Gheorghe Seculici este un tip discret.

Se manifestă rar public, chiar dacă în deceniile care au trecut în lungul drum al Aradului de la zi la noapte a fost prezent mai mereu și nu de multe ori deciziile sale au contat într-un fel sau altul.

Arhitect la bază, multă vreme s-a ocupat de fostul Institut de Proiectări pe care l-a transformat în Proiect SA, timp în care a participat la mai multe cursuri postuniversitare atât în domeniul său de bază, cât și în politică, respectiv marketing și management economic. A urmat o scurtă perioadă de activism politic, timp în care a ajuns președinte al Consiliului Județean și vicepremier pe probleme de economie în guvernul Tăriceanu.

Era evident că nu cadrează.

Reținerea sa elegantă, preocuparea sa pentru lucruri mărunte, dar decisive nu funcționa în lumea scandaloasă a politicii românești de la vârf. Așa că a revenit la Arad, devenind președintele Camerei de Comerț și Industrie. Tot discret și elegant, de peste zece ani servește interesul Aradului de acolo. Și nu spun asta ca să îl scot în evidență pe nedrept, sub oblăduirea sa Camera s-a implicat în nenumărate acțiuni care, în condiții mai favorabile muncii aplecate, puteau produce efecte mult mai spectaculoase în Arad.

Fără să fim apropiați, ne cunoaștem cu Gheorghe Seculici de aproape treizeci de ani.

La un moment dat conduceam o redacție care funcționa în clădirea Proiect SA. Nu eram foarte mulți, dar în spațiul închiriat Seculici apărea destul de des, de obicei cu un zâmbet binevoitor pe buze. Venea mai mult să socializeze, să vadă din interior munca într-o redacție, să schimbe impresii, să afle noutăți. De la egal la egal, interesat evident de munca ziariștilor.

Pe urmă, după ce a ajuns președinte la Consiliul Județean, s-a nimerit să însoțesc acolo o delegație din Ungaria. Din nou, o primire reținută și elegantă, plină de bunăvoință neostentativă. La un moment dat observ o îngrijorare pe fața președintelui, mă interesez de cauză. Îmi răspunde oarecum încurcat, folosindu-se de un moment de acalmie în discuțiile mai mult protocolare cu delegația maghiară: nu se potrivește mocheta cu mobilierul. Era vorba de ansamblul din biroul președintelui – aflat pe atunci încă în Palatul Administrativ -, iar grija lui Seculici putea să pară cam chițibușară, dar să nu uităm, e vorba de un arhitect care se uită și la cele mai mici nepotriviri.

Am povestit toate astea ca să înțelegem ieșirile sale mai puțin obișnuite din ultimele zile.

Prima se referă la de pe acum obișnuitele cozi de la vămi. Nu e vorba neapărat de traficul turistic, ci de camioanele care stau câteodată cu zilele ca să ajungă să fie vămuite. Cozi kilometrice, care pot fi admirate de cei care se grăbesc cu mașinile mici, nu reprezintă o raritate, și da, celor mai multora dintre noi nici nu ne trece prin cap că asta din punct de vedere economic este mai mult decât ineficient. Probabil de aceea cei mai mulți dintre noi trec rapid peste atenționarea lui Seculici adresată Guvernului.

E vorba de o idee simplă, blocarea traficului de marfă de la graniță se datorează lipsei de înțelegere dintre cele două părți, vama maghiară și cea românească, cu accent pe cea maghiară, cea care, fiind poartă de intrare în Schengen, se dă importantă, dar nici nu se organizează așa cum ar trebui pentru a asigura traficul cât de cât fluent. Așa că președintele Camerei de Comerț din Arad cere guvernului României o intervenție la partea maghiară în spiritul normalizării colaborării la trecerea frontierei.

Cea de a doua intervenție a sa se referă tot la factorii de decizie, centrale și locale deopotrivă. E vorba de promovarea întreprinderilor și investițiilor românești, cu referire strictă la vagoanele și tramvaiele arădene. Mare lucru în situația în care industria tradițional puternică a Aradului este, cum se spune, pe drojdie. Din marile întreprinderi, unele cu un trecut secular, a mai rămas „Vagoanele”, cum spun arădenii, iar cel care a reușit să clădească o întreprindere privată pe ruinele uzinelor socialiste este faultat pe toate drumurile, vagoanele, tramvaiele sale fiind vândute mai mult în străinătate, cei de aici – excepția făcând mai nou Bucureștiul și Aradul într-o anumită măsură – nefiind interesate de ele.

Cum să faci economie rațională și profitabilă dacă tu nu îți susții întreprinderile tale prin comenzi ?, pare să se întrebe și să întrebe Seculici, adresându-se celor din vârf, o întrebare de bun simț, dar în același timp de maximă importanță pentru o politică economică de viitor.
Sunt întrebări pe care le pune Seculici, de aici, din Aradul ajuns în paragină și pentru care el, din poziția în care se află, face cât poate și cum poate.

Desigur, fiecare dintre noi avem o părere, unii poate ne uităm cu invidie la bunăstarea altora, obținută într-un fel sau altul, inclusiv la Seculici, la unele gesturi pe care poate le regretă și el – nimeni nu este ireproșabil -, cert este însă că dacă în viața publică am avea mai mulți ca Gheorghe Seculici, preocupați, atenți și pricepuți, fără dorințe deșarte și demăsurate, poate ne-ar merge nițel mai bine la toți…

PS. Ultima intervenție, cea de ieri, a Domnului Seculici se referă la problemele Tarom și situația transporturilor aeriene românești cu referire și la situația Aeroportului Arad. La fel ca cele pomenite în text, merită toată atenția…