Niciun producător agricol la etajul 1 al noii piețe, Piața Mare, cea mutată pe strada Rusu Șirianu în urmă cu aproape un an. Câțiva comercianți, ușor de numărat pe degetele mâinilor, la parterul acestei construcții. Unul, maxim doi producători prezenți în fața pieței, în vecinătatea Turnului de Apă. Acestea este bilanțul nostru după ce timp de 7 zile am vizitat, zi de zi, Piața Mare.

O piață care ar trebui să funcționeze, să fie plină ochi de oameni timp de 11 ore pe zi, cu excepția zilei de duminică, dar în care întâlnești, doar pentru câteva ore, câțiva, foarte puțini producătorii agricoli, comercianți.

Am decis să facem acest reportaj în Piața Mare imediat după ce am vizitat una dintre superbele piețe al Madridului: Mercado de San Miguel, aglomerată la orele dimineții, ticsită la orele după-amiezii, aproape de nerespirat seara, un loc în care cumpărăturile de alimente se combină perfect cu o oprire la o gustare, în pofida faptului că e în plin proces de reabilitare.

Ne-am amintit de mai toate piețele agroalimentare vizitate, din Austria, în Italia, Spania și până în Portugalia, de faptul că acestea devin locuri de întâlnire pentru localnici, locuri de socializare, dar și puncte de atracție turistică.

(Mercado de San Miguel, sau cum ar fi trebuit să arate Piaţa Mare a Aradului)

Nu ne-am așteptat desigur să vedem vreun turist în noua Piața Mare a Aradului, pentru că fusesem de câteva ori acolo și am concluzionat, uitându-ne de fiecare dată şocaţi, tot mai şocaţi, la modul în care a fost realizată piaţa, la zidurile de beton interioare care par să contureze celulele unei pușcării, nu spaţiile de vânzare ale comercianţilor, faptul că nu ai de ce să iei drumul acestui loc decât pentru a cumpăra alimente de la producătorii locali.

Dar, după şapte zile de vizită în piaţă, am schimbat însă concluzia: Piaţa Mare de pe Rusu Şiriuanu e doar sicriul din beton al producătorilor locali.

(Piața Mare, de pe strada Rusu Șirianu, funcțională doar câteva ore pe zi)

A doua piaţă a Aradului, Piaţa Mare, câteva ore de viaţă tristă

Aşa am început documentarea: am luat drumul pieței duminică, la ora 12.00. Doar că la ora 12.10, când am ajuns acolo, în piață, cea de a doua piață ca mărime a Aradului, nu mai erau decât doi comercianți: un domn care vindea cartofi și ceapă în fața pieței şi o comerciantă care încă aștepta să îți vândă buchetele de flori. Câteva mese acoperite cu pături indicau faptul că acolo au fost, până poate de curând, comercianți în așteptarea cumpărătorilor.

Imaginea de la etajul pieţei era şi mai dezolantă: mesele colorate cu care înainte de inaugurare se mândreau în fotografii cei din administraţia locală păreau să stea chiar de atunci, de la instantaneele acelea, în aşteptarea oricărui comerciant dornic să-şi încerce norocul aici. Dar norocul sigur nu ţine cu etajul Pieţei Mari. Locul pare abandonat de ceva vreme, iar destinul îi pare pecetluit pentru totdeauna.

Aici nu va fi piață decât dacă se schimbă mentalități, se investesc alți bani şi sunt provocate minţi creative. Un lift care ar urma să te ducă aici pare şi el încremenit în timp, semnul unei investiții scumpe care nu-și poate dovedi utilitatea.

Am aflat de la vânzătoarea de flori, indignată că am venit să facem poze aici, de parcă odată cu pozele noastre ar pleca și ultimii cumpărători, sau de parcă noi am fi vinovaţi de modul dezolant în care arată locul și de singurătatea comercianţilor din piaţa agroalimentară de pe strada Rusu Şirianu, că am venit după ora închiderii pieței, duminică orarul acesteia fiind doar până la ora 12.00.

(Şapte zile în Piaţa Mare şi  tabloul unui eşec)

Piața Mare, 20 de producători agricoli în cele mai bune zile

Am decis atunci să venim luni să vedem cât de vie e Piaţa Mare. Am ales să venim aici la ora 16.00, oră la care parte din arădeni ies de la muncă. Am găsit în piaţă aproape aceiaşi comercianţi: comerciantul din faţa pieţei, doamna cu buchete de flori şi legume şi încă un comerciant cu ardei, roşii, vinete etc.

Dacă la etaj, părea că nici aerul nu a mai urcat, de duminică până luni, la parter, acolo unde funcţionează cu adevărat piaţa, păturile acopereau pe mai departe produsele agricole pe care comercinaţii nu le mai iau acasă. Am venit iar prea târziu. Orarul de funcționare al pieței e până la ora 17.00. dar – dacă nu sunt clienți – se pleacă mai repede.

(Pături peste produsele agricole, în momentele în care piața nu are cumpărători)

Am venit şi marţi, şi miercuri, şi joi, şi vineri în piaţă, dar niciodată nu am dat de mai mult de zece comercianţi aici. Numărul cumpărătorilor, mai toţi pensionari, a mai crescut în zilele următoare, când am ales să venim în piaţă mai repede, dar tot i-am putut număra pe degete.

Sâmbătă, am ales să venim la ora 11.00, sfătuiți astfel de puținii comercianți de aici, moment în care am numărat aproape 20 de comercianţi şi cam tot atâţia cumpărători, mai toţi vârstnici. Cei 80 de comercinați din trecut, anunțați de directorul TOP (Târguri, Oboare, Piețe) ca mutați în noua piață, par și ei să facă parte tot din istorie.

(Nicio schimbare la etajul Pieței Mari timp de șapte zile)

Etajul Pieței Mari era pe mai departe abandonat: „Nu e nimeni, domniță, acolo”, ne-a informat cu voce tristă unul dintre producătorii agricoli.

Feţe obosite de comercianţi la limita sărăciei şi cumpărători dezamăgiți, veniţi să vadă mai degrabă cum arată piaţa de aici decât să cumpere ceva, câţiva arădeni cu plase de un leu, doar pe jumătate pline, îndepărtându-se din piață, mai mulți cumpărători în magazinul de carne şi un pic de muzică populară răzbind din boxa de pe masa cu legume a unui comerciant au fost singurele detaliile vizibile ale singurei zile animate din Piața Mare, ziua de sâmbătă.

(Sâmbătă, cea mai bună zi pentru Piaţa Mare)

Moartea producătorilor locali: Tinerii merg la Kaufland, pensionarii au tichete

Am decis să cumpărăm ceva și sâmbătă (după ce vineri am cumpărat jumătate de kilogram de nucă) și ne-am oprit la o doamnă în vârstă cu borcane de zacuscă, bulion, țuică, legături de legume, nuci. Am întrebat-o pe vânzătoare dacă are gem de prune. Are, cum nu, are chisăliţă, dar nu-l aduce că nu se vinde, aşa că-l va aduce în una din zilele viitoare.

Putem să venim după el în fiecare zi, de la 10.00 la 14.00, dar nu duminică şi nici luni, pentru că atunci nu vine în piaţă, dat fiind că arădenii nu trec pragul Pieţei Mari atunci.

Dar când vin oamenii în piață, că nici acum nu par să fie mulți, am întrebat-o? Mai vin pensionarii, după ora 10. Dar și aceștia tot mai puțini, că primesc tichete și merg la supermarket. Dar tineri nu vin pe aici să cumpere de la producători locali? Niciodată. Ei merg la Kaufland, a punctat cu tristețe vârstnica producătoare locală.

(Turnul de apă, monument istoric situat lângă Piața Mare de pe strada Rusu Șirianu)

Vecinătatea tristă a Turnului de apă

Am mai făcut câteva poze pe viteză, sub privirile critice ale comercianților de fructe de aici (unde să mergem, maică, dacă nici aici nu vom mai fi primiţi?, ne-a spus în şoaptă o bătrânică schiţând spre noi jumătate de zâmbet).

Am intrat în magazinul cu carne, unde am fost priviți ca niște extratereştri, am făcut doi paşi în încăperea cu ecou a celor care ar trebui să vină să vândă produse lactate aici, am făcut câteva poze la aparatul de sifon, încă funcțional și folosit de arădeni, și la cel de lapte, defect, am mai aruncat o privire fugară, aproape ruşinată, peste feţele triste şi îmbătrânite de probleme ale oamenilor locului, am privit spre superbul Turn de apă, gândindu-ne la vecinătatea tristă pe care a primit-o cadou.

Şi am plecat convinși fiind că aici, în Piața Mare, unde primăria a mutat piaţa agroalimentară din Piaţa Catedralei, după o investiţie ratată de peste un milion de euro, singura muzică care se asortează cu locul e recviemul.

N-ai cum să îţi doreşti să vii să cumperi de aici alimentele producătorilor locali, pentru că e foarte greu să ştergi din minte imaginea dezolantă a clădirii, absenţa abondenţei de produse, întoarcerea în timp, senzaţia că intri într-o pușcărie căreia i-au fost îndepărtate doar zăbrelele și i-au fost zugrăviți pereții în alb. Dar cine ar vrea să ia drumul pușcăriei?

(Imagine suprinsă la final de program în Piața Mare)

În prezentarea Primăriei Arad, noua piaţă agroalimentară de pe strada Ioan Rusu Şirianu are două paliere – parter și etaj –, cu câte 85 de mese fiecare, două spații pentru carmangerie, două pentru lactate și brânzeturi, dar şi spații pentru legume-fructe. Amenajarea celor două corpuri de clădire a costat Primăria 4,9 milioane de lei, lucrările fiind realizate în șapte luni.

(Investiția de un milion de euro a Primăriei Arad)

La nu mulţi kilometri distanță, piețele agroalimentare sunt adevărate agore: nu stau ascunse în spatele unor ziduri groase de beton, aşteptând parcă să vină cineva să le declare decesul, ci ocupă zone centrale ale unor orașe civilizate, sunt pline de viață de dimineața până seara și adună sute de comercianţi şi mii de cumpărători.

Citeşte şi:

S-a închis oficial Piața Catedralei. 80 de comercianți s-au mutat în noua hală de lângă Turnul de Apă

Consilierii au votat. Piața „Mare” se va închide din 1 noiembrie, iar piețarii vor fi relocați