Când nu se întâmplă nimic, poți să fii sigur că se pregătește ceva monstruos.

Iar săptămâna care a trecut a fost una de nonevenimente la Arad. Nici măcar Ghiță nu a ieșit la interval cu ceva care să-ți taie răsuflarea.

Asta dacă nu socotim campania electorală pentru prezidențiale, vizita Doamnei sexi, aproape paralelă cu cel al Domnului cult și inteligent, cel care, ca să fie sigur de o treabă, a venit însoțit, cel puțin după anunțul de pe FB al organizatorilor, de tatăl-său decedat, un lucru aproape obișnuit, având în vedere data.

Domnul cel cult (da, de Paleologu vorbim) s-a întâlnit cu electoratul la bibliotecă, Doamna cea sexi, chiar dacă nu vorbește engleza, la piaț la Pâncota, unde altundeva să se întâlnească.

Momentul culminant al vizitei Doamnei – nu știm dacă Domnul cel cult și inteligent, vorbitor de „n” limbi a avut așa ceva, moment culminant, adică – a fost înmânarea în condiții festive și într-o lumină care îi făcea pe toți să pară coborâți dintr-o petrecere de Halloween unei katane Doamnei de către Domnul Căprar.

Nu cătane, nu intrați la idei, e vorba de o sabie de samurai cu care Doamna Dăncilă va tăia în carne vie în dușmani imediat după ce va ajunge președinte. De fapt, poate începe de azi, având în vedere că încă este prim-ministru iar în Parlament dușmanii tocmai se adună să o schimbe.

Chiar și așa, din toate astea la Arad se simte prea puțin, Dani Dascălu, postând mai nou ca Danielakis, și-a băut prima cafă, ca de obicei sâmbăta, la Ociko, fiind preocupat doar de badgirls-uri, nici prin cap netrecându-i să o bage în această categorie și pe Viorica Dăncilă.

Așa încât mărturisirea lui Bibi Bibarț cu privire la recondiționarea clădirilor istorice din centrul Aradului a trecut neobservată, cu toate că este prima recunoaștere a faptului că toată politica penelistă din Aradul ultimilor 20 de ani a fost tromboane și șperțuri, un fel de pârțuri, adică, de adormit electoratul care își bea prima cafă pe FB visând la vremuri mai bune sau aducând aminte de ele, depinde de vârstă.

Bibi a fost scurt și la obiect: nu sunt bani. Mai precis, ar putea fi, dar nu sunt. Și pentru ca totul să fie clar: bani ar fi, dar nu pentru clădiri.

Și dacă tot veni vorba de clădirile istorice din Arad în stare de molozificare, iată o știre așa cum ar trebui sa fie și celelalte: s-a scos la vânzare Casa Neuman sau Casa de Oaspeți a CJ sau Casa lui Ceaușescu, așa cum este cunoscută poate de cei mai mulți arădeni care tocmai își beau prima cafă a zilei.

Da, e vorba de pălătuțul acela frumușel de pe Horia, în fața fostului hotel al partidului, numit acum Central, și care arată mai bine înăuntru decât pe dinafară și care este pusă în vânzare pentru nesemnificativă suma de 2,7 milioane de euro.

Este precizată și ideea reconversiei în hotel, de lux, dacă se poate, ceva absolut firesc având în vedere locația și trecutul. Din păcate cumpărătorul potențial nu va putea contribui prea mult la îmbunătățirea imaginii centrale a orașului, având în vedere că palatul este mai mare și mai spectaculos acolo unde nu se vede de pe stradă.

Ceea ce se vede de oriunde este imaginea orașului după 20 de ani de administrație pd-pdl-penelistă, mai precis palatele somptuoase odată care devin precum gazonul de pe UTA – mă rog, tot Neuman – arată bine la o primă aruncătură de ochi, ca pe urmă să observi starea lor jalnică, dovadă evidentă a faptului că cel care a gospodărit orașul în ultima vreme a folosit banii pentru te miri ce – și nu te prea miri – dar sub nicio formă pentru întreținerea și modernizarea orașului.

Măcar e bine cu Bibi, cel care este un om simplu, nu le prea are cu tromboanele, spune ce este, chiar dacă asta nu îi folosește deloc, având în vedere că cel cu care concurează pentru grațiile ofilite ale arădenilor, de Sergiu Bîlcea-Geani-Ghiță vorbim, găsește, în bună tradiție a celui care l-a pus acolo lângă Geani, doar lucruri nemaipomenite și înălțătoare oriunde merge, fie că e vorba de gazonul înnegrit adus, nu de la Londra, cum a procedat baronul, ci de undeva din județ, fie de târgul de toamnă din fața Consiliului Județean, acolo unde ar fi fost tare bine dacă nu era ploaie și frig, rău, adică.

Închei în consecință cu observația că această campanie prezidențială nu ne prea aduce nimic deosebit, dimpotrivă noi, în plictisul nostru ancestral mai colorăm evenimentul cu o katană pentru Vio, un tort în formă de oaie pentru Daea și să nu uităm nici de înghețata linsă lângă un tufiș din Arad de omul care se crede ca noi, Mircea Diaconu.

Având toate acestea în vedere și luând în considerare toate cele zise, așteptăm mai bine alegerile din primăvară, în fond alea ne vor atinge direct și personal, miza fiind simplă, dar cu atât mai complicată de realizat: să scăpăm de damful acesta care ne împresoară de decenii, un damf de provinciali fără scăpare și speranță, un miros de prostănaci luați de fraieri de alții mai proști ca ei, de oameni care se strecoară de la un palat în paragină la altul grăbindu-se să tragă pârțuri spre aceleași chermeze populare care nu oferă nimic deosebit în afara veniturilor care îngroașă mereu și invariabil același buzunare.