Te ciumurlești până la urmă să tot scrii despre Falcă și ai lui.

Chiar dacă, asta este, fără el nu mai mișcă nici râul, nici ramul, iar în Țara Soarelui Răsare de când a plecat nu mai apune soarele.

Și te gândești atunci, publicist-comentator într-un orășel în care toți comentează, dar nimeni nu publică decât poezii și poeme, oare cine ar fi dintre toți ăștia, aleși de acest popor comentator anonim, despre care ar merita să spui și câteva lucruri bune, adică să poți susține cu argumente că nu toți care ajung în politică devin a doua zi, ca prin farmec, mincinoși, lași și hoți.

Ce să spui despre Marin Lupaș, consilier orășenesc independent, singurul dealtfel care mai spune și altceva pe acolo în afara poeziei învățate la grupa mică a lui Gheorghe Falcă?

Problema Domnului Lupaș este că vine dintr-o sau mai multe direcții greșite, chiar dacă UTA a fost ultima dată echipă de fotbal și nu prilej de aburit, din patru în patru ani, fanii din ce în ce mai puțini, în timpul președinției sale, chiar dacă în 2006 a mai promovat odată în prima divizie, ultima dată dealtfel.

Inginer agricol pe bune, cu rezultate peste tot pe unde a umblat, este evident că Lupaș, spre deosebire de oamenii momentului, se bazează în tot ce face pe competență, seriozitate și un anume stil foarte prietenos și politicos în relațiile sale umane.

Poate asta o fi baiul!

Într-o societate unde vedetele sunt obraznicii și guralivii, scandalagiii și laudăroșii, Marin Lupaș trece drept un om simpatic, dar slab, fără șanse la victoria finală.

Înregimentat în 2008 la PSD, Lupaș a făcut pasul cel mare și greșit, nerealizând că la Arad PSD-ul e ca apa sfințită, nu e nici foarte dăunător, dar nici nu ajută, eventual doar pe cei care mai prind câte un loc pe liste.

Pe de altă parte îl putem înțelege, dacă omul este de stânga – adică îi pasă de cei năpăstuiți! – de ce să se înscrie la dreapta sau, cum e cel mai frumos, să vireze la stânga semnalizând dreapta, așa cum fac majoritatea politicienilor noștri care cred că între dreapta și dictatura gloatei nu este decât o diferență de nuanță.

Într-o societate unde liniile politice sunt ca pistele de bicicletă din Arad, doar așa ca să fie, dar de nefolosit la circulație, Lupaș, naiv, a crezut că poate că totuși, până la urmă oamenii încep să înțeleagă că în politică mai contează și ceea ce faci, nu doar ceea ce debitezi fară sfârșit la televizor sau prin presa care se uită la tine ca la a opta minune a lumii, plus Gigi Becali.

După câțiva ani a devenit clar că nu are ce căuta în partidul lui Căprar, nemaivorbind de Dragnea și trimisul său special în teritoriu, încântătorul Mihai Fifor.

A rămas așadar pe dinafară, singurul consilier independent din Consiliul lui Falcă – că al orașului în mod sigur nu e – și care ar merita pomenit mai mult prin presa arădeană săltăreață, dar cu atât mai iubitoare de comfort și mângâieri paternale și maternale pe creștet.

Singur și neliniștit, folosindu-se de serviciile unor oameni care sesizează ciudățenia normalității sale într-un oraș anormal, de Marin Lupaș se mai lipesc și neaveniți, carieriști fără scrupule care cred că iată a sosit momentul pentru saltul înainte în umbra sa liniștitoare.

În ultima vreme a ajuns singurul politician local care știe ce vorbește, la unele chiar se pricepe, folosind un limbaj aproape straniu de decent, cu bun simț și lipsit de orice înverșunare de prostie limitată.

Nu-l bagă nimeni în seamă, e o cantitate neglijabilă, precum o perlă sintetică în mijlocul grămezii de gunoi, indiferent dacă vorbește despre UTA, gigacalorie sau investiții aiurea.

Trecutul pesedist atârnă greu în ochii electoratului înverșunat pe idei politice nerumegate – ideea că stânga e de la Diavolul întruchipat de Stalin, iar dreapta e patriotismul pur, ne arată nivelul de educație al sublimului nostru electorat, cel care votează cu PSD, dar se amăgeste că fiind patriot e de dreapta și așa – , eleganța lui pare depășită, de fapt slăbiciune și lipsă de coaie, grav de tot fiindcă asta cu coaiele ar fi calitatea cea mai mare a politicianului pe care îl votăm cu ambele mâini, pe aici, la marginea Europei.

De fapt, Marin Lupaș a greșit timpul și locul, din nefericire nu vom afla, probabil, niciodată, cât de bun primar ar fi fost, dacă civilitatea și eleganța sa nu se pierdeau odată cu ajungerea în vârful scăriței măgarilor pe care îi alegem din patru în patru ani, de parcă am spera la infinit că porcul se poate transforma în leu dacă îl îngrași destul.

Spiritul de gașcă, această plagă a României zilelor noastre, nu permite afirmarea unor individualități care reprezintă valoare chiar dacă nu fac parte din gașcă, electoratul nu votează independenți – a fost chiar o minune că Lupaș a reușit să pătrundă în Consiliul Local -, așa încât, cu părere de rău îi transmitem de aici Domnului consilier independent să stea linistit, va intra oricum în istoria locală numai și pentru acest fapt:  a fost singurul cocoș care cânta pe grămada de gunoi înconjurată de porci și alte animale care se simt bine la înghesuială și în apropierea bălții.

Nu știm cum ar putea să iasă din această dilemă, nu știm dacă vom mai apuca zilele în care oamenii vor fi aleși pentru calitătile lor, atâtea câte si cum sunt ele și nu pentru faptul că le atârnă din montaj coaiele pe televizor și prin copy-paste pe diplome si cuvântări.

NU prea vedem șanse într-un timp si loc în care cel mai mare gânditor politic al momentului, vorbim de Tăriceanu cel coios, a spus foarte clar: referendumul este caracteristic societăților totalitare.

Noroc că, din electoratul său, și nu numai, nu a înțeles nimeni ce a vrut să spună, a luat-o cu bucurie ca o nouă înjurătură reușită a șefului…