Cam pe șest din cauză de pandemie, până la urmă parcul a fost inaugurat săptămâna care a trecut.

Fără bust – e vorba de bustul Domnului Bujor Buda, să fie iertat -, dar în prezența familiei, a celui care, vezi Doamne, a proiectat întregul ansamblu. A fost și Domnul Sergiu Bîlcea, probabil în calitatea sa de candidat oficial la postul de primar în locul celui care ocupă interimar fotoliul Domnului Falcă.

Cel interimar, Domnul Bibarț adică, e ocupat cu lucruri mult mai importante, cum ar fi repararea mobilierului stradal cu bormașina sau desenarea de cerculețe care delimitează „distanțarea socială” din stațiile de tramvai.

Iar șeful lor, al amândurora, veghează din spate la pluralul care se termină în „i”, cum ar fi liberalii, comisii și comisioane, visând oarecum febril, acum, la 145 de ani de liberalism românesc, cum că el este sau ar putea fi un mare urmaș arădean al Brătienilor.

Iar în acest tablou care la primă impresie pare natură moartă, dar nu e, de fapt e un peisaj cu proști, proștii fiind cei care se uită la ei, noi adică, a picat ca musca în, hai să nu spunem exact în ce, nu de mult plecatul, fie-i tărâna ușoară, Bujor Buda.

De la început, pentru cei care mă bănuiesc de nu știu ce intrigi și scorțoșenii: nu am nimic cu Domnul Buda, l-am cunoscut binișor de la începutul anilor nouăzeci. Erau vremuri eroice, Domnul Buda conducea un Ford Focus de prima generație atunci când venea pe la Intersat TV să-și mai dea și el cu părerea. Nu era singurul, veneau atunci cu toții, inclusiv Nicu Ieran, cel care a escaladat gardul din cărămizi ca să-și spună părerea la o emisiune în direct.

Inginer chimist la bază, Domnul Buda era deja în jur de 60 pe atunci și se învârtea în jurul noilor partide formate după 1989, fără să ajungă în prima linie, fiind obligat astfel să se reinventeze ca „iubitor al Aradului și al arădenilor”. Din această poziție a devenit, la nici doi ani de la moartea lui Miloș Cristea, unul dintre cei 30 de membri fondatori ai Asociației Pro Urbe – asociații de acest gen există de când e lumea în lumea liberă -, militând prin presă mai ales pentru conservarea și reabilitarea fondului urbanistic al orașului.

Miloș Cristea, arhitectul care a proiectat Astoria și Libelula printre altele, în anii nouăzeci a fost foarte activ în această direcție, fiind de fapt personalitatea arădeană care a atras atenția de la început în cunoștință de cauză asupra importanței spiritului civic în conservarea ambientului urbanistic.

Domnul Buda a preluat din zbor aceste idei, desfăsurând o activitate jurnalistică intensă în susținerea noilor sale convingeri și preocupări și, peste toate astea, a noii sale imagini. A rămas însă până la capăt un amator, atât ca urbanist cât și ca jurnalist, un om de bine care încerca să se folosească de legăturile sale mai mereu armonioase cu cei care erau la conducerea Aradului în atingerea scopurilor sale.

Sunt absolut convins de exemplu că ar fi fost primul care s-ar fi opus ideii ca parcul din fața Astoriei să fie numit după el. Sunt ferm convins că știa că în acel scuar a stat bustul reginei Sissi, un ansamblu care aducea cu monumentul reginei din Viena, nemaivorbind de faptul că acel mic parc din fața hotelului proiectat de Miloș Cristea era de atunci, din anii șaptezeci, „la Astoria” pentru toți arădenii.

Altfel spus, dacă era întrebat, propunea aceste trei variante: parcul Sissi (Elisabeta) – eventual cu repunerea bustului reginei, aflat la Mako -, parcul Astoria sau în cele din urmă, absolut meritoriu, parcul Miloș Cristea.

Ar fi fost perfect mulțumit cu ideea ca, eventual, strada pe care locuia să-i poarte numele odată, mult după ce va trece în neființă și lucrurile se mai liniștesc, sau o piațetă mai mică undeva, nu neapărat în centru, dacă tot doreau liberalii și familia să-i cinstească memoria. Nu cred că se credea nici arhitect, nici jurnalist, mai exact nu cred că nu avea simțul proporțiilor și a măsurii, un simț al normalității contrazis non-stop de administrația din ultimii 20 de ani ai Aradului.

În fond Domnul Buda a fost un amator bine-intenționat, fără să exceleze nici în discurs, nici în realizări, parcul numit după Domnia Sa fiind cea mai mare realizare a sa – credem involuntară – în domeniul urbanistic arădean.

Și mai cred că îl propunea pe Miloș Cristea chiar dacă știa că memoria acestuia nu este agreată de liberalii lui Falcă (nu și ai lui Brătianu, să ne înțelegem!), având în vedere că familia lui Miloș, Claudiu, fiul și Adela, nora, sunt printre cei mai vocali opozanți ai liderului care mai nou  se crede liberal și asta de când, îndepărtându-i pe politicienii tineri ai Aradului, grup din care făceau și ei parte, a devenit tartorele de necontestat și de necontrazis a „urbei”.

De altfel, din câte mi-am dat seama, Domnul Buda era constient de nepriceperea sa, invocând mereu voci autorizate de arhitecți sau specialiști în urbanistică, era conștient de diferența dintre gustul public și cel avizat.

Tocmai de aceea nu cădea în capcana populismului ieftin a administrației de a oferi o încropeală urbanistică la marginea kitch-ului drept mare realizare, chiar dacă astfel ar fi suportat furia populară manipulată măiastru de cei din Palatul Administrativ și din clădirea de bancă de la Pădurice.

Cel puțin sper…