

    În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.