Formulările din titlu nu sunt invențiile mele, prima e a Domnului Teodorovici, știți, domnul acela frumos căruia, fiindcă nicicum nu își dădea demisia, i s-a scos funcția de sub fund, a doua e creația internetului, o realitate mult mai importantă, mai nou, decât realitatea ca atare.

Alăturarea celor două formulări, iarăși, nu provine de la mine, a fost impusă de presa cea săltăreață și audio-vizuală, cea care după victoria lui Johannis la prezidențialele de duminică a fost mai interesată de scandalul din PSD, despicând firul în patru acolo unde nu mai era niciun fir și cu atât mai puțin cel roșu călăuzitor.

În loc să se ocupe de noua conducere a țării, de Johannis cel victorios și cabinetul său pus pe rectificări, audio-vizualul românesc și poporul internetului urmărea cu sufletul la gură cum o ia pe coajă Viorica, ce vrăji mai face Fifor – să-ți dai demisia de trei ori într-o zi nu e la îndemâna oricui – cum pune mâna pe partid omul cu râma de la partidele de pescuit ale prea grabnic încătușatului Dragnea.

Așa se explică pierderea startului celui de al doilea mandat al lui Johannis, start marcat și remarcat de toată presa mondială, mai puțin de cea de pe malul Dâmboviței și împrejurimi.

Iar pentru ca să înțelegem dedesubturile, să vă spunem că România este printre cele câteva puține țări NATO care au îndeplinit deja prevederea organizației ca până în 2025 să se ajungă la 2% din PIB pentru apărare în toate țările membre ale alianței. Până acum nici măcar Germania lui Merkel nu a ajuns la această cifră, chiar dacă Angela, aflată într-o retragere lentă, dar cu atât mai activă, tocmai ieri a spus câteva cuvinte bine simțite despre rolul copleșitor al NATO pentru Europa și mai ales pentru UE.

Ponderea din PIB a cheltuielilor pentru apărare au început să crească semnificativ la noi imediat după ce Johannis și-a început primul mandat, crescând fără întrerupere până la sfârșitul mandatului, așa încât convocarea ambasadorului rus la Ministerul Afacerilor Externe nu ar fi trebuit să mai mire pe nimeni. Cu atât mai puțin ar fi trebuit să ne mire declarațiile ambasadorului României la Budapesta, al nostru Marius Lazurcă, cel care la Békéscsaba, acolo unde se afla la o întâlnire economică bilaterală româno-maghiară, a făcut cu degetul către Viktor Orbán, cu privire la banii pe care Ungaria îi bagă, fără să se pună de acord cu guvernul României, în agricultura de limba maghiară din Transilvania.

sursa foto: Wikipedia.com

Gesturile amândouă sunt fără precedent în politica externă românească, marcând așadar poziția cea nouă a țării, atât în UE și cu atât mai mult în pumnul de oțel al Occidentului, numit pentru necunoscători NATO. Astfel Johannis, chiar din prima zi a celui de al doilea mandat al său, devine omul puternic de la marginea Uniunii iar România țara care trebuie să asigure liniștea la graniță, făcând evidentă atât pentru Putin, cât și pentru amicul acestuia din Uniune – de Viktor Orbán vorbim, desigur – că partida de acum nu se mai joacă pe nasturi.

Vedem, așadar, că Johannis chiar nu se joacă. Vorbește puțin, dar face cu atât mai mult. A terminat cu PSD-ul – și dacă partidul nu se reformează, devenind un partid autentic de stânga, nu cuibușorul de nebunii al baronilor fanarioți,  s-ar putea să aibă soarta PRM-ului vadimist -, a terminat cu Putin și cu Orbán în aceeași zi și vizează ținte noi.

Este evident de ce nu place acolo unde PSD-ul încă supraviețuiește în chinurile facerii și al afacerilor: el chiar face, nu doar vorbește, acționează, nu se dă în stambă. Iar dacă și-a pus ceva în cap nu se lasă până nu o duce la bun sfârșit. Nu sunt slogane, pentru el așa funcționează lumea: normal este atunci când faci lucrurile bine și le duci la bun sfârșit.

Nu e vorba doar de Uniune și de NATO, e vorba și de presa putinistă care prin tot felul de „sputnice” ducea și duce o campanie în favoarea PSD-ului și a șobolanilor de care pomenea Teodorovici, e vorba și de modelul secret al lui Dragnea, drăguțul de Viktor Orbán, cel care a reușit în Ungaria să unifice statele paralele atât de bine încât nu mai crâcnește nimeni și toată lumea aplaudă.

Desigur, mai rămâne de văzut dacă Johannis este terminatorul cel bun sau cel rău.

Nu poți să știi niciodată, oamenii o iau razna când te aștepți mai puțin, dar cu Johannis pericolul parcă este mult mai redus. Sobru, reținut și hotărât, Klaus poate asculta și de inimă atunci când circumstanțele o cer.

Preocupați de aria cercului, jurnaliștii cei săltăreți din audio- vizual și de aiurea au trecut ca Fifor de la unul la altul pe lângă cea mai intimă și semnificativă declarație a lui Johannis din campania electorală. Asta este, tocmai atunci când Klaus și-a deschis inima erau preocupați de pi…er pătrat.

La întrebarea unui student privind șansele ca rămânând în țară s-o ducă bine, Johannis a spus că decizia lui de a rămâne în România a fost una conștientă și asumată.

Noi, ăștia mai inimoși și permisivi la farmecele feminine, știm că se referea la Carmen, important însă de aici este că acest om rațional, practic și decent în ultima instanță apelează la ceea ce îi dictează inima.