Da, despre Sânleani e vorba și despre inaugurarea care a ajuns știre națională, însă nu adăstăm pe aici prea mult, s-au spus destule, în fond problema nu este că domnul Cionca își rupe o bucată de pâine lângă o panglică în hotarul orașului, ci modul absolut caracteristic în care mai marii noștri își fac averea și imaginea.

Așa cum spunea, undeva pe FB – unde altundeva? – domnul Țolea, fost și domnia sa odată președinte de județ, mai nou candidat la Primăria din Livada ca pesedist, e vorba de afaceri aici, de jocuri cunoscute și vechi de când e lumea. În fond, la Livada-Sânleani s-au mutat oameni importanți, e acolo și un cartier rezidențial, sunt interese de toate felurile, important e să scape și de rahat și să rămână și cu banii.

Întâmplarea face că am trăit în adolescență-tinerețe vreo cinci ani la Sânleani, printre șvabi, e drept, nu printre afaceriști-politicieni de speță nouă. Cunosc așadar situația, știu și faptul că Aradul dorește să le transforme în cartiere – e vorba aici de creșterea populației în continuă scădere a orașului, importantă când vine vorba de împărțirea banilor de la centru – nu mă miră prea tare luptele de acolo.

Ceea ce mă preocupă – și asta ar trebui să ne preocupe pe toți, având în vedere viitorul și copiii noștri – este calitatea lucrării, singurul lucru de care acum nimeni nu pare foarte interesat. Nu am nimic împotriva ca Livada și Sânleani-ul să devină cartiere ale Aradului, așa cum acum o sută de ani au devenit Aradul-Nou și Micălaca, mai mult, nu mă deranjează nici dacă se va întâmpla asta și cu Vladimirescu – Glogovăț, pentru arădenii vechi. În fond, dacă există acum un cartier iubit de cei cu bani din Arad, păi, acela este Vladimirescu.

Și încă ceva și cu asta trec la subiectul număru’ doi al săptămânii trecute. Abia trecute, în fond, a avut loc duminica. Și nu oriunde, ci la Țebea. V-ați prins, desigur, eu îmi permit să leg cele două subiecte, fiindcă am fost și eu la Țebea. Nu acum, ci acum patruzeci de ani. Nu știu dacă atunci a fost și domnul Gheorghe Falcă, elev la Liceul din Brad la care lucram ca profesor de istorie – colegii îmi spuneau, la o bere, că sunt, probabil, singurul ungur care a predat și va preda la Liceul „Avram Iancu” Istoria Românilor – eu am trecut pe acolo, mă și văd într-o fotografie în montajul de la sfârșit, după care ne-am dus cu elevii serioși de a XII-a la o bere.

Desigur, aveți tot dreptul să vă întrebați cum de mi-am permis, eu, profesor de istoria Românilor la Liceul „Avram Iancu”, să plec de la marea manifestare în amintirea lui Iancu patronată de Adrian Păunescu.

Răspunsul e simplu: printre multe slăbiciuni și defecte, așa cum avem cu toți, am și o calitate, zic eu. Care m-a ajutat mult și atunci și mai nou, inclusiv în presă, să nu mă fac de căcat la tot pasul. Observ așa, pe loc, când cineva, undeva, se umple de rahat, susținând că face ceva nemaipomenit și extraordinar. Altfel spus se pierde în nimicurile oferite de prejudecăți și propaganda dintotdeauna care se bazează pe aceste prejudecăți.

În fond, omul care nu gândește se sprijină pe prejudecăți și vorbe de când îi lumea. Lumea aceea gata primită de cei care nu își folosesc mintea decât la număratul banilor. Este șansa propagandei și manipulării din cele mai vechi timpuri: n-ai gânduri proprii, hai că îți dăm noi câteva, folosește-le cu încredere!

Rezultatul e la mintea cocoșului: domnul Falcă pune o postare pe FB în care sunt într-o propoziție trei greșeli de limbaj, Domnul Bibarț spune săltăreț verzi și uscate „jurnaliștilor” pe care el i-a pus acolo, iar domnul Cionca inaugurează cu pâine și cu sare rahatul care încă nici nu există, dar va veni negreșit.

Țebea, respectiv sărbătorirea lui Avram Iancu acolo, a fost de la început o manifestare a naționaliștilor care nu știu și nici nu sunt interesați de istorie. Crăișorul a murit în cea mai cumplită mizerie, renegat până și de familie, fiind ajutat, atât cât s-a și cum s-a putut, de foștii săi colegi din justiție, indiferent de naționalitate, majoritatea lor nefiind deloc români.

Iar în loc ca tu să marchezi asta asta cu decență și sensibilitate, transformi tragedia lui Avram Iancu într-o sărbătoare în uniforme și paradă, cu popi și politicieni care vin acolo să facă încă o baie de mulțime. Și nu de azi, de ieri, începând cu legionarii – apropo, liberali!? –, continuând cu național-comunismul lui Ceaușescu – apropo, liberali!? –, ca mai nou să se înghesuie în septembrie la Țebea toți, indiferent de partid si orientare politică.

Anul acesta, pe lângă fostul premier și general Ciucă s-a cuibărit, în mod deja tradițional, și delegația arădeană condusă de Falcă, dar fără Bibarț. Asta, probabil, ca Soșoacă și cu liderul rămas al AUR-ului să nu intre la idei. Nu de alta, dar, spre deosebire de liberalii de carton, locul lor este acolo.

Doar așa, pentru cei care stau mai prost cu istoria: aceste festivități anuale au început să devină naționale în 1972, atunci când Ceaușescu l-a descoperit și el pe Crăișor. Și doar cu o festivitate pionierească.

Cenaclul Flacăra și Adrian Păunescu, dragul de el, au fost inițiatorii serbărilor de acum, renunțând definitiv la adevărata semnificație a martiriului lui Avram Iancu. Cel părăsit de toți atunci când nu mai aveau nevoie de el și resuscitat în legendă tot așa, ca să îi servească pe puternicii dintotdeauna.

Și, în final, să vă spun și cine s-ar fi opus cel mai tare ca un simbol ca Avram Iancu să fie schimbat în bani mărunți și să fie folosit astfel de cei puțini și nechemați și care se cred puternici?

Ați ghicit! Tocmai Crăișorul…