N-au fost doar două festivaluri în acest week-end sau în aceasta nouă etapă de festival, cum a formulat întâiul om al urbei.

Au fost mult mai multe!

Înainte de toate a fost aleasă Miss Arad, din câte îmi dau seama chiar pe bune chiar dacă întrecerea celor mai frumoase tinere doritoare de recunoaștere ale Aradului s-a desfășurat tot după calapoadele vechi, într-o prezentare cam bătrânească, fară prea multă sare, iar piper chiar deloc.

Noroc cu gustările reci servite cu această ocazie, pline cu ceapă și alte plante aromatizate recomandate pentru tinerele aflate în concurs, nemaivorbind de juriu și de bărbații cam specifici care se învârt mereu aceiași la asemenea ocazii și care astfel devin cei mai mari umblători la teatru din oraș fără să se fi uitat vreodată la o piesă de teatru.

Și cum spuneam, mai erau două festivaluri, unul în parcul Eminescu, ce-și zicea strarad, adică strada arădeană, cum ar veni și altul în parcarea lui Leo Aslău de pe ștrand, numit simplu, pentru că trebuia să poarte și el un nume, Festivara.

Ei, trebuie să avem o imagine exactă despre aceasta nouă etapă de festival în Arad pentru a înțelege exact semnificația și profunzimea metafizica a celor ce urmează.

Cătălin Galben, un tânăr entertainer radio care și-a fäcut deja ceva nume prin urbe, se afla tocmai la Nerv, la Dorel, cum ar veni, când a sosit Poliția Locală.

Marele poet maghiar uitat, dar cu atât mai citat, Petőfi, are o poezie clasică întitulată „La marginea satului”, tradusă de mai mulți în românește, noi optând aici pentru varianta lui St. O. Josif.

Povestea e deosebit de simplă, dar se pare cu atât mai actuală în Aradul zilelor noastre.

La marginea satului se află crâșmulița unde chefuiesc cu muzică și, cât se poate de zgomotos, feciorii. După un timp, bate cineva la geam și îi roagă s-o lase mai încet că boierul nu poate dormi de gălăgie.

Iată răspunsul feciorilor: Ieie-l dracu, n-am ce-i face\Tu potaie, dă-ne pace\Zi mă!..iaca numa-n ciudă\Zi, încalte să ne audă!

Cheful merge mai departe până se aude din nou o bătaie în geam, după care o altă voce care îi roagă să nu mai chefuiască așa de tare că maica celui de afară este grav bolnavă.

Urmează ultima strofă a poeziei în traducerea lui Șt. O. Josif: Stau flăcăii, nu răspund\Toti beau vinul până-n fund\Muzicei fac semn să tacă\Și frumos, acasă pleacă.

Cu o diferența de peste 170 de ani cam asta s-a întâmplat și la Nerv, Poliția Locală sosind acolo pentru a atrage atenția patronului Dorel că n-are voie să „dea” muzica live pe terasă.

Nu pentru că boierul nu poate dormi, nici de grija mamelor bolnave, ci pentru că CLM-ul a hotărât asta într-o ședință nu de mult, având în vedere grija celor aleși pentru locuitorii care i-au ales.

Se pare că grija aceasta este oarecum selectivă totuși, ea nu se referă și la Cătălin Galben și la cei pe care îi reprezintă, feciori în marea lor majoritate, fără să mai vorbim de patronii de restaurante și cluburi care doresc să-și înmulțească clientela prin oferta de muzică live – vie, în românește! – pe terasele unde arădeanul dorește să treacă, fără pierderi irecuperabile, peste căldura câinească atât de caracteristică orașului în fiecare vară.

Interesant este că regulamentul nu se referă decât la muzica live, în direct sau vie, de pe CD, casetă, DVD și alte purtătoare de zgomot poți, se pare, deranja cât vrei boierii și mamele suferinde din jur.

Dar problema cea mare și diferită față de situația descrisă de către marele Petőfi, Petrovici după numele său de civilie, constă în cel, mai precis cea care s-a sesizat de harmălaia de la Nerv și Perla Mureșului.

Mai exact, situația de acum, în această nouă etapă de festival din Arad, rimează doar cu prima parte a întâmplării lirice descrise de marele poet și revoluționar de la pașopt.

E vorba de sluga boierului, în cazul de față o jurnalistă de la cel mai vechi ziar al urbei, cea care a tras mai multe semnale cu privire la nerespecatarea hotărârii cu pricina, a fost adică cea care, marcată de grija pentru somnul dulce si linistit al boierului, a bătut în geamul crâșmei.

Și, după cum am văzut, nu doar odată.

E mai greu de stabilit rolul jucat de Poliția Locală în această tenebroasă afacere. Desigur, dacă-i ordin, se execută, întrebarea este de la cine primește ordin Poliția Locală?

De la comandantul ei, de la primar sau de la o jurnalistă aflată în apropierea primarului?

Întrebarea nu este fără sens, polițiștii care au aplicat amenzile pentru nerespecatarea regulamentului au destăinuit în momentele lor de confuzie că dacă respectiva nu scria la ziar, probabil nici dracu nu se gândea să aplice regulamentul.

Cele afirmate de polițiștii locali au de asemenea sens, în fond de ce să amendezi doar întreprinzătorii particulari pentru poluare fonică atunci când la evenimentele organizate de primărie muzica se aude dintr-un capăt în celălalt al orașului.

Pe de alta parte, fiind subordonați primăriei, pentru polițiștii locali o hotărâre a CLM funcționează ca literă de lege, ei fiind obligați s-o pună în aplicare cu orice preț.

Inclusiv în parcul Eminescu, unde la de pe acum celebrul festival strarad a cântat un colaborator al formației Rolling Stones, chiar dacă, din câte am înteles, a fost rugat politicos să se grăbească, să nu-i deranjeze pe cei care în jurul parcului se pregăteau de zbuciumatul lor somn de noapte.

Ia de unde nu-i, ne vine să spunem acum, în finalul acestei etape de festival în Arad: Domnul Galben are dreptate, în fond pe cine deranjează o formație care cântă fără amplificare deosebită – de fapt asta face diferența, nu „live”-ul! – la Perla sau la Nerv, polițiștii locali au dreptate și ei, în fond dacă se sesizează presa, datoria lor e să aplice legea, dar are drepetate și Diana Duțu de la jurnalul echidistant primarului, în fond dacă e regulament, atunci să se aplice, nu-i așa?

Și atunci? Ce-i de făcut?, întrebăm și noi precum marele om care ne-a adus comunismul pe cap.

Ei, da, credeti ca ne-ați prins si am rămas fară răspunsuri!

E chiar simplu!

Ceea ce se întâmplă acum în administrația arădeană la toate nivelele, inclusiv în acest caz oarecum minor, izvorește din stilul autoritar și limitat al liderului.

Autoritarismul, o spune unul care a trăit peste treizeci de ani în cea mai cruntă formă a ei, naște arbitrariu cu toate corolarele ce decurg de aici: evaziune, delațiune, lipsă de responsabilitate, minciună, fiecare încercând să se descurce să fie ultimul, dacă se poate, care ajunge în gura lupului.

Rezolvarea este așadar la mintea cocoșului: măsuri bine gândite, bazate pe interesul general, adică dincolo de interesele particulare ale cuiva, aplicarea legii cu nuanță, în funcție de situație și caz, toate acestea prevăzute în legea care trebuie să vizeze interesul comun  si nu pe cel al celui din vârful grămezii de gunoi.

Desigur, nicăieri în lume nu se permite muzică tare pe terasele din aglomerațiile urbane, în centrul orașelor sau în cartierele de locuințe. Este însă cu totul altceva cazul teraselor din zonele de agrement sau situate în locuri în care nu deranjează, nemaivorbind de decibeli.

Se poate stabili nivelul de zgomot admis, dacă se vrea pe loc, oră și sezon, în fond pe cel care se învârte în cearșaf, transpirând de căldură și de trilurile lui Vali Vijelie, îl interesează prea putin dacă aceste triluri vin amplificate „live” sau din conserve sonore…

Important este ca administrația să fie „live”, nu să pună la maxim plăci uitate parcă de pe vremea Conducătorului mult iubit…