Chiar dacă nu v-ați prins până acum, ceea ce nu cred, această rubrică încearcă de vreo opt ani încoace să sintetizeze, să evalueze cele mai importante evenimente ale săptămânii care a trecut. Din Arad, înainte de toate, dar nu în mod exclusivist.

Așa se facă că acum încep cu războiul din Palestina, atacul Hamasului de sâmbăta (Șabat) asupra Israelului, eveniment ce a prins pe picior greșit o lume întreagă, inclusiv serviciile secrete israeliene. Venit din senin, atacul dovedea o concepție și o pregătire superioară, mii de rachete lovind sudul Israelului, îndeosebi orașul Ashkelon, în timp ce luptătorii Hamas, înfiltrați în zonă, au ocupat mai multe localități învecinate.

Firesc, opinia publică s-a împărțit spontan în cele două tabere ireconciliabile atunci când e vorba de probleme evreiești. Inclusiv aici, în frumosul nostru oraș lăsat în paragină pe Malul Mureșului. Pe vremuri o mică citadelă a culturii evreiești. Pe de o parte evreii sau cei cu rădăcini evreiești, ori filosemiții și-au exprimat îngrijorarea și solidaritatea cu evreii din Israel, pe de alta antisemiții, mai mult sau mai puțin mascați, care au început să bage „strâmbe”, cunoscute acum de peste secole, din care, nu-i așa, reieșea că nu e chiar așa, dimpotrivă, este chiar pe invers.

Toate astea pe FB, unde altundeva, în fond lumea concretă, palpabilă, nu mai este la modă, eventual doar atunci când vine vorba de bancuri porcoase, poante pe care nu le spui pe viu, mai ales dacă te afli într-un mediu ales, însă pe FB totul e acceptabil, iar dacă cineva se supără înseamnă că e prost, n-are umor sau are ceva cu mine. Cu tine, cu noi.

La noi, ca norocul, războaiele se duc încă pe site-urile de socializare, niciun pericol să cadă o rachetă sau ceva, nemaivorbind de luptătorii care apar de nu știi unde și fac lucruri pe care nu le puteai imagina până atunci. Da, în Ucraina, iar mai nou în Israel și Gaza se moare, nu sunt vorbe și poante de doi lei pe care le lansăm din bucătărie, de pe telefonul care este mereu lângă noi, nu cumva să pierdem răspunsul, reacția.

Așadar, dacă te uiți la cele ce s-au întâmplat în frumosul nostru oraș săptămâna trecută, vei vede că în fond mai nimic. Bun, a fost ceva scandal în presă cu Poliția Locală, cea care a omorât un om acum vreo trei luni și ceva, nu mare lucru, e doar un om, nu-i așa, nu sute ca în Israel sau mii ca în Ucraina. Nimic care să neliniștească politicienii noștri, în frunte cu cei cu funcții de răspundere.

Singura lor neliniște se referă la anul care urmează. Un an, nu-i așa, cu alegeri, în principiu se poate schimba totul, așa încât ai noștri care se raportează doar la bradul politicii locale – da, de Gheorghe Falcă este vorba – fac totul – vă mai amintiți? – ca totul să fie bine și ei în continuare să prospere. Faptul că orașul e ca un orfan la azil nu-i interesează. Cinematograful e biserică, teatrul cel vechi e moloz, iar reparațiile de clădiri se fac în cincinale și tot așa ca atunci.

Piața Mare a Aradului e un șantier, iar unde a fost mutată e o pușcărie.

Important e să dai bine pe FB, eventual la televizor sau la tot felul de podcasturi pe care le faci cu băieții tăi, cei care știu exact cum este treaba. Te duci la întâlnirea cu cei vârstnici, asta ca să nu mai vorbim de festivalul zis al vinului. Dai mâna cu pruncii – ăia săracii, încă habar n-au despre ce este vorba – zâmbești cât te ține gura, să se vadă că ești plin de bunăvoință și atunci încă nu am spus niciun cuvânt de promisiuni.

Fiindcă aici ești la tine acasă: promiți și Soarele de pe cer numa să te voteze. Ei, da, asta e, că știi foarte bine, nu pe tine te votează. Oamenii îi votează pe cei care promit și par și capabil să se țină de promisiuni. Iar aici e greu. Să arăți de parcă ai fi capabil și dincolo de imaginile de pe FB și alte ecrane. Nemaivorbind că pe undeva, acolo în străfundurile ființei tale, știi, ești convins că nu ești în stare.

Așa că rămâne FB-ul și cei care pentru niște bănuți acolo se înhamă să te facă să arăți așa cum ar dori cei mulți, cei care te vor vota. Sau nu.

E un război și asta, chiar dacă cu victime mai puține și nu neapărat în carne și în oase.

Ce să mai zici, până la urmă până și războaiele astea sunt bune la ceva. Uite, la noi e liniște și pace dacă facem abstracție de câțiva care își sparg gura prin cele câteva publicații pe care nu le-au cumpărat încă, măcar atâta. Poate fi omul liniștit că la noi nu se va întâmpla așa ceva, iar dacă totuși, nu e vina noastră, e soarta, știți cum e.

Stați liniștiți, revoltați-vă pe ruși sau pe ucraineni, pe palestinieni sau evrei, treaba voastră, numa’ un lucru să nu uitați: ca la noi, la nimenea…