Chiar dacă știu că un articol despre cultura arădeană nu va face audiență și nici ecou, abordez subiectul, având în vedere faptul că săptămâna trecută la Arad a fost ca la sfârșitul perioadei de veghe a santinelei din povești: raportez, în timpul serviciului meu nu s-a întâmplat nimic deosebit!

Adică de ce să mai luăm la rând ieșirile în decor ale lui Bibi sau Cionca? Sau ce rost are să mai repetăm intervențiile agramate despre rolul său plenipotențiar ale lui Gheorghe Falcă?

Previzibile, nu schimbă nimic, nu aduc nici în plus din moment ce s-au cantonat de mult în minus infinit.

Tocmai de aceea comentăm două așa zise fenomene culturale din Arad. Așa zise fiindcă sunt culturale doar cu numele, în spatele lor tronând acel minus infinit politic despre care am pomenit mai sus și în care orașul s-a scufundat din îndepărtate timpuri.

Începem cu proiectul legat de clădirea fostei fabrici de automobile MARTA.

Aflăm din comunicatele primăriei că Domnul Ilie Cheșa, viceprimarul PSD acceptat de Falcă, se ia în serios, așa că în scurt timp CLM-ul va putea vota despre înființarea așa-numitei sau numitului HUB mARTA, un fel de centru cultural care va funcționa în acea clădire deocamdată aflată în paragină și acoperită de privirile scrutătoare cu niște plase (link). Ideea, la prima impresie, nu este rea, numele nefiind în mod sigur invenția Domnului Cheșa, dar ca în orice legat de politicul din Arad, dracul, ca să nu spunem Satana, se ascunde în amănunte.

Plasele încă sunt pe clădire, bani deocamdată există doar pentru executarea documentației, însă noua „instituție” subordonată primăriei are deja și organigramă. Din care reiese că vor fi 15 angajați în frunte cu directorul, contabilul șef și șefi ai unor departamente pe care le visăm în coșmarurile noastre despre administrația arădeană: juridic, resurse umane, proiecte, administrativ și achiziții publice. Deci din 15 angajați șapte sunt șefi care nu au treabă cu activitatea concretă a „HUB”-ului, nimic despre conservare, organizare de evenimente, nimic concret despre ce va face, cu ce se va ocupa noua instituție, probabil oarecum subordonată de fapt Centrului Cultural Municipal, o altă instituție care vorbește despre cultură în timp ce îngurgitează politică.

De altfel, această grabă în a mai crea o instituție așa zisă culturală de inspirație politică, această înverșunare de a subordona culturalul politicului, caracteristică regimurilor absolutiste, ne duce direct la pierderea motivului de la care pornim: în loc să se creeze o instituție de cultură autonomă, eventual legată de celelalte instituții – în cazul acesta de muzeu, de exemplu – se insistă pe o structură politică subordonată liderului politic din totdeauna.

MARTA a fost prima fabrică de automobile – turisme, autobuze, camioane – și de motoare de avion din această parte a Europei. În loc să se folosească de acest dar, să pornească de aici, s-a ajuns la deturnarea temei spre ceva politic-administrativ. În loc ca istoricii, oamenii de artă, eventual chiar reprezentanții domeniului tehnologiei să ne spună cum ar fi bine, vine domnul Cheșa și ne spune cine vor fi angajații instituției existente deocamdată pe hârtie.

În loc, de exemplu, să se intereseze la Mercedes-Benz (firma care din 1914 a preluat Marta) – au un muzeu de nouă etaje – ce documente sau piese din trecut au, ce s-ar putea folosi, eventual dacă ar fi interesați de o colaborare, politicul arădean neinstruit, neorientat și habarnist, creează o nouă instituție culturală care să raporteze anual ce și cum șefului politic.

Politicul din Arad, de când e dominat de pseudoliberalii conduși de Gheorghe Falcă, calcă pe leșul tradiției arădene. Prin preluarea de politic a tuturor instituțiilor culturale, oamenii de cultură din Arad devin sau slugi ai politicienilor sau se dau la o parte și pleacă spre alte zări.

Nu are rost să le luăm la rând, toate instituțiile de cultură, începând cu teatrul și terminând cu revista Arca, sunt supuse efectiv deciziilor politicului caracterizat printr-un analfabetism cultural avansat și permanentizat. Ajunge doar să dăm exemplul Filarmonicii – ajungând astfel la cel de al doilea exemplu –, o poveste tipică care tocmai a ajuns la un punct de cotitură. Directorul Orban, așa cum se poate vedea din nenumăratele articole publicate în Special (link), este exemplarul tipic al impostorului pus șef peste un domeniu cultural de către politicul arădean. Având încă sprijinul omului „tare”, efectiv nu poate fi dat la o parte, chiar dacă este evident și pentru cei care nu umblă la concerte simfonice că habar nu are cum se conduce o astfel de instituție.

Cu alte cuvinte, politizată mai ca pe vremea lui Ceașcă, ca să ajungi într-un post de conducere în cultura arădeană nu de competență și talent ai nevoie, ci de obediență și servicii pentru cei care te numesc în funcții. Este exclus să ajungi director la filarmonică, teatru, muzeu – de casele de cultură ale orașului și municipiului nu are rost să mai pomenim aici – dacă ai idei proprii, concepții care vin din pregătirea și chemarea ta. Nu, calitatea ta principală pentru aceste posturi trebuie să fie obediența și slugărnicia. Nu contează că ești habarnist, ceea ce contează este să asculți ce ți se transmite de sus.

Problema e că în cultură, acolo unde creativitatea, personalitatea și talentul sunt vitale și decisive, habarnismul în tandem cu slugărnicia duc la moarte sigură.

Moartea culturii, desigur…