Iată, am trecut și de ultima săptămână de August.
Cea în care citiți aceste rânduri intră deja în Septembrie, ceea ce, orice ați gândi și zice, este altă treabă. Berzele au plecat, cuiburile au rămas goale, fiindcă toamna se numără bobocii. Începe activitatea, după săptămâni întregi de dolce farniente în lume și în viață. Începe școala, se organizează conferințe și congrese în așteptarea valului patru și a variantei Delta. Ghiță al nostru pleacă la Bruxelles cu avionul. Asta e, dacă a scăpat berzele…

Ei, având toate acestea și multe altele în vedere, am zis să fac o sinteză a verii și a începutului de toamnă, așa cum se văd lucrurile la și de la Arad. Vara oricum nu se mai întoarce, iar cei care nu vor să se vaccineze, nu se vor vaccina, asta este, de unde nu este nici Dumnezeu nu cere.

Am zis să mă iau după nas și fler, să pornesc de la mirosuri.

Chiar dacă pare fără importanță, mirosul este foarte important în viața omului. Gândiți-vă că o adiere neplăcută poate zdruncina o iubire care a pornit promițător. Nu prea le avem cu astea subliminale, adică alea care acționează și ne direcționează fără să ne dăm seama. Reacționăm doar la lucruri evidente, de văzul lumii, în fond vederea rămâne simțul nostru cel mai folosit. Poate de aceea postează primul om doar fotografii zâmbitoare până la urechi de o vreme, indiferent de mirosurile care îl înconjoară.
Pe Facebook nu miroase.

Ajunși aici, trebuie totuși să precizăm că sunt mirosuri și mirosuri. Plăcute și neplăcute. Cele din urmă de fapt sunt putori în românește. Să le luăm pe rând în funcție de zona, domeniul în care se manifestă.

În oraș, pur și simplu.

Aici lucrurile sunt clare. E vorba de stația de epurare. Fenomenul se manifestă mai intens în zona de lângă și în anumite perioade. Din câte am înțeles acum suntem într-o perioadă dintr-aceasta. Dar care nu va ține până la infinit, noroc cu vremea și cu procesul tehnologic. Precum se știe, mirosurile devin putori în urma unor procese tehnologice ratate. Nu e mare lucru, fiecare dintre noi a mâncat fasole și își dă seama de diferența dintre procesul tehnologic organic care se derulează în noi după fasole și cel care funcționează atunci când îngurgităm miere și bezele.

Ar mai fi și canalizarea, strict legată de aceste procese. Noroc că și aici fenomenele sunt mai intense vara, iar, cum v-am spus de la început, tocmai a venit toamna.

În politica locală.

Din nefericire, putorile de aici nu țin de anotimp și nu devin mai intense în sezonul de vară. Dimpotrivă, acum, la început de toamnă ne putem aștepta la o intensificare. Urmează alegerile de la vârful PNL, moțiuni de cenzură, pregătirea bugetelor pentru anul următor, procese care în politică pot avea efectul unei iahnii de fasole ca lumea. Pe de altă parte în politică miroase urât mai tot timpul. Asta ca să nu spunem că pute.

Uite, de exemplu, aici la noi rămâne să vedem cine cu cine se adună în jurul ciolanului, cum și de ce. Normal că omul nostru de la Bruxelles rămâne să aprindă focul de sub ceaun, așteptând să vadă cine strâmbă din nas. Ei, și aici e aici.

Oricum, să reținem: cu toate acestea bășina politică a săptămânii vine de la Cermei, nu de la Arad. De acolo unde în săptămâna trecută s-a înființat filiala locală AUR. Până aici nimic deosebit, treaba începe să pută doar când afli că omul de la centru, deputat de Arad, care a onorat evenimentul se numește Vasile (Laszlo, adică) Nagy.

În economie și cultură.

În economie mai treacă-meargă. Chiar dacă Aradul nu mai este ceea ce a fost decenii la rândul, un centru agroindustrial de primă mărime, treburile se mai mișcă cât de cât. Întreprinzătorii locali se dau de ceasul morții, omul de rând se duce în străinătate. Nu de alta, dar acolo nu miroase atât de tare.

Este drept, nu am reușit să atragem Skoda, atâta bai să fie, la nu moment dat vor veni cu toții. Numa’ să simtă miros de afacere!

Problema cea mare e în cultură și în entertainment, ca să ne exprimăm oarecum pe înțelesul celor de la centrele de cultură.
Orașul e copleșit de zilele sale orchestrate de Bibi et co, nu mai are ochi de altceva. Nici urechi și cu atât mai puțin nas. Zilele Aradului, având în vedere că țin de două săptămâni și vor mai ține, din cauză de vreme nefavorabilă, încă una, reprezintă un adevărat simptom de toamnă arădeană.

Știți cum e: se coc fructele, se fac strugurii, dacă nu ai grijă și exagerezi, te poate apuca foarte ușor o diaree. Un proces din ăla tehnologic puturos despre care nu poci știi când începe și când se termină. Exact ca Zilele Aradului.

Și fiind prins în diareea asta, nu mai ai ochi, vreme și stare de altceva. Habar n-ai de Praznicul de pită nouă de la Pecica, de evenimentele culturale de la Ineu, iar de concertul de la Sinagogă, nici vorbă. Ce expoziții, ce spectacole, ce avanpremieră când ai de toate pe bulevard și în Parcul Eminescu?

Și ce-i dacă pute?
Unde se taie pomul, mai sar și așchii…
Sau nu-ți plac micii?